Actualitate

Va putea candida Traian Ogâgău din partea PNL? Ce spun liberalii. Replica primarului

Despre șansele primarului din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, condamnat în primă instanță de Judecătoria Năsăud pentru conflict de interese, de a mai candida din partea PNL au vorbit într-o conferință de presă av. Diana Morar, secretar de stat în ministerul Justiției, și președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

Diana Morar: ”În prima ședință a Biroului Politic Județean se vor lua măsurile statutare, care nu sunt de interpretare ci de aplicare. Dacă domnul Ogâgău se va autosuspenda, atunci nu va trebui să îl suspende BPJ din partid. Statutul PNL este foarte riguros și spune că acel membru de partid care este condamnat în primă instanță, chiar dacă are dreptul la apel și beneficiază încă de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a procesului, este suspendat din calitatea de membru PNL. Dacă se va menține actuala soluție a instanței, nu poate candida sub egida PNL. Dumnealui poate candida”.

Ioan Turc: ”Există mai multe variante, în funcție de modul în care vor evolua lucrurile. Poate că vom avea o soluție definitivă în proces până la momentul depunerii candidaturilor. Nu știm astăzi ce se va întâmpla, discutăm pe ce avem la acest moment. Pe această situație, nu poate candida din partea PNL. Dacă printr-o altă soluție va fi achitat, va putea candida. Dacă se menține actuala situație, nu poate candida. Evident că PNL va trebui să aibă un candidat. Varianta susținerii unui independent? E posibil și acest lucru, sunt lucruri care se vor discuta în interiorul organismelor de conducere”.

Traian Ogâgău a transmis, în replică, următoarele documente:

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/507343196855532

VEZI ȘI:

Foto: Arhivă

6 comentarii

  • Dacă Traian Ogâgău s-ar fi suspendat acum câteva zile, practic înainte de declarațiile din articol, șansele lui ca independent, candidat la Primăria SG Băi, susținut de forțele de dreapta, în frunte cu PNL erau reale. Acum este ”tardiv” de târziu! Politic vorbind. Nu juridic!

    Îi dorim succes!

  • Din păcate pt el ,e pe teava al doilea dosar penal,cel cu infracțiunile la regimul circulației,iar două pedepse cu suspendare , nu e posibil.
    PĂREREA MEA!

  • Înțeleg și respect fermitatea Statutului PNL. E de apreciat faptul că, în timp ce PSD și-a apărat și menținut oamenii în funcții mult timp și după o condamnare definitivă, la PNL se cere suspendarea din funcție după o condamnare nedefinitivă. Moral-politic o fi corect, dar juridic nu e. Prezumția de nevinovăție instituită prin legislația penală, spune clar că NIMENI NU ESTE VINOVAT PÂNĂ LA O CONDAMNARE DEFINITIVĂ, adică după ce se judecă apelul și recursul. Ce rost mai au căile de atac la instanțele superioare Judecătoriei, dacă efectul s-a produs?!?! Cred că Traian Ogâgău va candida ca independent, dacă lucrurile rămân netranșate definitiv.

  • Si se mai mira astia din PNL ca isi dau singuri picioare in fund! Blonda de la drept spune ca nu mai este posibila candidatura ca statul PNL nu permite, Turc pai sa vedem sa cantarim! Vai de capul vostru!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.