Actualitate

Vicepremierul Dâncu și ambasadorul Germaniei, la o ”expoziție despre viitor”. Apelul primarului Crețu

(FOTO) La Centrul German (Casa Argintarului) din Bistriţa a avut loc vernisajul expoziţiei ”Minoritatea germană din România. Trecut şi prezent în Europa unită”, organizată de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Ambasada Germaniei la Bucureşti şi Forumul Democrat al Germanilor din România – filiala Bistriţa-Năsăud.

La eveniment au participat vicepremierul Vasile Sebastian Dâncu – ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Werner Hans Lauk – ambasadorul Germaniei la Bucureşti, deputatul Ovidiu Victor Ganţ, dr. Paul Jürgen Porr – preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, prefectul Ovidiu Frenț, primarul Ovidiu Crețu, deputatul Doina Pană, administratorul public al județului, Florin Moldovan, Thomas Otto Hartig – preşedintele executiv al Forumului Democrat German din Bistriţa, preotul paroh al Bisericii Evanghelice CA, Johann Dieter Krauss, directorul Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, Constantin Rus, președintele Asociației Tășuleasa Social, Alin Uhlmann Ușeriu, reprezentanți ai comunității germane. Gazdă a fost managerul Complexului Muzeal, Alexandru Gavrilaș.

Expoziţia cuprinde o colecţie de panouri luminoase, cu afişe care prezintă bogata istorie a etnicilor germani din România, în imagini sugestive şi texte redactate atât în limba română cât şi în limba germană.

1-vernisaj-expo-germania-sep-16 2-vernisaj-expo-germania-sep-16 3-vernisaj-expo-germania-sep-16 4-vernisaj-expo-germania-sep-16

”Mă bucur că am prilejul să vernisez la Bistrița expoziția fundamentală privind istoria și prezentul minorității germane în România. Aici, în Centrul German, ea se va bucura cu siguranță de un interes sporit. Această expoziție unește și mai strâns germanii și românii. Este nevoie în continuare de eforturi susținute de conservare a învățământului în limba maternă. Sunt convins că împreună vom reuși nu doar să păstrăm acest sistem de învățământ dezvoltat de-a lungul timpului, ci să îl și perfecționăm” – ambasadorul Germaniei, Werner Hans Lauk

”Văd pentru a doua oară expoziția, am fost la Sibiu la primul vernisaj, și mi se pare mai vie decât acolo. Este o expoziție care se îmbogățește pe măsură ce este văzută de tot mai mulți oameni. Expoziția ne arată până la urmă drama unui popor, drama unei populații care în 1.000 de ani a trebuit să străbată Europa de la vest la est și înapoi. Ar părea că arată foarte multă suferință, dar dincolo de asta nu este despre trecut, ci este o expoziție despre viitor. Ne arată că națiunea germană a adus pe aceste meleaguri o civilizație care a rămas. Din păcate, oamenii au fost obligați de istorie să plece, dar a rămas o civilizație. Odată cu anii comunismului Transilvania, România au pierdut o mare parte din populația germană, sașii, șvabii au plecat. Dar au rămas multe lucruri. Tot mai mulți copii învață limba germană, tot mai multe întreprinderi germane vin în România, deschidem noi cursuri la universități, ceea ce înseamnă că prezența germană în România este foarte importantă, este un catalizator pentru tranziția noastră spre o nouă civilizație cred. Este un lucru extraordinar. De aceea, mie îmi sună foarte ciudat când vorbim despre minoritatea germană. Cantitativ și demografic putem vorbi, dar în nicuiun caz germanii nu sunt minoritari, germanii sunt o cultură majoră, lucru foarte important, o cultură care ne ajută și pe noi să creștem în civilizație. Este vorba de o mare cultură, care în acest moment dă direcția întregii Europe și consolidează o întreagă cultură europeană, este coloana vertebrală a Europei. La Bistrița există această minunată instituție, Centrul German, am o amintire foarte plăcută, una dintre cărțile cele mai dragi mie a fost lansată aici. Mă bucur că viziunea germană asupra istoriei, care pune mult preț pe viitor mai mult decât pe trecut, este una de la care ar trebui să învățăm și noi” – vicepremierul Vasile Sebastian Dâncu

”Mă bucur că această expoziție itinerantă, europeană, a ajuns la Bistrița. Civilizația germană, care este foarte veche și care practic a dat naștere acestui oraș, a rămas. Aerul german se resimte în orașul nostru. Aș propune ca acest coridor de la Centrul German, unde se află expoziția, să îl considerăm un tunel între cele două popoare, este luminos și plin de informație istorică. Îmi este foarte greu să îmi imaginez Transilvania cum este astăzi fără prezența sașilor, o rețetă reușită de civilizație care ne definește foarte clar. Sper ca aceste lucruri care ne leagă din trecut să creeeze premisele unor colaborări pentru viitor” – prefectul Ovidiu Frenț

”La Bistrița asta suntem, urmași spirituali ai unor oameni care au cosntreuit o civilizație foarte puternică, foarte dinamică și foarte progresistă, cu realizări impresionante de-a lungul timpului. A rămas în Bistrița spiritul german, în afară de clădiri, de arhitectură a rămas acel spirit organizatoric, de muncă, de acțiune, acel spirit care nu te lasă să rămâi deoparte, ci te mână înainte, dorindu-ți să progresezi. Datorăm acest spirit sașilor care au trăit aici timp de câteva sute de ani și regretăm că au rămas extrem de puțini. Relații noastre cu sașii care au plecat au dus la înfrățirea cu două orașe din Germania și unul din Austria, deci există legături puternice cu cei care au plecat, dar care se întorc mereu pentru a vedea că cee ace au lăsat aici nu este în paragină, ci dimpotrivă reabilitat și valorificat. Încercăm să reconstruim, să refacem monumente, să reabilităm Biserica Evanghelică, vom reabilita și clădirea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, acel gimnaziu evanghelic extrem de renumit. Astăzi ne străduim și ne chinuim chiar să ținem steagul sus la CNLR, un urmaș demn din punctul de vedere al calității învățământului al gimnaziului evanghelic, spun asta pentru că învățământul german suferă foarte mult, pentru că nu sunt profesori, nu avem de unde aduce. Profit de această întâlnire pentru a apela și la domnul viceprim-ministru, și la domnul ambasador pentru a primi un sprijin astfel încât să putem aduce profesori, fie pensionari, fie voluntari, din Germania care să predea aici în Bistrița. Ne vom ocupa cu ceea ce ține de partea locală să le asigurăm condiții, pentru un învățământ în limba germană în continuare de calitate foarte bună” – primarul Ovidiu Crețu

AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII

5-vernisaj-expo-ger-sep-16 6-vernisaj-expo-germania-sep-16 7-vernisaj-expo-germania-sep-16 8-vernisaj-expo-germania-sep-16

6 comentarii

  • Vorbe goale. Cladirea principala a liceului este o ruina iar cladirile care se construiesc ,cu rost si fara rost,multe doar pentru a se inchiria,au scopul sa stearga TRADITIA invatamantului bistritean.

  • Aveti perfecta dreptate.Mai nou fostii elevi nici nu mai sunt primiti decat pe holuri desi in clase cam bate vantul.Nu inteleg de ce autoritatile nu se decid sa redreseze acest liceu.

  • Tica-aroganta mica a ajuns sa fie invitat la intalnirile comunitatii germane.
    El, cel care nu stie cum sa ingroape sectia germana !
    Al dracu’ cameleon !
    N-are rusine si crede ca-i duce de nas pe toti.
    Costica, unii stim ce-ti trece prin cap…

  • Apropo de viitor, cand se va redeschide pentru public cladirea principala a Muzeului Judetean? Santierul trebuia terminat de luni bune!

  • S-au intalnit la un pahar de minciuna toti smekerii…. ii invit pe toti nenorocitii astia prezenti la o plimbare la brat noapte pe stada mea sa vad cum se descurca…. daca statea vreun coi de consilier sau vreo cazzo de politician la mine pe strada se puneau repede becuri, asa stam in bezna toti

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Emil Gaurean absolvent Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS