Actualitate

Trafic restricționat pe strada Grănicerilor din cauza alunecărilor de teren

Având în vedere că precipitațiile abundente din ultima perioadă au afectat calea de acces dintre poligonul de pe strada Grănicerilor și complexul comercial B1 Retail Park, traficul a fost restricționat pe un sens.

Primăria Bistrița a anunțat:

”Respectivul tronson de drum, realizat în regim privat de firma care a construit complexul B1 Retail Park, a fost preluat, după finalizarea obiectivului, de municipalitate, ceea ce presupune și asumarea întreținerii și realizarea eventualelor intervenții pe acel sector de drum.

În zona respectivă, malul râului este afectat de alunecări de teren care au ca efect și degradarea carosabilului. Discuțiile cu reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița au confirmat necesitatea realizării unor lucrări de consolidare a malului râului, aceștia asumându-și realizarea documentației și alocarea fondurilor necesare.

Deoarece situația se agravează, Primăria municipiului Bistrița a început demersurile de obținere a finanțării unor intervenții de urgență, prin intermediul fondurilor aflate la dispoziția Guvernului României pentru astfel de situații.

În scopul atenționării conducătorilor auto și a deplasării în condiții de siguranță, în cursul zilei de astăzi, au fost amplasate indicatoare rutiere care limitează viteza autovehiculelor și semnalează faptul că respectivul tronson de drum este afectat de alunecări de teren”.

15 comentarii

  • Ce tare, „deoarece situatia se agraveaza”….
    Pai de vreun an e clar faptul ca drumul ala o ia la vale, primaria spera ca se repara singur, se regenereaza sau vin extraterestrii ca sa-l cârpeasca peste noapte?

    37
  • wtf
    nu a existat studiu legat de geomorphologie?
    inspectoratul pentru construcții are activitate? e clar că e un amplasament nepotrivit. iar factura e refilată contribuabilului.
    unii emit autorizații pe plicuri, se ştie că zona e instabilă , versanții cu pantă depuneri sedimentare.
    mai un pic şi o iau blocurile la vale.

    17
  • Aici trebuie 3m
    ..
    Acolo e o improvizatie facuta de dezvoltator sa ajute primaria…la fel ca 1m de autostrada din suceava!!
    Drumul de dar nu se cauta in gura de asfalt!!!

  • Să vedeți ce circ o să fie pe Cocoșul când o să ia cartierul incompetentului Turc la vale 🤣 însă nu va fi problemă că vor urca cu bicicletele pe Jelnei și Budac 🤣

    27
    1
    • Și vor coborâ la vale cu sania pe șine asta dacă nu vor deraia de pe șine ca și cu trenulețu ha, ha

      18
  • Felicitări Turc și administrației 🤣 spun eu acum în locul lui Bălan fiindcă nu are cine să-i mai spună deoarece acum Bălan este supărat foc pe Turc, Urîte, Hangan și Ruști etc.

    12
  • Acolo trebuie nu numai cosolidat atît albia rîului ,dar si mai bine si eficient ar fi de făcut ptr toată zona ghinda si zona spre poligon ,să se facă un pod cu două picioare de pod și podul larg cu trecetea suto ,pietoni si biciclete sarfluidiza traficul și de la podul jelni si dinsre unirea care vin la cumpărături si treabă în zonă ce ziceți stimații alesi locali ,si faceți si lacul de agrement dotat cu bărci loc de servit masa grătare așa cum a fost planificat de la proiectarea lui ,si să evacuexe anexele si șandramaua lui Șomodean de acolo infectă si plină de șoareci care a blocat aceea zonă de ani de zile ,plină de bălăriiiii

  • Pentru a mai elibera traficul de acolo strada Valea Ghinzi trebuie prelungită pe lângă Aerodrom până în DN17 între Unirea și Livezile altfel tot traficul va intra pe străzile înguste din oraș și din Unirea. Deci este necesar un pod lat peste râul Bistrița între Unirea și Livezile.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.