Timp de gândire

Uite cine pe cine acuză şi dă lecţii de moralitate

PDL nu s-a prezentat la şedinţa de constituire a CJ fiindcă s-a comis o mare infracţiune. În loc de „comunicat” trebuia să scrie „convocator” şi, în locul lui Iosif Redl trebuia să semneze Emil Radu Moldovan. Vă daţi seama ce încălcare profundă a legii s-a făcut? Aşa ceva este de nepermis într-un stat democratic în care PDL a fost este şi va fi garantul legii. Nu-i aşa că vi se pare o glumă bună?

În mandatul de tristă amintire a lui Liviu Rusu, PDL a condus Consiliul Judeţean muşcând cu nesimţire din democraţie. Rănile se mai văd şi acum. Vasile Negruşeri, Vasile Marc, Mihai Bumbu şi Luca Peter sunt cei patru „piloni ai corectitudinii” de acum care şi-au trădat partidele (PSD şi PNL) fără scrupule ca să facă jocul ieftin al PDL. Fireşte că, după patru ani de trădare, îi vedem în acelaşi loc (fiindcă, nu-i aşa, trădătorii mereu au parte de punga cu arginţi), însă în tabăra „moralistă” care nu ar călca în ruptul capului într-un spaţiu în care „legea nu a fost respectată”. 

Deduc din comunicatul PDL în care este explicat refuzul acestui partid extrem de moral de a participa la şedinţa de constituire a CJ că inclusiv şi mai ales Negruşeri, Marc, Bumbu şi Peter nu vor fi prezenţi decât la acele întruniri „convocate legal”. Waw! Sinceră să fiu, acum chiar că m-am umplut de respect! Dacă ei nu ar fi făcut acest gest de înaltă ţinută morală prin care să sancţioneze încălcarea legii, atunci cine?

Într-o ţară normală, cvartetul pe care l-am pomenit nu numai că nu ar mai avea ce căuta în politică, nu ar mai circula ziua pe stradă, de ruşine să nu dea nas în nas cu alegătorii. Să schimbi radical echilibrul de forţe democratic în sensul invers al felului în care au votat oamenii doar ca să îţi primeşti răsplata e un lucru odios. Aceşti oameni nu numai că nu s-au retras, au revendicat chiar poziţii cheie pe listele PDL şi, ce să vezi, le-au şi obţinut. Aşa se face că lista de consilieri a PDL conţine mai mulţi oportunişti decât oricare alta, dar cu litera şi spiritul legii în gură şi în comunicat. O, asta da sinceritate!

La drept vorbind, după cele întâmplate vineri când moraliştii PDL au boicotat din motive de legalitate şedinţa de constituire a CJ, eu, dacă aş fi preşedintele CJ, i-aş lăsa duminică să bată drumul degeaba până la Bistriţa şi să stea vreo oră aşteptând în sala goală o şedinţă de constituire care să nu mai aibă loc. Apoi, următoarea şedinţă de constituire, a treia şi ultima, aş convoca-o cu cinci minute înainte să înceapă (pe modelul de acum consacrat al fostului preşedinte) şi i-aş lăsa fără funcţiile pentru care au „muncit” atât de mult timp în folos personal şi în dauna democraţiei.

Acest exerciţiu democratic mi s-ar părea cel mai bun răspuns pentru gaşca moralistă a PDL. Legal, i-aş lăsa să taie frunze la câini în următorii patru ani, să mai şi muncească dacă au unde. Să vadă şi ei cum e să-ţi câştigi pâinea zi de zi în şcoli conduse de directori numiţi politic sau să faci afaceri pe o piaţă liberă şi concurenţială în care partidul nu îţi dă contracte din care să ciupeşti. Aşa mi s-ar părea moral mie celei care nu iubesc nici trădarea, nici pe trădători.

Cristiana Sabău

10 comentarii

  • Politica nu este pentru sfinti, se pare.
    Se cauta provocari cu orice pret; lasa ca amu v-aratam noi cine-i mai tare, cine comanda aici, va omoram noi capra, o sa facem exact ce ne-ati facut voi noua, o sa radem de voi, o sa va punem la punct, o sa… , o sa…
    Aceeasi Marie…
    Iar noi, astia neafiliatii politic, noi cu ce ne alegem?
    Cu circu’ si cu concluzia ca painea e doar pentru ei!

    USL de la putere/ o sa ne dea lapte si miere!
    PDL din opozitie/ moare de inanitie
    Papa fiecare ce-o votat!

  • Vedem încă odată că roata se învârte.
    Acestia, numiţi azi trădători, căndva li se cerea de şeful de partid să boicoteze şedinţele CJ.
    Atunci, în numele respectului faţa de cei care iau ales, au participat, au votat, nu au ascultat de îndemurile şefilor.
    Acum, după ce au fost realeşi, înregimentaţi în alt partid, respectă decizile şefilor de partid, dar noi tot trădători le spunem.
    Trădători de ţară şi neam sunt şi alegătorii acestora, ce bine ar fi să avem un singur partid şi un conducător iubit.

  • Esti o super Cristiano! Ma bucur ca ai revenit PSD-isto ! Mai lasa parerile tale deoparte si pe Liviu Rusu ! Sa vezi ce va face alba-neagra lui Raducu !

  • Doamna Cristiana, se vede ca postacii PDL inca nu au aflat ca s-a incheat campania electorala si va tot ataca… (ma refer la @tipu si @adina).
    De altfel, articolul foarte bun!
    Doar ca nu e crestineste ce propuneti, adica „ochi pentru ochi si…), dar unii dintre noi poate s-ar bucura sa se intample asta!
    Numai bine!

  • Oare pana cand vom asista la contraziceri,la ambitii,la contre si ura intre cetatenii acestei tari, de multe ori ma gandeam ca noi tiganii suntem oaia neagra a societatii ,dar uite ca nu-i asa. Noi ne certam si ne contrazicem fara a beneficia de bani publici si traim rau. Romanii se cearta, se contrazic si se urasc de moarte, dar traiesc bine. Pana nu va dispare varful acestei tari nu ne putem astepta sa traim asa cum ne recomanda acest „minunat” sa traiti bine.
    Este parerea unui cetatean al acestei tari Matei.Lasati orgoliile si ambitiile acasa la voi alesilor si apucati-va de treaba ,opozitia in Consiliul Judetean stie ca in viitorii patru ani s-ar putea sa tina de cald scaunelor, daca nu va convine dragilor cautativa de lucru la strans la fructe de padure sunt sanse sa castigati o paine!!!

  • d-na Cristiana ii ataca pe pedelisti dar nu sufla o vorba despre usl-istii (sau uslasii?) care au facut acelasi gen de boicot la prundu , numai ca asa au vrut ei. politica e femeie usoara , important e ca ziaristii sa judece obiectiv si sa nu traga mereu la caruta puterii .

  • ART. 89^1
    (1) Constituirea consiliilor judeţene se face în termen de 3 zile de la data depunerii jurământului de către preşedintele consiliului judeţean. Convocarea consilierilor declaraţi aleşi pentru şedinţa de constituire se face de către preşedintele consiliului judeţean. La şedinţa de constituire pot participa prefectul sau un reprezentat al acestuia.
    (2) Şedinţa este legal constituită dacă parti cipă cel puţin două treimi din nu mărul consilierilor judeţeni aleşi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste două zile, la convocarea preşedintelui consiliului judeţean. Dacă nici la a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare de către preşedintele consiliului judeţean, peste alte două zile, în acel eaşi condiţii.
    Acestea sunt articolele din legea administratiei publice locale, pe care mi-am permis sa le plagiez acilea.
    Daca legea zice ca-i nevoie de autograful presedintelui ales al CJ, apoi musai sa fie asa, nu trebuie sa-l doara pixul, ca doar face parte din gruparea asta de supercinstiti ce ne conduce acuma tarisoara. Da’ poate ca-i ordin de mai sus sa provoace scandal, ca deja domnu’ prim ministru CTRL+ V. Ponta recunoaste ca 75% din timpul sedintelor de guvern, ei se ocupa de rafuielile cu domnu’ presedinte al republicii, debarcarea acestuia fiind principala preocupare, iar poporul sa se descurce intre timp. Puterea exemplului de sus trebuie urmata in toate structurile de putere de mai jos, deci, unde-i ordin de sus, apoi sigur trebe respectat.
    Asa-i ca legea ii o gluma proasta?

  • Domnu Badea, inclin sa cred ca aveti dreptate.
    Dar oare de ce nu am vazut acelasi „plagiat” postat in cazurile in care pdl-ul s-a jucat de-a Dumnezeu in CJ ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS