Actualitate

Unirea: Terenul de sport care dezbină. Crețu: Unii merită salvați chiar împotriva voinței lor

Peste o sută de cetățeni din localitatea componentă Unirea s-au declarat împotriva amenajării unui teren de sport lângă cimitirul evanghelic pe care Parohia Ortodoxă Unirea l-a concesionat de la Biserica Evanghelică, ei oferind Primăriei Bistrița un alt teren al bisericii, dar care nu este în zona centrală a localității.

Reprezentanți ai acestora, în numele cărora a vorbit Ioan Olari, au venit la ședința Consiliului Local de joi să-și spună păsul.

”Prezența noastră aici este pentru a ridica o problemă legată de intenția Primăriei de a construi un teren de sport la Unirea. Povestea este mai veche, a început în 2008. Este vorba despre terenul din spatele bisericii Unirea, situat între strada Strămoșilor și strada școlii, o suprafață de 24 de ari de teren pe care se intenționează construirea unui teren de sport. Împreună cu mai mulți vecini și cu ceilalți locuitori ai Unirii am înaintat în 2018 un memoriu prin care solicitam stoparea acestei inițiative pentru că încă de atunci se discuta despre acest lucru. Nu am primit răspuns nici atunci, nici acum, motiv pentru care am venit aici, în fața dumneavoastră. Motivele pentru care noi am solicitat stoparea acestui lucru sunt și de ordin juridic, și de fapt. Acest teren se află într-o zonă rezidențială, liniștită, aproape de cimitir. Respectiva suprafață de teren aparține Bisericii Evanghelice și a fost concesionată Bisericii Ortodoxe pentru cimitir. Urmează construirea unei capele, strada de acces a școlii e foarte îngustă. Noi, cei de acolo, am construit cu banii noștri un teren de joacă pentru copii unde vin mulți copii, am pus bani mână de la mână și l-am construit. Mai mult, planul de urbanism prevede acolo spații verzi drept pentru care ne putem afla într-o situație similară cu Subcetate unde s-a construit un teren, iar printr-o sentință a Curții de Apel Cluj definitivă și irevocabilă s-a decis demolarea acestui teren tocmai pentru că nu au fost respectați pașii legali și nu au fost consultați pașii din zonă”, a spus Ioan Olari.

A vorbit și reprezentantul Consiliului Parohial al BOR Unirea: ”Presupunem că se va ajunge la extinderea locurilor de veci în cimitirul evanghelic, administrat de biserica noastră pe o perioadă de 30 de ani. Vă dați seama că vor fi înmormântări mai dese ca până acum care vor fi perturbate de activitățile sportive. Biserica oferă alt teren de 2000 de mp, al bisericii, la 500 de metri depărtare, la schimb. Mai greu, dar s-ar putea construi un teren poate mult mai mare decât cel prevăzut. Vă rugăm să ne ajutați pentru că acolo va fi un complex. Probabil vom obține și școala de la Biserica Evanghelică, capelă mortuară modernă, și nu ar fi compatibile activitățile sportive cu cele specifice bisericii”.

Primarul Ovidiu Crețu a spus că intenționează să aibă o discuție cu cetățenii din Unirea referitor la amenajarea unui teren de sport în zona centrală a acestei localități componente.

”Nu voi face ca în 2009 să aduc tinerii din Unirea care doresc să se facă totuși terenul pentru că cam cu aceiași cetățeni am discutat și la vremea respectivă, dar la căminul cultural din Unirea marea majoritate a celor prezenți, tineri din Unirea, au spus că își doresc un teren de sport public în zona centrală, așa cum este și la Sigmir și unde terenul este folosit intensiv de către tinerii din sat. Cât timp la Sigmir exista numai terenul de sport de pe Valea Măgherușului era folosit foarte puțin, acum este folosit intensiv ceea ce este spre bucuria tuturor pentru că dorim ca, în aceste localități componente, tinerii, elevii, să poată face sport la îndemână. Varianta de a face un teren de sport peste linia ferată – pentru că deocamdată nu sunt case, dar vor fi aceleași case ca și aici – nu este viabilă. Putem să lăsăm să facem terenurile de sport în Wonderland, dar eu cred în continuare – și de-asta vreau să discut cu cetățenii – că varianta de a avea un teren de sport în centrul localității este benefică pentru tinerii de acolo. Oportunitatea o vom discuta. Nu am de gând să-i pun față în față cu tinerii ca în 2009, poate ajungem la o înțelegere. Dacă nu – mă rog – Napoleon Bonaparte spunea că unele națiuni merită salvate chiar împotriva voinței lor. O să vedem ce o să rezolvăm acolo”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

22 comentarii

  • Fereşte-mă Doamne de cei ce-mi vor binele
    de băieţii simpatici
    dispuşi oricînd la o turnătorie voioasă
    de preotul cu magnetofonul sub sutană
    de plapuma sub care nu poţi intra fără să dai bună seara
    de dictatorii încurcaţi în strunele harfei
    de cei supăraţi pe propriile lor popoare
    acum cînd se-apropie iarna
    şi n-avem nici ziduri înalte
    nici gîşte pe Capitoliu
    doar mari provizii de îngăduinţă şi spaimă.
    (Mircea Dinescu pe vremea lui Ceaușescu. Liviu Dragnea încă nu se născuse)

  • Vedeti cum isi argumenteaza Cretu mentalitatea si atitudinea lui de dictator , citandu-l pe Napoleon . E un soi de a spune ” nu conteaza vointa voastra , conteaza vointa mea ” . Omul asta nu asculta de nimeni , e un demagog obosit care se crede atotstiutor . Din pacate pentru municipiu , ideile lui sunt conservatoare , putine si proaste . El nu are viziune , nu are simt estetic , nu are gusturi , nu are nici bun simt . Dupa nazbatiile cu milioanele de euro masluite cu partia , poate avem noroc sa ne scape DNA-ul de el .

  • Domnule primar, ca va considerati mai presus de oameni si Lege stiam, ati dovedit-o cu prisosinta prin toate proiectele ce au starnit revolta celor ce v-au ales-Centura de Sud , Pasarela Kaufland, Woderlandu, Centru Intermodal, etc etc, ,dar ca sa va considerati insusi Mesia Izbavitorul nu va credeam in stare.
    Sunteti fiu de preot, care a slujit tocmai la Biserica Ortodoxa Unirea. Un bun crestin se roaga Mantuitorului Isus Cristos cu formula Doamne ajuta. Noi spunem -Doamne Ajuta sa va dea Domnul Sanatate si Intelepciunea cea de pe urma ca sa nu mai dezbinati

  • Dacă nu știi, te învățăm. Dacă nu poți, te ajutăm. Dacă nu vrei, te obligăm.
    Astfel, comuniștii ne făceau nouă binele cu forța. Tovarășul Ovidiu Crețu ne dovedește încă odată că nu-i nimic altceva decât primarul Bistriței comuniste.

  • Da doamna secretar de ce sta cu masca la gura ? Impotriva virusilor rosii din CL ? Pe cand o igienizare generala ? Poate in douazeci-douazeci (2020).

  • bine ma !!! hai sa facem cimitire, sa-i lasam pe morti sa doarma in liniste!!! sa nu ii deranjam! De ce sa ai un teren de sport unde sa mearga iubitorii de sport si mai ales copii sa aiba activitati sportive??? sa stea sfatul batranilor caposi sa se uite cum se extinde cimitirul sa iaba loc de cavouri. Gandire de inapoiati. Este o prostie sa spui ca daca faci un teren de sport deranjezi linistea din cimitir??? pe bune??? Unde sa mai faca copii si tinerii o miscare? pe capela?? ca ii deranjeaza pe intelepti. Dupa ei ar trebui sa ne intoarcem 100 de ani inapoi!! ce dezvoltare, ce modernizare? lut si pietris!!!

    • Radu, o veche vorbă zice că ,,pentru a putea judeca pe cineva corect, trebuie să te pui în situația lui”. Deci gândește-te cam în ce măsură ți-ar face plăcere ca atunci când ești pus în situația de a priveghea pe cineva drag sau în timpul slujbei de înmormântare să auzi bătaia mingii sau țipetele copiilor de dincolo de ferestrele capelei? Ce zici?

    • Și încă ceva Radule, în țările civilizate unde cimitirele arată ca advărate parcuri, cu copaci, alei și morminte pline de flori, bine îngrijite, nu ai voie să mergi nici măcar cu bicicleta, tocmai pentru a păstra liniștea din respect pentru cei răposați. Dar pentru noi asta e SF, când vorbim de civilizație. Din pacate, din cauza unor astfel de gândiri nu o să avem vreodată ocazia de a ne socoti și noi civilizați. În urmă cu multe sute de ani sașii au început construirea acestor minunate sate și orașe pe care noi astăzi le nenorocim…ca să nu folosesc un alt cuvânt mult mai vulgar, dar mai adegvat.

  • Radule. tot in cimitir intr-un tarziu o sa ajungi si tu, si cu siguranta batar acolo vei dori sa ai liniste nu sa bata LOABDA nimeni in apropierea locurilor de veci. Si familiile lor care vin sa aduca o floare tot de liniste au nevoie. Putina decenta si pt cei din lumea umbrelor.Terenuri sunt cu nemiluita doar HURBANISMUL sa le vada.

  • Măi, da deștept se crede dl. Primar, se compară cu Napoleon, care a spus ” Dumnezeu tronează în cer, iar eu sunt Dumnezeu pe pământ”. Iată ce primar înțelept ne-a dăruit Dumnezeu, care tot mai mult dovedește că a vrut doar să ne amenințe, când a spus că, ”M-am gândit să-mi dau demisia”, dar a uitat să spună, că de fapt a fost o glumă nesărată și o vorbă spusă într-o doară, da de se transformă într-un atu pentru campania electorală, că oamenilor li se va face milă de el, și-l vor prefera ”ca pe un cal breaz”, care merită încă un mandat, deoarece dumnealui n-a spus nici odată că nu va candida.

    • no mai lasati-o cu priveghiul asta si cu circul asta la inmormantari!! pe bune??? ca doar nu traim din inmormantari!!! hai sa fim seriosi. Si da sunt de acord ca cimitirele sa arate ca si niste parcuri cu simple pietre comemorative, dar nuuuu….noua ne trebuie loc de veci de 4 mp, cavouri, bancute, circ ieftin si sfatoseala maxima sa ajungem cu cimitirul pana in oras!!!! pe bune??? adica in detrimentul bucuriei si sanatatii populatiei, alegem boceala la priveghi.? Si bineainteles ca tot acolo ajung si eu, bine nu in Unirea….dar parca mi-a mai pasa mie ca nu stiu unde bate mingea un copil!!!!! gandire desueta !!!!!!ioc modernizare, ioc civilizare, ioc sport, ioc copii, ioc sport….sa ne rugam deci si sa bocim.

    • Radu, du-te dă ,,cu pcioru-n leoaptă”, că mai mult nu te duce capul. Ești irecupetabil. Sper din tot sufletul că nu ești vreun ,,organ” cu ceva funcții de decizie că atunci e cu atât mai grav…iar la înmormântarea ta să se joace ,,barbunc”, dacă tot nu te deranjează, popa să îți cânte manele, iar familia să râdă cu lacrimi de bucurie că a scapat de unul ca tine…

  • Ne cam ducem dupa fenta.Marea problema nu e ca vezi doamne atunci cand va fi slujba sau priveghi nu se va putea interzice joaca pe teren ,probleama mare e a poapelor care pretind taxa pentru locul de veci,daca vrei sa fi in ,,gradina bisercii”trebuie sa platesti locul de veci cu multe mii de lei x 2400 mp…sunt bani multi ,din acest motiv ei ofera dublu suprafata,dar acolo unde nu sunt utilitati si de unde nu iese ghisaftul popi.Lasati tinerii sa faca sport,cu cat mai multi pe teren ,cu atat mai putini in spital si in cimitir.
    PAREREA MEA!

    • De acord cu faptul că sportul e sănătos, dar nu cred că e musai copiii să alerge cu nasurile în eșapamentele mașinilor… Terenurile de sport se pot face foarte bine undeva la marginea unei păduri sau chiar în Nevărlendu lu’ pește, unde prin alergare, copiii să inspire un aer cât mai curat, nu neapărat plin de noxe. Iar până acolo mai încalecă o bicicletă și face um plus de mișcare. Nu trebuie să le introducem copiilor totul sub nas. Trebuie să-i lăsăm să mai și caute unele lucruri, să le descopere singuri și să se bucure mai multă libertate. Așa vor avea o copilărie fericită, iar când vor fi adulți nu vor mai fi atât de dependenți de părinți.

  • Ione ;cel mai bun lucru pentru tine e sa meri la oi ori sa-i tragi o pedala la baba ta si sa comentezi mai putin ca si asa nu se intelege nimic de la tine .

  • Domn VASILE ; se pot face terenuri de fotbal in panta pe dealuri sa intre mingea singura in poarta. Pe vremea cand Elena Udrea era mare ministareasa a Pd-ului fix acolo mergeau investitiile. Ternuri de fotbal in satele si comunele Romaniei la preturi exorbitante. Am vazut toate aceste hotii la toate televiziunile nationale.Si parcuri s-au facut la tara langa liziera padurilor.

  • Din pacate in Unirea „mortii” fac legea !!! Inclusiv CP si Popa. Acolo nu conteaza viitorul (copii sanatosi prin sport) pentru ca Unirea nu e un SAT ca Sigmirul, Slatinita, Ghinda, … e o LOCALITATE, populata de vinituri si pripasiti care nu au simtul comunitatii, fiecare cu ….. curtea si gradinuta lui. Nu-l inteleg pe primar de ce dracu le mai cauta-n coarne acestora – fa omule terenul in Sarata sau Ghinda si-o sa-ti pupe aia mainile !!!

  • Sa fim seriosi asta cu cimitirul este o vrajeala ieftina , familiile respective sunt deranjate ca o sa se construiasca terenul de fotbal intre vilele lor somtuase , aceasta problema este de ani de zile , cimitirul este bagat intentionat la inaintare , ar merita si copii din Unirea un teren de sport pt ca acolo a fost dintodeauna iar acum toate spatiile unde se jucau copii au fost desfintate inclusiv terenurile din curtea scolii

  • Nu ati inteles nimic.Cimitirul de care se tot vorbeste nu are ce sa caute in acel loc si nici chiar in curtea bisericii.In curtea bisericii se inmorminteaza in mod exceptional fete bisericesti si numai in mod exceptional (nu este cazul de neveste de preoti),deci acest cimitir nu are ce sa caute in mijlocul localitatii componente Unirea a municipiului Bistrita.Daca totusi exista si se va extinde in limitele asa zis legale atunci de ce nu se poate face si acest teren de sport pentru tinerii din Unirea.Nu cred ca primarul si consiliul local se va teme de securistul ,sepepistul care locuieste in vecinatate si seful IPJ BN si sa nu mai faca acest spatiu sportiv.

  • Dacă ați fi citit cu atenție articolul observați ca Biserica nu se opune sportului ci dimpotriva oferă un teren mult mai mare peste calea ferată unde se pot face teren de fotbal parcare vestiare și toate cele necesare. De pe margine e ușor sa critici dar nu cred ca v ar conveni sa locuiți lângă un asemenea teren și sa suportați tota gălăgia și cuvinte obscene. Mai mult pe terenul cu pricina se joaca zilnic copii din Unirea pe un loc de joacă construit de părinții lor.Dacă nu ați fost copii sau nu aveți copii atunci e de înțeles atitudinea ăsta injuroasa.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Indulgență de iarnă Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS