Împuţit mai e transportul în comun sau cu taxiuri

Prima întâmplare care mi-a dat serios de gândit în privinţa siguranţei celui care circulă cu mijloace de transport în comun a fost când microbuzul în care mă aflam, o rablă pe patru roţi, s-a oprit de-a curmezişul căii ferate. Şoferul s-a chinuit minute bune să-l repornească, timp în care eu mă uitam îngrozită să văd dacă nu cumva vine vreun tren. Iar dacă tot am început cu microbuzele vreau să vă spun că nu am reuşit să dau de niciunul care să nu pută. Toate au un miros îmbâcsit din cauza tapiţeriei pe care s-au aşezat diverşi nespălaţi. Poate tocmai de aceea, în marile oraşe sunt autobuze cu scaune din plastic pe care companiile le spală cu furtunul. Microbuzele noastre, care sună din toate încheieturile, mai au şi perdele împuţite, iar despre unii călători ce să mai spun? Efectiv duhnesc. Ţi se face greaţă când urci şi te simţi ultra eliberat când cobori.

În timp ce în oraşele europene e o adevărată plăcere să circuli cu mijloace de transport în comun, la noi poate fi cea mai oribilă experienţă pe care o poţi trăi în oraş. Cine a inventat transportul cu microbuze puţină minte a avut sau deloc. Nici nu e de mirare că oricine îşi permite o maşină cât de veche o cumpără şi umblă cu ea chiar dacă lasă în urmă un nor de fum. Sunt foarte curioasă de câte ori au încercat primarul, viceprimarii, consilierii locali să circule cu microbuzele care fac transport în comun în oraş. Nu de alta, dar m-ar interesa părerea lor de oameni care ridică mâinile ca la comandă să mărească subvenţia locală pentru transportator. Să o mărească, nu spun nu, dar să-i impună să aibă şi maşini potrivite acestui tip de transport pe care să le şi spele din când în când. Câtă vreme domnul Melente Horoba va continua să trimită în oraş aceste microbuze împuţite cu şoferi îmbrăcaţi ca la piaţă (nu înţeleg de ce nu au uniformă), care vorbesc la telefoane în timp ce conduc şi care opresc unde îi taie capul să nu se mire că toată lumea va prefera să meargă cu maşina personală la serviciu sau cu orice altceva.

Mă rog, decât să dai 1,8 lei pentru o călătorie cu microbuzul, mai bine dai 4 lei pentru una cu taxiul, îţi spui, probabil. Numai că se întâmplă să cazi din lac în puţ. În ultimele zile am dat o groază de bani taximetriştilor ca să inhalez mirosurile sinistre din maşinile lor sau să-mi vâjâie capul de la curent. Ieri, de exemplu, şoferul unui taxi vorbea cu copilul la telefon care nu voia să înţeleagă că „tati mai are de lucru”, aşa că taximetristul a cerut-o la telefon pe „mami”. Au vorbit minute în şir despre mâncarea pentru câine şi locul de unde ar putea-o cumpăra, timp în care el a ratat intrarea pe o bandă şi era cât pe ce să ne dăm de altă maşină. Cu toate acestea nu s-a oprit din vorbit. Am coborât eliberată cu gândul să-i reţin indicativul şi să nu mai urc în veci în maşina lui. Alt taximetrist de peste 60 de ani avea chef de vorbă. Văzuse nu ştiu ce emisiune şi voia să-mi afle părerea chit că nu am văzut emisiunea şi nici măcar nu eram interesată să mi-o exprim. Conducea cu viteza melcului pe banda de depăşire, pus pe socializat. Am coborât după un sfert de oră din maşină, chit că am parcurs o distanţă ce se putea face în cel mult 7 minute, cu regretul total că nu am mers pe jos. Cred că, în tot acest timp, nu am întâlnit mai mult de un taximetrist care să-şi vadă de treaba lui (respectiv de condus) şi care să aibă o maşină curată. Bine că avem circa 400 de maşini autorizate şi care ocupă locuri de parcare oriunde îi taie capul pe şoferi. Primăria Bistriţa a considerat că nu e nevoie de nicio regulă nici în cazul lor.

Veţi spune probabil că cel mai bun e mersul pe jos. Aş putea fi de acord în cazul celor care mergeţi la serviciu la 8.00 şi ieşiţi la 16.00. Vă prinde bine o plimbare pe jos prin oraş şi puţină mişcare. În cazul altora lucrurile nu stau aşa. Sunt oameni care au job-uri ce necesită multă deplasare, care trebuie să ajungă în foarte scurt timp dintr-o parte în alta, la întâlniri, la discuţii. Să le ceri mă meargă cu microbuzul împuţit sau cu taximetristul de 60 de ani care le face capul calendar?

De acum, de câte ori Primăria Bistriţa va organiza Ziua fără autoturism, voi milita împotriva ei ca una care ştie foarte bine ce înseamnă să fii obligat să circuli cu mizeriile autorizate de municipalitate. Un bun administrator ar lăsa maşina de serviciu acasă şi ar încerca măcar într-o zi să vadă, precum Cuza, ce se întâmplă la acest palier în oraşul pe care-l conduce. Abia apoi ar avea dreptul să îndemne lumea să-şi mai lase maşina acasă. Până atunci, să nu mai aud de zile fără autoturism şi de „exemple de bună practică”. Nu de alta, dar totul miroase îngrozitor.

Cristiana Sabău