După ninsori, vine gerul! Un val de aer polar cuprinde județul Bistrița-Năsăud, iar temperaturile vor scădea sub mediile normale ale perioadei, sub pragul de minus 10 grade Celsius. Și nu scăpăm prea repede de vremea geroasă.
Meteo.BN prezintă o informare meteo pentru perioada 5-9 februarie:
”În zilele următoare, iarna îşi ascute colții prin județul nostru, regimul termic coborând sub mediile multianuale ale perioadei. Astfel, un val de aer polar va poposi pe la noi şi se pare că are de gând să stagneze câteva zile bune.
Începând de duminică dimineață şi cel puțin până joi, valorile termice din cursul nopților şi al dimineților vor scădea, pe arii extinse, sub pragul de ger (-10°C).
În zonele cele mai joase de relief, în depresiuni şi pe vâile adânci, sunt posibile, local, valori sub -15°C, până spre, izolat, -17/18°C. Un rol major în cazul temperaturilor extreme îl va juca nebulozitatea, care în acest moment este foarte greu de prognozat. Cert este că majoritatea temperaturilor minime vor fi în ecartul -15°C – -12°C, la nivel de județ.
Pe tot parcursul perioadei analizate, precipitațiile vor lipsi, fulguieli trecătoare mai fiind posibile în zonele montane.
Astăzi, sâmbătă 04.02, ninsori locale mai sunt posibile pe toată suprafața județului, care însă nu vor depune mai mult de 2/3 cm.
Începând din orele serii, odată cu înaintarea masei de aer rece către arealul județului nostru, pe cuplajul dintre dorsala zonei de maximă presiune centrată in vestul continentului și depresiunea care ne-a afectat încă de ieri, depresiune aflată în tranzit spre bazinul central al Mării Negre, vântul se va intensifica din sector NE-stic, cu rafale, în zonele joase, de 50-55 km/h iar la munte va sufla tare, rafalele putând depăşi 90-100 km/h. Coroborat cu scăderea temperaturii, senzația de frig va fi mult amplificată”.
Conform ANM, până duminică 5 februarie, ora 20.00, Bistrița-Năsăud este sub cod galben de viscol și ninsori moderate cantitativ la munte. Temporar va ninge și vor fi intensificări ale vântului și în restul teritoriului. De duminică 5 februarie vremea va intra într-un proces de răcire și va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice, anunță ANM.
(Foto: Facebook Parcul Național Munții Rodnei)
Frig de crapă prostia in unii. Acum îi momentul pt iarnă.
Primaria Bistrita, are sanse sa crape si ea?
@Radio Erevan
😃
Mamma Mía.
Ciucul mic !
O fost numa -6,4 grade Duminica dimineata la ora 7.
Nu crapa nimic si ghioceii au rezistat bine peste noapte.