Actualitate

Tibi Uşeriu, despre Arctic Ultra 2018. Organizatorii: O realizare cu adevărat incredibilă

(VIDEO) După ce a trecut primul linia de sosire la 6633 Arctic Ultra 2018 şi a câştigat pentru a treia oară cel mai greu maraton din lume, Tibi Uşeriu a mărturisit că era cât pe ce să fie obligat să iasă din cursă, întrucât în ultimele patru ore a fost nevoit să înainteze cu greu printr-o furtună puternică, iar organizatorii au vrut să-l oprească.

În ultima convorbire cu cei de acasă, Tibi a spus: „Am intrat într-o furtună, în ultimele patru ore, era cât pe ce să mă scoată (din cursă – n.r.). Mă bucur că am terminat-o. O fost cireaşa de pe tort. E mult mai grea decât ce a fost înainte, ultima parte, de 160 de km e numai urcări şi coborâri, exact ca prima, apoi aproape 300 de km de Ice Road, ceea ce m-o mâncat, dar aşa, per total, e mult mai grea, decât ce-o fost în anii trecuţi, dar de-asta am venit, să o termin şi mă bucur că am câştigat. Le mulţumesc celor care m-au urmărit, sponsorilor şi să ne vedem cu bine acasă, cu drag. Îs praf. Eu de fiecare dată îs mai praf decât am fost ultima dată”.

Apoi, a postat pe Facebook următorul mesaj: „Nu contează că unele lucruri se repetă. Ele nu sunt niciodată la fel.  Vă mulţumesc pentru susținere!”.

Şi organizatorii au postat un mesaj emoţionant: „La ora 17:20 (ora locală), joi, 15 martie, @tibiuseriu a trecut linia de sosire din Tuktoyaktuk pentru a câştiga 6633 Arctic Ultra. După 380 de mile pe jos de-a lungul Arcticii, în temperaturi de îngheţ şi vânturi sălbatice, el a stat pe marginea Oceanului Arctic ca un campion. Acesta este al treilea an într-un rând în care Tibi a câştigat cursa, o realizare cu adevărat incredibilă”. 

Tibi ar urma să sosească în ţară în 22 martie. Deja, fanii lui de pe grupul Susţinători 6633- Arctic Ultra se pregătesc să-i facă o primire frumoasă la aeroport.

A fost lansată inclusiv ideea realizării unui tricou şi a unui steag imprimat cu fotografiile celor care l-au urmărit în tot acest timp.

8 comentarii

  • FELICITARI TIBI!! Am adormit cu gandul la tine si m_am trezit cu gandul la tine..
    Unii nu suntem in stare sa mergem pe jos dar sa mai facem ce faci tu..
    Sa fii Sanatos,CAMPIONULE!!
    Avem si noi cu ce ne mandri..

  • Felicitări Tibi , sper să te premieze Consiliul Județean pentru performanță în 27 Martie . Radu Moldovan nu-i uita nici pe rodnenii Kiss Attila şi Bogdan Berende , liderii competițiilor internaționale de atelaje canine . Cum poți deconta 1 milion de euro la km de asfalt ( prețul corect fiind 300.000 de euro ) ar fi cazul să fii generos şi cu oamenii ăştia care chiar merită . Ce zici ?

  • Nu stiu daca merita ca in fata eroismului acestui OM adevarat ,care este TIBI USERIU ,noi sa ne ocupam de aluzii smeheroase ,gen furtisaguri romanesti.Cinste tie,Tibi!Tot ma gandesc daca ai inima de om sau de fier.Cand vedem peste tot fiinte slabe ,de lasi si tradatori,ne intrebam: OARE OMUL ASTA ,CHIAR S-A NASCUT PRINTRE NOI?

  • poate ca acei sportivi care sunt mult mai apreciati, cunoscuti, consacrati…care se vaita ca este prea cald si nu pot juca, ca i doare degetul, ca nu le sta bine costumul, vor lua exmplu de tarie fizica si psihica, de care a dat dovada Tibi prin participarea si castigarea acestui marathon de o dificultate maxima

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui sam taranu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS