Politică

Ţăranii-actori din Şanţ i-au adus aminte lui Ioan Oltean că este maestrul improvizaţiilor (FOTO)

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud Ioan Oltean a declarat, vineri seara, la cafeneaua politică, că va face tot ce îi va sta în putinţă să ducă în Parlament Teatrul nescris din Şanţ pentru ca ţăranii-actori să prezinte şi în faţa deputaţilor şi senatorilor scenete inspirate din societatea tradiţională românească, extrem de pline de învăţăminte.

La cafeneaua politică a PDL de vineri seara s-a discutat despre arta limbajului şi comunicare, nu înainte ca Teatrul nescris din Şanţ să prezinte în faţa participanţilor piesa „Bătrâna îşi împarte averea”.

După ce au primit ropote de aplauze pentru prestaţia lor exemplară, ţăranii-actori le-au mulţumit oamenilor politici pentru invitaţie, recunoscători că mai au unde evolua. Ei s-au plâns că, în ultima vreme, unii impostori le fură invitaţiile la festivaluri şi participă ei în numele lor pretinzând că sunt Teatrul nescris din Şanţ. „Se duc în locul nostru la festivaluri, peste tot, nu ne mai lasă pe noi. Se duc şi spun că ei sunt Teatrul nescris din Şanţ”, s-a plâns unul dintre actori.

Ioan Oltean a intervenit şi i-a asigurat că nimeni nu le va puta fura munca de o viaţă. El însuşi le-a mulţumit pentru efortul pe care îl fac să păstreze viu acest gen de teatru bazat pe improvizaţie şi le-a propus să aibă o reprezentaţie în viitorul Parlament al României pentru ca senatorii şi deputaţii să înveţe câte ceva din înţelepciunea poporului român, adesea necunoscută lor.

Ioan Oltean i-a îmbrăţişat apoi pe rând şi i-a asigurat că se va ocupa personal ca arta pe care o practică ei să nu moară, dimpotrivă să se bucure de gloria cuvenită. Ulterior, liderul PDL a vorbit despre importanţa comunicării în politică şi a recunoscut că, în cea mai mare parte, discursurile sale se bazează pe improvizaţii.

„Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să spun una şi să se înţeleagă alta. Nu de puţine ori, presa neprofesionistă aude un lucru şi înţelege altul, dar nu pun pe seama lipsei de performanţă că nu au înţeles ce am spus, ci pe seama faptului că poate eu nu am reuşit să comunic exact ce am vrut, poate că nu mi-am ales bine cuvintele. Nu pot să-mi pregătesc discursurile. Nu am acest obicei şi nu îmi place. Mă adaptez la situaţia concretă şi-mi adaptez discursul. Improvizez. Foarte rar mi-am pregătit dinainte discursul şi mi-a ieşit cel mai prost”, a spus Ioan Oltean.

Mai multe fotografii de la acest eveniment găsiţi pe pagina noastră de facebook.

   

3 comentarii

  • Daca o closca o sa nasca 2 pui morti Oltean o va duce in Parlament, idei nu poate duce acolo … Nu ne intereseaza ce spune acest om. Gata!

  • Ioan Oltean, cel mai mare „actor”. De 22 de ani „joaca’ intr-o piesa de teatru ieftin prin care arata tuturor cum poti sa te imbogatesti prin jmecherii politice, cum poti deveni „baiatul destept din energie”, cum poti inlatura pe cei valorosi de langa tine, cum poti fura sau cumpara voturile oamenilor nacajiti, cum poti sa-ti pastrezi pozitia prin mijloace josnice, cum se „inghite un broscoi”, cum poti sa-ti promovezi „acolitii”, cum poti pacali electoratul asumandu-ti lucruri la care nu ti-ai adus nici o contributie, etc. Cum poti deveni „EL LIDER MAHIMO”. A jucat destul teatru omul acesta. Sa-l dam jos „de pe scena”. DESTUL!!!. Nu te mai votam „actorule”.

  • Ioan Oltean , un „om” cu un suflet negru si urat, am cunoscut multi oameni in viata asta, omul acesta nare nimic sfant in el.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS