Actualitate

Traficul de coșmar spre zona industrială se prelungește. De ce nu sunt gata la timp lucrările

(FOTO) Traficul de coșmar continuă la Bistrița din cauza faptului că una din trecerile la nivel cu calea ferată care asigură accesul în zona industrială este în continuare blocată, cu toate că Primăria Bistrița a dat drept sigură redeschiderea circulației la intersecția cu str. Ion Slavici, str. Colibiței și str. Eroilor în 28.06.2019. Nici acest constructor nu s-a ținut de cuvânt la fel ca și mulți alții care lucrează pe bani publici sub pretextul că ar fi plouat și nu a putut lucra. 

Potrivit unor surse din Primăria Bistrița, firma ar fi cerut prelungirea termenului anunțat AICI cu o săptămână, ceea ce ar însemna data de 5 iulie a.c., dar ar fi promis că încearcă în ”2-3 zile să termine”. Asta înseamnă de fapt același lucru din moment ce nu a lucrat nici noaptea, nici după-amiaza, nici în alte zile frumoase în care ar fi putut recupera timpul pierdut din cauza condițiilor meteo.

Reamintim că, potrivit viceprimarului Cristian Niculae, ”la această intersecție se vor amenaja trei benzi. Cine vine de pe strada Sub Cetate și vrea să o ia pe Colibiței se va încadra pe banda stângă, cine vrea să meargă spre Arțarilor sau înainte se încadrează pe dreapta. Desființăm trotuarul dinspre Arțarilor, îl mutăm mai încolo de fapt și acolo mai creăm o bandă. Am fi vrut să facem patru benzi, dar nu este destul loc. Este posibil să reconfigurăm și prioritățile fiindcă tot traficul vine dinspre strada Sub Cetate mai ales la orele de vârf și vrem ca măcar să fie separate benzile. Toată problema este după ce treci calea ferată fiindcă în stânga e Colibiței, în dreapta Arțarilor și de-asta facem aceste lucrări ca să nu mai stea lumea după cei care vor să o ia în stânga sau în dreapta”.

În schimb, trecerea la nivel cu calea ferată va rămâne la fel de rea.

”Trecerile la nivel cu calea ferată trebuie să le modernizeze CFR. Noi am prevăzut bani în buget pentru a o moderniza pe cea de pe strada Lucian Blaga tocmai pentru că avem acolo o zonă extrem de aglomerată și vrem să fluidizăm traficul. Pe aceea o vom face. Cea de pe strada Ioan Slavici este prinsă în programul de modernizare al CFR Infrastructură în pachetul cu cele peste 130 de treceri din toată țara. Ei au obligația să le modernizeze pentru că s-a dat o lege în acest sens. Dacă reușim să facem economii de la alte lucrări – și acum facem socoteli – și în funcție de cât costă sistemul, fiindcă e diferit de cel de pe Drumul Dumitrei Vechi din cauza configurației zonei, s-ar putea ca acum să facem și modernizarea trecerii la nivel cu calea ferată, dar nu pot spune sigur. Am discutat cu cei de la Direcția Tehnică să facem și trecerea aceea elastică. Dacă sunt bani suficienți, vom face și acest sistem chiar dacă trebuie să-l facă CFR”, a spus Niculae.

Deși în fabricile de pe centura Bistriței și în cele de pe Drumul Tărpiului lucrează mii de oameni, nici după trei decenii de la Revoluție administrația locală nu a reușit să creeze vreo stradă nouă care să lege zona industrială de oraș și care să permită fluidizarea traficului. Mai mult, cu toate că nici regimul priorităților nu mai corespunde cu traficul de odinioară, și acesta a rămas la fel ca pe vremea comuniștilor.

10 comentarii

  • E unu c-o raba din ’85 si-un excavator uzat..și compactoru..!!!una bucată raba și aia vai de mama ei ..și vor sa gate la timp..sa din serioși…prin ,10-15 iulie…aia era o lucrare de 5 zile pentru o firma serioasa care se respecta..care are utilaje…care știe ce are de făcut…dar asta e …când și gura lor trebuie sa mănânce..noi stam că prostii și ne uitam cum suntem luați la mișto pe banii noștrii!!

    • Bine ca se face,suportăm 2-3 saptamani si asta e,e vacanta,nu mai e acea aglomerație,atata tam-tam,asta e,eu ma bucur ca se face si chiar nu sunt simpatizant al acestui partid!

  • Sincer ..nici nu inteleg ce lucrari au de facut!!
    Au mutat 10 m de bordura mai la stanga …au ridicat 3 guri de canal ..au bagat 30 mc de piatra sparta si de refacut asfaltul….lucrare care se putea executa in 2-3 zile …..in Europa !!…in China –intr-o noapte……

    • cat e in china?
      O NOAPTE?
      …te contrazic…
      asculta la mine care stiu….
      iIN CHINA ASTFEL DE LUCRARI NU SE FAC PENTRU CA DEJA AU FOST FACUTE!!!!

    • gigele ia fa-te tu patron de firma de constructii!!!!!!!!!! sa te vedem!!! sau inginer!!! sau primar, viceprimar etc.!!!!!!!!!!!!

  • Fluidizarea circulatiei auto in Orasul Bistrita de o parte si de alta a căii ferate rămâne o problemă nerezolvată. Totusi, in partea de vest a orasului problema este cât de cât rezolvată de cele două pasarele peste calea ferată. In schimb, pe portiunea de la gară pâna la intersectia cu DN17C , orasul este rupt in două din cauza liniei ferate care duce spre Bistrita Bargaului, cu toate că traficul feroviar pe aceasta ruta este extrem de redus. Asa cum bine se subliniază in articolul de fată: „nici după trei decenii de la Revoluție administrația locală nu a reușit să creeze vreo stradă nouă care să lege zona industrială de oraș și care să permită fluidizarea traficului”. Ba mai mult nu s-a făcut nici măcar ceea ce se putea si anume amenajarea unei treceri la nivel cu calea ferată in zona strazii Romană care pe vremea comuniștilor făcea legătura intre bulevardul Decebal si strada Zefirului. In schimb, acum după demolarea intreprinderii „Teracota”, chiar strada Romană ar putea fi prelungită până la intersectia cu Drumul Cetatii, asigurand legatura directă intre strada Artarilor si zona industrială.

  • da nu vrei tu Dinule sa faci treaba, in loc sa bati din gura??? sau sa ne spui ce au facut liberalii inainte?? au facut ei mai repede ceva? sau macar au facut ceva??? vreti firme serioase???? stiti cat costa??? habar nu aveti la ce preturi se face caliatea!!! vreti ieftin si bun!!! niciodata!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Un plătitor de taxe și impozite Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS