Asociația Tășuleasa Social anunță continuarea parteneriatului strategic cu Raiffeisen Bank care sprijină și anul acesta organizația pentru amenajarea și marcarea a încă 100 km din Via Transilvanica.
”Anul trecut am reușit să marcăm primii 140 km din povestea și drumul Via Transilvanica. Nu ar fi fost posibil fără sprijinul parteneriatului strategic cu Raiffeisen Bank. Ei au fost primii care au înțeles importanța drumului și au dorit să participe la realizarea lui. Deja 100 de borne kilometrice au fost plantate pe traseu cu ajutorul lor, anul acesta vor urma încă 100”, anunță Asociația Tășuleasa Social pe Facebook.
Organizația reamintește că ”Via Transilvanica este un proiect frumos, pe măsura locurilor pe care le va străbate. Peisajele naturale asigură deja elementul spectaculos al acestui drum, însă infrastructura de care va dispune necesită şi sprijin financiar. Dar povestea este de abia la început, iar noi sperăm să finalizăm cât mai repede cu putință cei 1.000 de km pe care ni-i propunem. Susţinerea de care ne-am bucurat până acum ne dă încredere să mergem mai departe. Cu ajutorul lor vom reuși să înaintăm și anul acesta pe Drumul care unește! Mulțumim!
Ne dorim enorm să finalizăm și să deschidem publicului acest drum și de aceea vă chemăm să ne fiți alături și să contribuiți fiecare, alături de partenerul nostru strategic. Via Transilvanica are nevoie de voi”.
Reamintim că, până acum, au fost amenajați 140 de km – 134 în Bistrița-Năsăud și 6 în județul Suceava, prezența lui Tibi Ușeriu la Yukon Arctic Ultra 2019 determinându-i pe susținătorii lui să doneze bani pentru încă 4,4 km. La rândul ei, Tășuleasa are acum resurse pentru alți circa 25 de km a căror amenajare va începe în primăvară.
Lista donațiilor este deschisă aici: https://www.viatransilvanica.com/contribuie/ !
Adaugă comentariu