Senatorul PNL Dorin Dobra împlineşte luni frumoasa vârstă de 39 de ani. La Şieuţ, unde parlamentarul şi-a invitat prietenii, colegii de partid şi...
Tag - PNL
”În PNL Bistriţa au fost şi vor fi oameni cu viziune economică, capabili să genereze idei şi proiecte care să conducă la dezvoltarea...
”Afirmaţiile lui Traian Băsescu referitoare la referendumul din 2012 sunt dezinformări la adresa opiniei publice şi atacuri la adresa...
Preşedinţii PNL şi PDL Bistriţa-Năsăud, deputaţii Stelian Dolha şi Ioan Oltean, au precizat că în cadrul primei întâlniri a...
Liberalii şi democrat-liberalii s-au întâlnit vineri, pentru prima oară, ca să discute despre formarea unei alianţe electorale la nivel judeţean. Întâlnirea a...
O autospecială cu tracţiune integrală, donată de Asociaţia de prietenie germano-română Bistriţa-Neubrandenburg, a intrat în posesia SVSU Poiana Ilvei graţie...
Liderul filialei judeţene PNL, deputatul Stelian Dolha, a afirmat că premierul Victor Ponta ”are o problemă cu oastea, care nu-l urmează”, că PNL trebuie...
Vicepreşedintele PNL, deputatul Stelian Dolha, a spus că, în pofida unor declaraţii “uşor inflamate”, procesul de fuziune PNL-PDL merge mai departe, liberalii...
”Unii dintre parlamentarii liberali şi-au anuntat plecarea din partid. Din fericire, cei care pleacă acum fac parte din categoria politicienilor care se...
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, sâmbătă, că PDL nu a acceptat ca noul partid care va rezulta din fuziunea cu PNL să poarte numele PNL, în opinia...