Actualitate Recomandări

Tânăr care fura din supemarketuri la Bistrița, reținut de polițiști

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 26 de ani din Bistrița, cercetat pentru comiterea a trei furturi.

Tânărul a fost prins în flagrant de către o patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică Bistrița în timp încerca să fure produse dintr-un supermarket din Bistrița.

Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, iar din cercetările efectuate a reieșit faptul că în 11-12 ianuarie ar mai fi sustras bunuri din alte două supermarketuri din oraș.

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor a fost estimat la aproximativ 1.500 de lei, fiind parțial recuperat, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

3 comentarii

  • Furturile din magazine s-au intensificat peste tot, nu doar în România, din cauza scăderii nivelului de trai.
    Oamenii nu își mai permit lucruri bazale și sunt disperați.

    Am văzut o bătaie în Carrefour Paris între un paznic (security) african , de doi metri și doi tineri care încercau să o scape pe prietena lor, hoață prinsă cu produse în poșetă.
    Își dădeau pumni, și cu coșul de cumpărături în cap!

    6
    4
    • Adriane , bag mîna n foc că fata aia nu fura mîncare sau ceva de strictă necesitate pe care nu și l permitea din cauza nivelului de trai scăzut .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.