Social

Străzile de pământ, ”o hemoragie financiară care nu mai poate continua”

Străzile de pământ pe care se pune piatră sunt o adevărată ”hemoragie financiară care nu mai poate continua”, consideră primarul Ioan Turc. Potrivit edilului, asfaltarea străzilor de pământ, care a început anul acesta, va continua atât în localitățile componente, cât și în municipiu.

”În ce privește drumurile de pământ, am solicitări în fiecare zi. Le-am promis oamenilor și în campania electorală, și după ce am preluat mandatul de primar, că vom rezolva probleme istorice. La ce să ne raportăm, la Evul Mediu? Sunt străzi care nu au avut parte niciodată de un tratament serios. Se tot bagă piatră în ele, milioane de tone de piatră pentru o problemă care rămâne altfel nerezolvată fiindcă vine apa și le spală. Astăzi punem piatră, o cilindrăm, reprofilăm drumul, amenajăm șanțurile înainte de a pune piatra, dar în câteva luni situația este identică cu cea dinaninte.

Este o hemoragie financiară care nu mai poate continua. Sunt soluții pe care oamenii nu le agreează pentru că nu scapă de praf, nu scapă de noroi, disconfortul este același”, a spus Ioan Turc.

Potrivit primarului, de când s-a pornit noua stație de asfaltare, a fost reparat un număr important de străzi.

”Am intervenit în Unirea în primul rând, unde vom reveni, la Ghinda, unde am reparat cele mai importante străzi cu cel mai mare număr de case, la fel și la Sigmir, la Sărata. Acum suntem la Slătinița după care vom veni în Bistrița fiindcă și în Bistrița avem un număr mare de străzi. Anul viitor, din nou, vom merge în aceste localități aparținătoare uitate de vechile administrații pe principiul că de acolo nu vin voturi. Așa s-a calculat: Câte voturi dă Slătinița? Nu merită, mai bine spoim un bloc și scoatem de acolo dublul voturilor decât din Slătinița unde cheltuim nu știu câți bani. Nu sunt argumente valide. Oamenii nu pot fi tratați în acest mod. Sunt locuitori ai Bistrițeiși au dreptul la apă, canal, energie electrică”, a spus Ioan Turc la Bistrița FM.

Primarul Bistriței a adăugat că pentru localitățile componente sunt în lucru și aducțiunile de gaz: ”La Sărata suntem în linie dreaptă. Pe Programul Anghel Saligny vom rezolva această problemă. Pentru Slătinița mai avem puțin de așteptat”.

9 comentarii

    • Le-a rezolvat deja si pe cele care erau asfaltate si trotuarele.Acum sunt toate de bolovani si pamant.Bun serviciu ai si tu .La ora 8 iti antrenezi limba.

      12
      5
  • Oare străzile de pământ au utilitățile trase și sunt bine dimensionate sau după marea asfaltare vine primarul Turc și face ce știe el mai bine,strica tot și peste 2ani le reface.Vezi B-dul Independenței care peste puțin timp face 2ani de când a început linia verde

  • Cate voturi da Bistrita? Nici unul, de aia nu asfalteaza strazile de pamant din zona Decebal (Arcasului, George Baritiu, Goldis, Vasile Lucaci, etc) Pariu ca peste 10 ani tot asa vor fi?

  • Eu zic sa dati o tura si spre Jelna. Asa, mai pe marginea drumului. Pietris pe drum, pietris si pamant in santurile de scurgere.
    Nu’s inginer drumuri si poduri dar cata scoala iti trebuie sa-ti dai sema ca pe un drum in panta, plin de curbe, daca pui pietris pe marginea drumului ti-l spala ploaia si ti-l duce ori in drum, ori in santul de scurgere.
    De apreciat totusi ca spre Budacu de Jos si de la Budus spre Sieu e asfalt pana la marginea santului. O fi fost alt proiectant…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS