Fundația Inocenți Bistriţa anunță lansarea proiectului ”Hai să căutăm „lumina bună” pentru fotografie în spitale!”, sprijinit de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor. Proiectul este implementat în colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistrița, în perioada ianuarie – august 2018.
În cadrul acestui proiect, Fundația Inocenți Bistrița va utiliza tehnica „photo-voice” pentru facilitarea identificării și exprimării emoțiilor legate de boală pentru 60 de copii internați în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, secția de pediatrie.
Rezultate așteptate în urma implementării proiectului:
– utilizarea tehnicii „photo-voice” va avea un rol terapeutic pentru copii. Aceștia vor fi încurajați și ajutați să-și identifice și să accepte emoțiile și sentimentele legate de boala în sine, care nerecunoscute și acceptate au o influență negativă asupra lor
– va fi diminuată frica de boală și copiii vor înțelege și vor accepta mai ușor tratamentele și procedurile medicale
– beneficiarii își vor dezvolta creativitatea și abilitățile manuale, vor învăța noțiuni de tehnică fotografică prin joc
”De asemenea, datorită faptului că beneficiarii direcți sunt copiii din programul Inocenți „Viața Copilului” (copiii spitalizați), specialiștii Inocenți vor obține o imagine mai clară și o mai bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă copiii, fapt care ne va ajuta să ne îmbunătățim serviciile oferite. Dorim să încheiem proiectul cu o expoziţie cu lucrările copiilor la una din benzinăriile MOL. Scopul acestei activități îl reprezintă închegarea relației de colaborare cu personalul companiei, cu oamenii din comunitate, de a promova proiectele noastre şi implicarea finanţatorului în rezolvarea problemelor sociale”, informează Fundația Inocenție.
Adaugă comentariu