Social

Maratonul Via Maria Theresia 2015: 4 probe, premii de 25.000 de lei

Tăşuleasa Social organizează a doua ediţie a Maratonului Via Maria Theresia, care are loc sâmbătă 8 august, în Munții Călimani, cu participarea a aproximativ 700 de sportivi şi a sute de susţinători pe parcursul traseului.

La prima ediție a acestui eveniment sportiv s-a inaugurat poteca tematică Via Maria Theresia, reamenajată de asociaţia Tăşuleasa Social cu sprijinul partenerului său, Raiffeisen Bank. Maratonul Via Maria Theresia este o competiție de alergare montană și parte integrantă a proiectului cu acelaşi nume – cel mai mare proiect al asociaţiei Tăşuleasa Social, realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank. ”A fost un proiect solicitant, pe care nu ştiu câte organizaţii din ţară l-ar fi putut duce la bun sfârşit. Faptul că noi am reuşit acest lucru face dovada maturităţii la care a ajuns Tăşuleasa Social”, spune Alin Uhlmann Uşeriu, preşedintele Tăşuleasa Social: ”Cred că, în parte, această maturizare se datorează chiar proiectului Via Maria Theresia, pentru că a lucra timp de 3 luni pe munte, a mobiliza peste 250 de voluntari, a căra sute de stâlpi şi a curăţa kilometrii întregi de drum, ne-a călit şi ne-a unit în acelaşi timp. Ne bucurăm că eforturile noastre au fost apreciate şi suntem încrezători că vor mai fi şi alte ediţii ale Maratonului Via Maria Theresia”.

La cea de-a doua ediție a evenimentului vor participa aproximativ 700 de sportivi. Probele sunt: Semimaraton (21,8 km, diferență de nivel: aproximativ 700 m), Maraton (42,195 km, diferență de nivel: 1671 m+), Mountain bike (42,195 km, diferență de nivel: 1671 m+), Drumeție (4 trasee turistice pe poteca Via Maria Theresia). Pentru ediția din acest an, organizatorii au introdus o probă nouă care se adresează alergătorilor montani de cursă lungă: Ultra-maraton (81 km, diferență de nivel: 4700 m+).

Startul probelor sportive se va da la fosta exploatare minieră de sulf din Parcul Național Călimani, judeţul Suceava, iar sosirea va fi la Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa-Năsăud. Astfel, participanţii vor parcurge drumul care de sute de ani face legătura între Bucovina şi Transilvania, pe sub vârfurile Munţilor Călimani. Datorită acestei treceri dintr-o provincie istorică în alta, traseul nu este unul de circuit, ceea ce presupune din partea organizatorilor eforturi logistice considerabile.

Organizatorii au pus la dispoziţia drumeţilor mai multe maşini militare şi 6 ghizi, pe trei segmente diferite de traseu, de lungimi crescătoare (5-11 km), cu scopul de a le trezi interesul pentru mişcare în natură şi pentru această potecă tematică cu poveştile ei din istorie.

Anul acesta revine printre participanţi Steven Van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank România care a declarat: ”Sunt încântat de experienţa pe care am avut-o alergând semi-maratonul montan de pe Via Maria Theresia şi îmi doresc ca această potecă tematică şi poveştile despre ea să devină cunoscute de cât mai mulţi oameni, an de an”.

Evenimentul se va încheia la Cantonul Silvic Tihuţa Colibiţa cu festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi de la fiecare probă, respectiv categorie. Valoarea totală a premiilor se ridică la 25.000 lei, informează Asociația Tășuleasa Social.

Timp Online este partener media al evenimentului.

Sursa foto: Tășuleasa Social

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.