Sănătate

Comunele grănicereşti ar putea contribui la reabilitarea spitalului de pe Independenţei

Uniunea comunelor grănicereşti năsăudene, condusă de Mihai Mureşan, nu se gândeşte să evacueze secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă care funcţionează pe Bulevardul Independenţei, spaţii care aparţin de drept acestei organiyaţii. Mai degrabă ar vrea să contribuie cu bani la reabilitarea clădirii.

Preşedintele Uniunii comunelor grănicereşti, Mihai Mureşan (foto), a declarat pentru Timp Online că organizaţia care o conduce este proprietara celor trei clădiri de pe Bulevardul Independenţei în care funcţionează secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă, dar că nu are de gând să evacueze instituţia din aceste spaţii.

„Am auzit şi eu zvonul că noi am vrea să evacuăm Spitalul, dar nici vorbă de aşa ceva. Dimpotrivă, ne gândim chiar să dăm o mână de ajutor pentru reabilitarea acestor spaţii. Scopul nostru este să facem bine, nu rău”, a declarat Mihai Mureşan.

Reamintim faptul că Uniunea comunelor grănicereşti năsăudene administrează patrimoniului a 44 de comune foste grănicereşti din Ţara Năsăudului. Organizaţia acordă în mod tradiţional burse de studiu pentru elevi şi oferă locuri gratuite pentru studenţi în căminele Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca. De asemenea, Uniunea mai acordă ajutoare băneşti pentru elevi şi studenţi, alţii decât cei bursieri. 

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.