Actualitate

Ultimul week-end cu flori în poiana cu narcise din Munții Rodnei

Este ultimul week-end în care mai puteți admira anul acesta splendoarea narciselor sălbatice de pe Masivul Saca din Munții Rodnei.

Înflorite la finalul lunii trecute, narcisele din poiană vor mai putea fi văzute în toată frumusețea zilele acestea.

”Ne-ați întrebat dacă mai avem narcise înflorite la sfârșit de săptămână 10-11 iunie… vă informăm că da… ultimul week-end cu flori în poiana cu narcise de pe Masivul Saca”, a anunțat Administrația Parcului Național Munții Rodnei.


Rezervaţia naturală, aflată în Munţii Rodnei, se întinde pe circa 5 ha şi se află pe versantul estic al muntelui Saca, la o altitudine de 1.600 m. Pe muntele Saca, se poate ajunge plecând din localitatea Valea Vinului, situată la 8 km de Rodna Veche. Din Valea Vinului pleacă către muntele Saca două poteci mai accesibile: prima urcă spre vest spre Dealul Popii, iar a doua urmăreşte Valea Secii şi apoi urcă pe versantul sudic al Dealului Popii. Drumul până la Vârful Saca durează 3 ore din Valea Vinului. Pentru urcare, este recomandat traseul de pe Izvorul Roșu – Dealul Popii. Traseul este marcat cu un simbol: ”omulețul portocaliu”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS