contact@timponline.ro
  • Prima pagină
  • Știri din Bistrița
  • Știri din județ
  • Timp de gândire
  • Dezvăluiri

TimpOnline.ro

Prima pagină   »   Cash   »   Taxa speciala de salubrizare pentru cei care nu au contract ...

Taxa specială de salubrizare pentru cei care nu au contract cu Vitalia, aprobată în CL Bistriţa


28 mai 2015 de Eugen Gheorghe   3 comentarii

trehos.ro
Respins de două ori în Consiliul Local, proiectul de instituire şi administrare a taxei speciale de salubrizare şi stabilirea cuantumului acesteia în Bistriţa, pentru persoanele fizice care nu au încheiate contracte de salubrizare cu operatorul Vitalia, a fost aprobat până la urmă de aleşii locali.

CL a adoptat şi două propuneri făcute de consilierul municipal PER Alexandru Toniuc (PER): să fie exceptate de la plata taxei persoanele care locuiesc la o adresă unde există contract de salubrizare încheiat de o persoană juridică şi schimbarea denumirii proiectului în ”măsuri de facilitare a plăţii contravalorii serviciilor de salubrizare”.

Proiectul privind instituirea taxei a fost aprobat cu 13 voturi ”pentru”.

Nu a trecut amendamentul făcut de Gheorghe Tuţă (PNL), prin care să se aplice taxa doar cetăţenilor care au fost notificaţi de către operator în vederea semnării contractului şi nu s-au prezentat în termen de 30 de zile pentru a încheia contractul.

Conform proiectului, cuantumul taxei de salubrizare în cazul persoanelor fizice este de 42 lei /persoană/an. Calculul taxei se face pe baza declaraţiei de impunere. În cazul nedepunerii declaraţiei privind taxa de salubrizare de către persoanele fizice, obligaţia de plată privind taxa specială de salubrizare se va stabili din oficiu si se vor emite decizii de impunere. 

În termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a deciziei (1 iunie), se va întocmi împreună cu operatorul (SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA) evidenţa tuturor utilizatorilor cu şi fără contracte de prestări servicii. Primăria Bistriţa şi Direcţia Servicii Publice împreună cu operatorul se obligă să ţină la zi evidenţa tuturor utilizatorilor cu şi fără contracte de prestări servicii. Pentru utilizatorii fără contracte, Direcţia Servicii Publice va transmite lunar operatorului situaţia acestora, întocmită de către Direcţia Economică-Venituri pe baza declaraţiilor de impunere depuse de către utilizatori conform legii. Lunar, operatorul confirmă prestarea serviciilor către utilizatori şi va factura către Direcţia Servicii Publice contravaloarea prestaţiilor reprezentând taxa specială de salubrizare, în vederea efectuării plăţii.

”Taxa specială de salubrizare se plăteşte anual, cu termene de plată în 2 rate egale, astfel: 31 martie, respectiv 30 septembrie. Se încasează prin caseriile Direcţiei Economice-Venituri din cadrul Primăriei sau direct în contul municipiului deschis la Trezoreria municipiului Bistriţa. Sunt scutite de la plata taxei de salubrizare următoarele categorii de persoane fizice: veteranii de război, văduvele de război si văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război; persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare. Instituirea taxei de salubrizare ar putea duce la creşterea calităţii serviciilor, la dispariţia fenomenului de abandonare şi depozitare a gunoaielor pe domeniul public şi pentru ca locuitorii municipiului Bistriţa să beneficieze de colectarea deşeurilor urbane în condiţi normale”, se arată în proiect.

Primarul Ovidiu Creţu a retras de pe ordinea de zi mai multe proiecte, printre care cele privind aprobarea ajustării tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare prestate de Urbana şi aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală”.

  • Despre
  • Ultimele Postari
Eugen Gheorghe
Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe
Ultimele postari ale lui Eugen Gheorghe (vezi toate)
  • La Bistrița se vor da tichete sociale pentru alimente și medicamente ca să nu mai existe cozi la pachete - 28 ianuarie 2021
  • Gloria, învinsă de CSM București în Liga Florilor - 27 ianuarie 2021
  • Tânăr prins drogat la volan, pe Bd. Republicii din Bistrița. Ce avea în mașină - 27 ianuarie 2021

Categoria:  Cash, Știri   Etichete:  Cl, taxă salubrizare, Vitalia
3 comentarii  Vizualizări: 3.884

GA – sub articol -responsive

Comentarii

  1. Tic

    29 mai 2015 la ora 10:26

    Era si cazul. M-am saturat sa platesc pentru toti smecherii.

    0

    Răspunde
  2. Coroian Alin

    29 mai 2015 la ora 10:27

    Ma bucur ca au ascultat de vocea ratiunii si nu de presiunea unor vaicareli publice a agitatorilor platiti de opozitie.

    0

    Răspunde
  3. Vali - unul dintre cei 7.400.000

    29 mai 2015 la ora 14:33

    Si cu mortii si plecatii din tara, care inca apar pe listele electorale, cum facem?!?…

    0

    Răspunde

Lasă un răspuns la Tic Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reguli pentru comentarii. Click aici.

Cautare

KissFM

KissFM

Carliont

Carliont

GA – Vertical

Ultimele articole

  • Situația cazurilor, vaccinărilor și incidența în județul Bistrița-Năsăud. Încă trei decese
  • Managerul Complexului Muzeal: Te trezești că ești prea mare, prea frumos și cheltui prea mult
  • La Lunca Ilvei se va determina amprenta de carbon emisă de firmele și UAT-urile din zonă
  • Patinoar sintetic, pump track, bike park, dar și o dronă, pe lista de investiții a municipalității
  • ”La fiecare 1 leu plătit de bistrițeni vin 2 lei din fonduri europene”
  • Amenzi pentru pietonii care traversează cu ochii în telefon
  • Surprinde-ți colaboratorii sau partenerii de afaceri cu un cadou plin de semnificație

Cele mai citite

  • După 30 de ani, s-a pus lacătul pe Librăria ”George Coșbuc”. Vânzarea de carte a scăzut dramatic...
  • Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud, în doliu
  • Imagini dezolante. Zeci de pui de cioară morți pe trotuar după ce au fost toaletați platanii de pe I...
  • Circulație interzisă de la 20 și magazine închise la 18 în Bistrița, Beclean și patru comune, în wee...
  • Percheziții în Bistrița-Năsăud într-un dosar de înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani...
  • Percheziții la persoane bănuite de furt și racordare fără drept la rețeaua electrică

Cele mai comentate

  • După 30 de ani, s-a pus lacătul pe Librăria ”George Coșbuc”. Vânzarea de carte a scăzut dramatic...
  • Primăria Bistrița vrea să cumpere fostul spital de pe Bd. Independenței pentru un campus educațional...
  • Imagini dezolante. Zeci de pui de cioară morți pe trotuar după ce au fost toaletați platanii de pe I...
  • Care este condiția pentru ca drumul expres Bistrița-Cluj să fie realizat prin PNRR
  • Prefectul Stelian Dolha: În marile magazine nu se mai respectă nicio regulă. Ce va face
  • Pe câți bani europeni mizează Primăria Bistrița. Turc: Avem o echipă performantă pe proiecte

Info

  • Despre noi
  • Publicitate
  • Contact
  • Politica cookie
  • Politica de confidențialitate

Facebook -static

FB

Copyright © 2021 · TimpOnline.ro - Știri din Bistrița