Timp de gândire

Teroarea colindatului

Nu ştiu altora cum li se întâmplă, dar vă pot spune că la noi în cartier sărbătorile de iarnă au devenit un prilej foarte bun pentru locatarii blocurilor sociale să terorizeze restul lumii. Începând de prin 22, cam aşa, hoarde întregi de pretinşi colindători au năvălit în toate blocurile, vezi Doamne, cu uratul. Au sunat insistent la uşi, au dat cu pumnii şi cu picioarele în ele, au urlat şi au tropăit de ne-au ameţit. Astăzi, ce şi-au zis? Hai să mergem cu sorcova.

Nici nu vreau să mă gândesc la cum e viaţa într-un bloc social dacă nu eşti din etnie, nu-ţi plac manelele, ai o anumită vârstă sau eşti bolnav. Trebuie să fie un adevărat infern din moment ce în teroare trăiesc şi cei care sunt vecini cu locatarii blocurilor sociale. De când s-a simţit miros de sărbătoare, hoardele de etnici au pornit la colindat sau, mai precis, la urlat. Au luat la rând toate blocurile, au dat odată cu pumnii în uşi la urcare, a doua oară la coborâre, au apăsat pe sonerii ca disperaţii şi nu au mai luat mâinile de pe ele minute în şir. Pretind că sunt săraci, că nu au ce mânca, dar e greu de crezut. Vin zilnic să ceară câte ceva, dar au bani pentru petarde şi alte prostii pe care le bubuie noapte de noapte în urechile noastre. Sper din toată inima că i-au colindat şi pe  politicienii care şi-au făcut vile în Subcetate, deşi mă îndoiesc de faptul că au putut trece la fel de uşor de gardurile înalte cum au trecut de uşa noastră de la intrare cu interfonul ei cu tot. Următorii care mai vin vor primi de la mine adresele celor care au decis să se facă blocuri sociale într-o zonă în care stau oameni ce muncesc şi plătesc taxe şi impozite. Mă ofer chiar să-i duc cu maşina acasă la primar. Poate în felul acesta va înţelege ce greşeală imensă a putut face.

Astăzi, o nouă hoardă a pornit la făcut rost de bani. Deşi suntem în 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, au venit cu sorcova vreo cinci fetişcane cu vârste între 13 şi 15 ani, machiate, colorate, lăsând în urma lor o dâră de parfum ietfin amestecat cu miros de nespălare. Când le-am spus că nu e momentul pentru sorcovit, m-au înjurat. Ce credeaţi?

Nu ştiu cum de a reuşit lumea în care trăim să facă din Crăciun, o sărbătoare a bucuriei, un prilej pentru mâncat până la chemat salvarea, de băut până cazi în cap şi de terorizat lumea în fel şi chip. SMS-urile au devenit un mod de a-i agasa pe alţii, la fel ca şi etichetarea de pe Facebook unde se distribuie mii de felicitări kitschoase. Toate arată, de fapt, că noi nu trăim cu adevărat bucuria Naşterii Domnului, suntem preocupaţi doar de zarva pe care o facem ca să transmitem tot felul de mesaje.

Spun asta fiindcă nu văd când are timp un om să mediteze în cămara sufletului său la momentul sfânt al Naşterii Domnului, la sacrificiul suprem pe care Dumnezeu l-a făcut pentru fiecare dintre noi din moment ce nu mai lasă telefonul mobil din mână, obsedat să trimită tuturor celor din agendă acelaşi mesaj golit de sens, eventual nesemnat. Am primit şi de acest Crăciun zeci de mesaje de la persoane necunoscute. Poate că voi fi având cândva numerele lor în agendă, dar, între timp, mi-am mai schimbat nişte telefoane şi nu le-am mai salvat. Am primit brazi desenaţi cu tot felul de liniuţe, îndemnul să deschid uşi, geamuri, să primesc lumina, să umplu masa, nimicuri care nici măcar nu îmi erau adresate mie. Majoritatea erau nişte mesaje copiate de te miri unde, împrăştiate tuturor celor din agendă spre satisfacţia companiilor de telefonie mobilă. Niciunul nu mi-a spus nimic oricât de sofisticate au fost cuvintele alese. Nu cred în acest mod impersonal de transmitere a mesajelor, motiv pentru care nu obişnuiesc să trimit mesaje în această formă. Mie îmi place să-i privesc pe oameni în ochi sau să le aud vocea. Dacă se întâmplă să-i întâlnesc înainte de sărbători, le spun ceea ce-mi trece atunci prin minte, nu-mi caut cuvintele, nu le desenez. În ziar, scriu câte un editorial pe care evident că-l citesc doar cei interesaţi. Nu-l bag pe gâtul şi în telefonul nimănui. În ce priveşte Facebook, încerc să agasez cât mai puţini oameni, să le respect „pereţii”, intimitatea, iar dacă îmi place ceva, să apăs butonul „like”, departe de etichete, citate, fotografii bizare.

Respect felul fiecărui om de a sărbători Crăciunul, dar cred, în aceeaşi măsură, că şi alţii trebuie să facă la fel.

Cristiana Sabău

12 comentarii

  • imi pare nspus de bine ca va ,,colinda,, si sinteti foarte bucuroasa de ei,. tot ce va doresc eu este : la mai mare si la mai multi . intr-o zi o sa intelegeti de ce . inca odata : la mai multi si la mai multe zile de colinde pline .

  • aveti dreptate doamna, sunt foarte insistenti sa nu spun obraznici dar oare unde si cine sa-i invete Kanal D, OTV, antena 1, etc
    nu cred asta fac, din pacate

  • Stimata doamna,aveti dreptate in ceia ce scrieti.E dureros .Dar astfel inteleg oamenii sa traiasca bucuria acestei sarbatori .Va doresc Sarbatori fericite,nu asa cum le ai descris

  • Nu zona in care stai este de vina pentru nesimtirea acestor urlatori. Eu stau la casa si vin cete, cete, apasa pe sonerie ca disperatii, iau casele la rand, injura daca nu-i primesti, nici nu mai stiu daca vin la colindat sau la injurat.
    M-am gandit si eu ca ar trebui sa facem ceva pentru a stopa aceste practici care strica linistea sarbatorilor. Asa cum s-a oprit cersetoria in cimitir de luminatie, ar trebui sa gasim mijloace pentru a opri nesimtirea de-ati strica sarbatorile.

  • nici rachita nu-i ca pomul,nici……..nu-i ca omu`,iertare ,dar atata timp cat eu muncesc pt ceea ce am,ei de ce trebuie sa ceara si sa obtina totul fara munca?vad tineri etnici mai in putere decat mine,dar cersesc….si atata timp cat sunt oameni care dau,pe principiul „lasa-l,ca e necajit”,nu vor munci niciodata!

  • Puteti indruma „colindatorii” respectivi catre sefii Politiei Comunitare Bistrita, Politiei Municipiului Bistrita, Inspectoratului Judetean de Jandarmi. Aceste institutii au oameni instruiti si atributii legale pentru asigurarea ordinii si linistii publice, doar ca nu-si fac treaba (Costan de pe Pietonal e un bun exemplu in acest sens).
    Ar trebui sa duceti discutia mai departe, catre politica de discriminare pozitiva pe care o duce statul roman in favoarea acestor etnici. De ce este practicata, daca in Constitutie scrie ca toti cetatenii sunt egali in fata legii?

  • …locuiesc Subcetate din fericire la casa si ma bucur ca am un caine in curte care ii maraie pe netrebnicii astia si ii doresc d-lui primar celui care ne-a adus ciorile in frumosul cartier sa il aduca D-zeu la poarta mea vreodata si sa dau drumul cainelui sa ii sfasie fundul si brihanul de bugetar burdusit de carnati si sorici si de atata bine si atata leneveala pe banii nostrii.
    d-le primar va doresc sa fiti colindat de ciorile pe care ni le-ati pus in spate si sa va dea D-zeu in viata asta CIORI ca sa va bucurati de ele.
    Da-te dreacu dom’ primar

  • D-na Cristiana Sabau
    tot ceea ce spuneti in articol e adevarat dar, ce putem noi face ca sa combatem aceste ciori care ne invadeaza si din cauza carora copiii nostrii nu se pot juca in parcul din cartier. Oricum nu ne aude nimeni …cartierul Subcetate cica nu apartine de Primaria Bistrita spunea in plina iarna un CIOROI care trebuia sa curete strazile de zapada si caruia trebuia sa ii dam spaga sa binevoiasca sa curete ca nu puteam iesi din case si ne-am disperat dand la la lopata.
    Cu tot respectul va rog sa nu incetati sa spuneti adevarul si sa spuneti ce ne doare pe toti dar stam pititi ca nu indraznim si stim ca dl primar se sterge undeva cu reclamatiile noastre stimata Doamna.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.