De ce mor unii oameni nevinovaţi

Din cauza voastră, părinţi tâmpiţi, care lăsaţi copiii să „vadă” cum e să „conduci” o maşină la vârste la care nu ştiu scrie şi nici citi. Îi aşezaţi lângă voi, pe scaunul şoferului, şi le arătaţi cât de uşor se învârte volanul. E drept că ei nu ajung cu picioarele la pedale şi totul li se pare foarte simplu.

După ce mai cresc, le spuneţi şi pe ce să mai apese ca să pună în mişcare un morman de fiare care cântăreşte câteva tone bune. Şi, dintr-o dată, puiul mamei conduce. Vai, ce minune! Scoateţi-vă telefonul, faceţi-i poze să nu uite acest moment! Postaţi rapid pe Facebook ca să vină hoarda de proşti cu care sunteţi prieteni să vă dea like peste like. Unul nu v-ar spune că sunteţi voi înşivă pericol public, nişte oameni care nu trebuia să mai înmulţiţi tona de prostie cu care e invadată deja lumea. Nici într-un caz nu ar trebui să fiţi numiţi părinţi, ci pur şi simplu nişte creaturi care v-aţi reprodus la fel ca orice altă vietate dotată cu această funcţie.

După ce am aflat despre cazul elevului de 15 ani de la InfoEl care a furat maşina să se dea mare la şcoală, am răsfoit puţin contul de Facebook al beizadelei. La loc de cinste şi în văzut tuturor se află fotografia cu el la volan, iar peste 500 de alienaţi mintal i-au dat like. Unul nu l-a întrebat ce cauţi, tu, mă ţâcă, la volan? Toţi retardaţii, fie mari, fie mici, l-au felicitat. Să zicem că aşa e lumea lor, la 15 ani, plină de iresponsabili şi de naivi. Dar tu, adultul, părintele, omul care e responsabil de educaţia lui, nu te uiţi pe pagina fiului tău, nu îţi faci griji cu cine interacţionează, ce postează? Iată că nu! Încurajat de cei 500, ignorat complet de familie, ce şi-o fi zis acest ţâcă, vorba lui Creangă: ia să dau eu o tură să arăt că ştiu cu adevărat să şofez, nu doar pozez. Şi s-a dat cu alţi trei proşti în maşină, alături de el, alţi „educaţi” de părinţii lor să aibă grijă cum trec strada, cu cine pornesc la drum. În cazul lor, aventura s-a sfârşit într-un şanţ, se pare cu o claviculă ruptă (fapt tăinuit ca să fie scoasă beizadea faţă curată), dar putea la fel de bine să se încheie cu un impact frontal şi să moară şi oameni nevinovaţi care circulau regulamentar, cu şoferul având permis şi mergând pe banda lui.

Mi-e imposibil să înţeleg ce este în mintea celor care îşi lasă minorii să conducă, nu contează dacă pe câmp pustiu sau pe stradă aglomerată. Şi spun asta din postura celei care a avut tată şofer profesionist. A refuzat categoric să mă înveţe să conduc înainte să am eu însămi permis, iar după ce l-am obţinut mi-a ţinut o teorie despre viteză, o lecţie integrată ca să zic aşa. M-a întrebat dacă sunt conştientă, în funcţie de viteza cu care rulez, de ce distanţă are nevoie o maşină să se oprească din momentul în care am pus frână. Apoi mi-a prezentat diverse situaţii la care trebuie să fiu atentă: copiii care merg pe marginea drumului şi ar putea în orice moment să-mi sară în faţă, bătrânii care nu aud sunetul maşinii, oamenii în stare de ebrietate, iresponsabilii care trec drumul pe unde îi taie capul, animalele pe care nu aş fi vrut în rupul capului să le omor. Dacă ai 100 de km la oră, eşti conştientă în câţi metri opreşti maşina?, mă întreba. A fost o adevărată lecţie de fizică pentru mine, chit că tatăl meu făcuse doar şcoala de şoferi de la Aiud, nici măcar liceul. Nu a avut niciun accident în toată viaţa lui şi nu i-a fost luat permisul, deşi că a condus vreo 30 de ani camioane chiar şi cu câte două remorci. Nu era om de afaceri, nu avea liceul, repet, dar îşi cunoştea meseria şi nu intra nici măcar o secundă pe teritoriul altora. Nu pretindea că e instructor auto şi că mi-ar putea preda mai bine ca toţi că doar el m-a făcut şi mă cunoaşte cel mai bine.

Probabil că am avut foarte mult noroc să-l am tată pe un om conştient de ce se poate întâmpla când scapi din mână mulţi cai, când nu nimereşti pedala care trebuie, când nu poţi lua o decizie repede pentru că intri în panică şi nu se declanşează reacţiile automate care vin din experienţă.  A văzut multe accidente în viaţa lui, s-a confruntat cu multe situaţii. A făcut serios şcoala de şoferi, iar de câte ori se ducea să-şi preschimbe permisul, iar învăţa, se punea la punct cu schimbările din Codul Rutier, îmi spune mama acum. Câţi dintre cei care au maşini mult mai puternice decât conducea el prin anii 70-80 fac lucrul acesta? Probabil foarte puţini. De aceea, vedem foarte multe cazuri de accidente grave în care mor tineri. Conduc maşini foarte puternice pe care nu le pot stăpâni şi fac lucrul acesta cu girul părinţilor care le pun pe tavă tot felul de daruri periculoase. De mici copii îi lasă să se joace cu volanul, la nici 18 ani îi trimit la şcoala de şoferi să aibă permis la maturitate. E plin oraşul de nişte fătuce neîndemânatice şi de băieţi care încurcă lumea cu antitalentul lor la condus. În loc să-şi vadă de şcoală şi de examene, la 18 ani, probabil vor urca în propria maşină şi atunci să vezi curbe tăiate, maşini în şanţuri, familii în doliu.

De ce trebuia să conducă Gabriel Rus din Tîrlişua un Touareg? Astăzi ştim exact de ce: ca să moară un nevinovat. Restul explicaţiilor chiar nu mai contează.