Inspectorul general-adjunct Deak Zoltan a declarat, într-o conferință de presă, că, după prima etapă de admitere în liceu, au rămas nerepartizați un număr de...
Tag - liceu
Rezultatele repartizării computerizate la liceu au fost publicate vineri dimineaţă, astfel că elevii care au susţinut Evaluarea Naţională află în ce liceu vor...
Cu întârziere de aproape o lună față de data prevăzută de legislație și după ce au terminat cursurile, elevii care au absolvit clasa a VIII-a află câte clase...
Un aparat modular care face acelaşi lucru ca şi o imprimantă 3D, construit din materiale reciclabile de un elev de liceu din Bistriţa, este perfect funcţional...
Guvernul a aprobat în, 5 septembrie, proiectul de Hotărâre pentru modificarea art. 2 din H.G. nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor și a cuantumului...
Elevii care au susţinut Evaluarea Naţională au aflat unde vor învăţa din clasa a IX-a, după prima repatizare computerizată la licee organizată de Ministerul...
La Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a avut loc repartizarea locurilor speciale destinate copiilor romi în licee și școli profesionale, disponibile...
Cei care doresc să urmeze cursurile unui liceu la seral au posibilitatea să se înscrie la două licee tehnologice din Bistriţa-Năsăud. Este vorba de Liceul...
Un portret realizat de eleva Ioana Iuga de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Beclean a intrat în finala Concursului Naţional pentru Liceeni...
Un număr de 582 de elevi din Bistriţa-Năsăud primesc, în acest an şcolar, bani de liceu. Conform listei publicate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi...







