Actualitate

Urmează zile caniculare, cu peste 30 de grade C. Cât timp și în ce condiții se poate face plajă

Vara și-a intrat în drepturi, iar începutul săptămânii vine cu temperaturi de peste 30 de grade în zona noastră, zi perfectă pentru baie și plajă. În același timp însă, trebuie să știm că expunerea prelungită la soare poate fi periculoasă.

Vitamina D – sau ”vitamina soarelui” – e vitală pentru sănătate, dar la fel de importantă este protecția de efectele nocive ale soarelui. Vitamina D întărește imunitatea organismului și, prin urmare, previne infecțiile, oricare ar fi acestea. Când există o deficiență de vitamina D, suntem mai vulnerabili la viruși și bacterii. În general, efectele vitaminei D sunt vizibile cu ochiul liber. Dincolo de combaterea oboselii, aceasta vine în sprijinul părului fragil și al unghiilor friabile și redă un aspect radiant pielii.

Când razele UVB din lumina soarelui ating pielea, se formează o formă timpurie de vitamina D. Această substanță chimică se deplasează la rinichi prin ficat, unde este procesată în vitamina D activă. Acum e gata de a fi folosită de corp. Vitamina D captează calciul din alimente, astfel încât oasele să poată crește și să rămână sănătoase. Are și alte câteva roluri importante, cum ar fi susținerea funcției imune sănătoase și creșterea celulelor, dar e greu de spus cât de mult soare are nevoie un om pentru a obține suficientă vitamina D fiindcă depinde de mai mulți factori, inclusiv de culoarea și sensibilitatea pielii.

Pe de altă parte, razele UV ale soarelui sunt periculoase. Expunerea îndelungată la soare duce la arderea pielii, a îmbătrânirii ei premature și chiar la cancer de piele. Arsurile solare, dacă se produc în copilărie, de exemplu, pot crește incidența cancerului de piele cu până la 70% în viața adultă.

Arsurile solare sunt reacții inflamatorii cutanate, care apar după expunerea excesivă la radiații ultraviolete. Simptomele arsurilor solare apar la câteva ore de la expunere și sunt însoțite de durere, de înroșirea pielii și apariția unor bășici cu lichid. Uneori, acestea sunt urmate și de dureri de cap și febră. Mai puțin știut este faptul că radiațiile solare și temperaturile ridicate pot duce la creșterea riscului de accident vascular cerebral.  Hipertermia afectează sistemul nervos la nivelul creierului, putând duce la apariția unui edem cerebral, prin faptul că alternează termoreglarea, procesul natural prin care corpul își menține o temperatură optimă. Hipertensiunea, diabetul zaharat și bolile cardiovasculare nu fac casă bună niciodată cu hipertermia, aceasta putând să declanșeze diverse situații patologice la nivelul sistemului nervos. Limitați pe cât de mult posibil expunerea la soare atunci când știți că aveți afecțiuni de această natură.

Pentru a reduce riscul acestor consecințe nedorite, trebuie ținut cont de următoarele sfaturi:

  • Evitați expunerea la soare între orele 11.00 – 16.00
  • Folosiți ochelari de soare, pălării cu boruri mari, haine largi și lungi.
  • Alegeți locurile umbrite și feriți-vă de expunerea solară directă.
  • Folosiți creme cu protecție solară 30 sau 50
  • Beți lichide în mod regulat, zilnic, cel puțin 2 litri, în special apă, deoarece expunerea la soare  poate determina pierderea de lichide.

Cremele sau loțiunile de protecție solară se aplică cu cca. 20-30 minute înainte de expunerea la soare.  Aceste produse trebuie selecționate coroborând indicele SPF (factor de protecție solară), cu fototipul cutanat și timpul de expunere la soare. În funcție de SPF, produsele sunt grupate în 4 clase :

  • SPF 6 = protecție foarte redusă
  • SPF 15 =  protecție medie
  • SPF 30 = protecție înaltă
  • SPF 50 = protecție foarte înaltă.

Persoanele care vor să fie protejate maxim și să nu se bronzeze vor folosi produsele cu SPF 50. Aplicarea cremei se face într-un strat subțire, dar vizibil, aproximativ 2 linguri pe întreg corpul și neapărat pe nas, pomeți, urechi, gât, umeri și vârful picioarelor.

Pentru a fi eficient, produsul trebuie reaplicat la fiecare 2 ore. Conform specificațiilor din prospecte, unele produse sunt rezistente la apă (care sunt active maxim 30 minute după ieșirea din apă) sau pot să accelereze apariția bronzului, pentru a reduce timpul de expunere la soare.

Notă: Informațiile despre sănătate furnizate sunt obținute de la surse și linkuri terțe și nu sunt verificate, conținutul având doar în scop informativ. Acestea nu înlocuiesc sfaturi profesionale pentru care trebuie să vă adresați unui medic.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS