Timp de gândire

Vă propun un experiment

Consiliul Judeţean este forul care, în opinia mea, ar putea funcţiona cu câte un singur reprezentant de la fiecare formaţiune politică. Nu de alta, dar oricum se votează la comanda liderului de grup şi în afară de el şi de încă alţi doi-trei, toată lumea tace mâlc şi apasă pe butonul indicat. Nu am auzit de nicio dezbatere democratică la CJ. Pe de altă parte, nu înţeleg de ce trebuie CJ să valideze oameni care au câştigat un concurs. Ori e concurs, ori e decizie politică.

Vi se pare cumva că s-a oprit lumea în loc de când CJ are un singur vicepreşedinte? Credeţi că se va opri dacă nu vor fi validaţi prea curând cei patru supleanţi de la USL? Răspuns negativ la ambele întrebări. Dacă vă aduceţi aminte, în perioada în care preşedinte era Gheorghe Marinescu (PSD), CJ a funcţionat aproape doi ani cu 12 aleşi fiindcă liberalii şi democraţii demisionaseră. Toate lucrurile au mers strună şi nu-mi amintesc să se fi făcut vreo gaură în cer. Dimpotrivă! S-au făcut economii la buget fiindcă Alianţa DA a fost tăiată de pe lista cu indemnizaţii. Atunci ca şi acum CJ putea funcţiona cu mult mai puţini consilieri deoarece fiecare ales făcea ce îi spunea partidul, situaţie identică şi în actualul mandat.

Eu una nu am înţeles nici până acum de ce CJ trebuie să valideze în funcţii nişte oameni care au dat concurs pe un post. Păi ori e concurs, şi atunci nu e decizie politică, ori invers. Nu pricep nici de ce CJ analizează organigrame şi state de funcţii ale unor instituţii care au manageri. Ei ce sunt acolo, marionete? Din câte îmi amintesc eu, un manager răspunde cu capul şi cu funcţia pentru orice abatere de la buget şi lege. Cum să-l mai tragi la răspundere dacă nu el decide, ci nişte oameni politici îi spun ce să facă? E aberant şi lipsit total de sens.

Un consiliu ar trebui să fie un for de dezbatere reală în care reprezentanţi ai comunităţii să exprime puncte de vedere ale celor care i-au trimis acolo. Pot să-mi spună şi mie actualii consilieri judeţeni reprezentanţii cui se simt? Cu cine (şi aici mă refer la cetăţenii judeţului) au dialogat în ultima vreme cei de la PDL, de exemplu, de au primit mandat să nu voteze supleanţii de pe listele USL? La aceeaşi întrebare ar trebui să-mi răspundă şi Daniel Suciu şi Dorin Popescu, cei doi lideri de grup din mandatul trecut care veneau la CJ doar să se asigure că nu intră niciun consilier USL pe uşa sălii în care ţinea şedinţe Liviu Rusu şi ai lui. Lor cine le-a spus să facă aşa şi cine i-a mandatat dintre oamenii acestui judeţ să pună beţe în roate celorlalţi?

Îi sfătuiesc să nu nu se obosească să-mi răspundă nici unii, nici alţii. Ei nu ne reprezintă pe noi, locuitorii acestui judeţ, îşi reprezintă propriile interese de partid, de grup, de ce vreţi dumneavoastră. Se şicanează unii pe alţii cu diferite pretexte, vezi Doamne, democratice. Când sunt la putere se comportă ca nişte zei, când ajung în opoziţie fac pe luptătorii pentru democraţie. În realitate, se şantajează unii pe alţii pentru favoruri, contracte, funcţii şi poziţii. De îndată ce o tabără obţine de la cealaltă ce îşi doreşte se reinstalează armonia. Până atunci, va trebui să ascultăm tot soiul de minciuni şi să asistăm la şicane. În fond, dacă nu avem pâine, să ni se dea circ, nu-i aşa?

În aceste condiţii, eu, în calitatea mea de cetăţean care m-am săturat foarte tare de circ, le-aş propune partidelor politice (care mor de grijă pentru ţară şi pentru noi în toate campaniile electorale) să facă următorul experiment: să invalideze nu patru, ci 26 de mandate ale consilierilor judeţeni aşa încât CJ să funcţioneze cu câte un singur reprezentant de la fiecare partid, unul de la PDL, unul de la USL şi unul de la PP-DD. Alăturăm preşedintele CJ în această formulă şi ne mulţumim cu un singur vicepreşedinte ca să fie număr impar şi nici să nu mai transpirăm atât ca să-l alegem pe al doilea.

În această variantă să funcţioneze CJ până iese şi ţara din criză şi vor curge râuri de lapte şi miere încât să nu ne mai pese că politicienii sunt câtă frunză şi iarbă. Ce ziceţi? Astfel, şedinţele ar fi mult mai operative, o grămadă de laptopuri şi-ar găsi nişte utilizatori printre funcţionarii care chiar au treabă. Am mai face economii la încălzire şi iluminat fiindcă nu am mai avea nevoie de săli mari, sisteme complicate de apăsat pe butoane. Cred că şedinţele s-ar putea ţine cu succes în mult contestatul birou al preşedintelui, amenajat de Liviu Rusu. Se aude că e luxos, are băi moderne, confortabil, numai bun. Eu, una, nu l-am văzut nici până azi, dar îi cred pe cuvânt pe cei care l-au criticat pe Rusu pentru miliardele pe care le-a cheltuit să-şi facă un mic palat în propriul birou. Ce ziceţi? Vă sacrificaţi pentru ţară, stimaţi consilieri? Nu ar fi mai frumos ca dumneavoastră să faceţi circ la partide, iar noi să ne vedem de ale noastre? Nu de alta, dar pâinea e scumpă (TVA-ul de 9% e doar o poveste) şi ar fi păcat să o irosim.

Cristiana Sabău

Etichete

8 comentarii

  • propunerea o inteleg in registrul umoristic, ironic fiindca altfel la modul serios ea ar fi cat se poate de proasta, cu mult mai proasta decat situatia care acum se considera a fi nefunctionala. Evident ca nu asta este solutia la problemele noastre…

    • eu sunt de parere ca niciun cost nu este destul de mare pentru a incerca democratia. Democratia nu se echivaleaza in bani, iar pretul cu adevarat mare il platim atunci cand renuntam dintr-un motiv sau altul la democratie

  • Dar de desfiintarea acestor CJ ce ziceti?Nu de alta dar se cam taie frunza la caini pe acolo , se toaca bani si ce fac ei (daca fac ceva) vor putea face viitoarele regiuni.Daca desfiintarea judetelor e complicata logistic in schimb desfiintarea CJ e imperios necesara, poate functiona un judet lejer fara ele, e suficient o euroregiune si acolo cu minim de oameni, sa se ocupe de fonduri europene si cam atat.

  • Waw!
    S-o dat USL-ul cu stangu-n dreptu’!
    Naspa rau de tot sa nu poata pentru ca sa-si intregeasca garnitura cu noii colegi, in locul celor ce au zburat la Parlament. O chestie ce nu a fost prevazuta, amu sa vedem ce dau la schimb opozitiei sa poata sa-i faca fericiti pe cei ce asteapta pe tusa.
    E o chestie haioasa rau de tot.

  • Daca mi-am platit contributiile asteptan ca banii sa miarga la sanatate cum era normal dar din articole de presa avem „placuta „surprindere ca se trateaza sanatatea celor din consiliul judetean de aceea s-au cumparat cele 34 de laptopuri adica 109.996 lei.Stiti ce inseamna aceasta ,peste 100 de cazuri de spitalizari nedecontate de catre CJAS unitatilor spitalicesti din judet.Ce ziceti merita? De ce oare nu au fost dotate unitatile spitalicesti cu acestea poate le era mai de folos avan in vedere ca tot parlamentarii au votat si introdus reteta electronica.Las sa suferim ca noi i-am ales

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.