Recomandări Sport

Victorie! Calificare! Gloria Bistrița, între primele opt echipe ale Europei

Gloria Bistrița a obținut o calificare entuziasmantă în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, acolo unde o va întâlni pe Brest Bretagne din Franța.

Câștigătoare la Ikast cu 35-34, echipa bistrițeană s-a impus la TeraPlast Arena cu 37-28 (16-15) în fața echipei daneze, în returul play-off-ului, după un meci extraordinar în care Danila So Delgado Pinto, declarată jucătoarea partidei, a punctat de 14 ori. O performanță istorică pentru Bistrița!

Au marcat pentru victorie și calificare: Delgado – 14, Ostase – 6, Seraficeanu – 6, Arcos – 4, Nusser – 2, Forsberg – 2, Kobylinska – 2, Gassama – 1. În poartă, De Arruda a respins 10 șuturi din 38 de aruncări (26,32%).

”A fost o dublă manșă disputată, au fost două meciuri dificile care s-au jucat până în ultimele minute. Le felicit pe jucătoarele noastre, au reușit o performanță extraordinară. Suntem foarte bucuroși că am obținut această calificare”, a declarat antrenorul Gloriei, Carlos Viver.

”Un meci dificil. A fost nevoie de 50 de minute pentru a decide soarta acestui joc, pentru a face diferența. A fost greu, s-a jucat până la final”, a spus Danila So Delgado Pinto.

Pentru Ikast au înscris: Roberts – 7, Skogrand – 6, Scaglione – 5, Arntzen – 3, Brandt – 3, Van Vliet – 3, Hogseth – 1. Intervențiile portarilor: Milling – 9/35 (25,71%), Idehn – 0/11.

”Până la mijlocul reprizei a doua am simțit că putem câștiga acest meci, apoi Gloria a preluat controlul și, deși am încercat să întoarcem jocul, nu am putut și pentru noi parcursul s-a încheiat”, a declarat antrenorul echipei din Ikast, Claus Mogensen.

Clubul bistrițean a postat pe Facebook: ”Gloria scrie istorie și merge mai departe în sferturile de finală ale EHF Champions League! După victoria din tur, 35-34 la Ikast, fetele noastre au făcut un meci mare acasă și au închis calificarea clar: 37-28 (16-15) la TeraPlast Arena. Un joc cu ritm, intensitate și determinare, în care fiecare fază a arătat forța unei echipe care știe ce vrea. Într-o seară de excepție, Danila So Delgado Pinto, desemnată jucătoarea meciului, a înscris de 14 ori și a condus Gloria spre o victorie categorică. Tot ea a atins și o bornă importantă: golul cu numărul 100 din acest sezon. Atmosfera din sală a fost la înălțime. Publicul a fost, din nou, al 8-lea jucător. Urmează un nou test de top: Brest Bretagne (Franța), în sferturile de finală. Gloria merge mai departe. Cu curaj. Cu forță. Cu inimă. Hai, Gloria!”.

Site-ul competiției a notat: ”Gloria s-a dovedit încă o dată prea puternică pentru Ikast, de această dată diferența fiind de nouă goluri, și a scris istorie la abia al doilea sezon în EHF Champions League, obținând pentru prima dată un loc între cele mai bune opt echipe ale Europei”.

Gloria va juca în sferturi cu Brest Bretagne Handball, care a câștigat Grupa B. Turul se va disputa în 18 sau 19 aprilie la Bistrița, iar manșa a doua în Franța pe 25 sau 26 aprilie, datele și orele urmând să fie stabilite în scurt timp. Miza este calificarea la Turneul Final Four (semifinale și finale), care va avea loc la Budapesta în 6-7 iunie.

5 comentarii

  • O victorie fabulosaă!
    Bistrițenele au dat dovadă de multă putere și forță de joc!
    In sferturi întâlnesc cel mai puternic adversar posibil😉

    7
    3
    • Mare adevar graiesti! E plina echipa bistriteana de bistritence. Una si una, cred ca toate”s de pe Bargau.

      8
      11
  • Am fost calm tot meciul stiind ca Ikast are numai 12 jucătoare pe foaia de joc dintre care doi portari și mă gândeam ca nu cum să tina ritmul timp de șaizeci de minute pentruca o să obosească cam prin minutul patruzeci iar pe lângă asta antrenorul lui Ikast nu a luat cele mai bune decizii cum ar fi să joace șapte contra șase sau să ia taimaut mai devreme și pe lângă asta jucatoarele de la Ikast sau precipitat și au pasat din greșeală la arcos de vreo cinci ori de lea dat gol pe contra-tac și când jucau șapte cu șase nu au avut răbdare să creeze șansa mare și au aruncat la poartă fără ca șansa sau poziția de aruncare să fie bună antrenorul le la Ikast nu e bun iel a pierdut meciul

    1
    1
  • Victorie obtinuta greu , in ciuda scorului , dar absolut meritata. Dupa acest meci , Bistrita , prin Gloria BN – echipa fanion a judetului , a devenit un pol al handbalului european si mondial in acelasi timp. Astazi judetul BN si Bistrita , capitala acestuia au ajuns prin sport (probabil) sa fie mult mai cunoscute in Europa. De celelalte echipe calificate in sferturi , lumea handbalistica era in cunostinta de cauza (Metz si Brest din Franta , Esbjerg si Odense din Danemarca , Gyor si Ferencvaros din Ungaria si CSM din Romania). Nu si despre Gloria BN , “micuta buturuga”din judetul Bistrita Nasaud care aspira la glorie. Prin calificare in sferturile CL , la handbal feminin , Gloria duce Romania intre marile puteri ale handbalului european. Astazi trebuie felicitate toate jucatoarele (chiar si cele care nu au jucat in acest meci) pentru parcursul extraordinar al echipei din acest sezon in CL , dar si in campionatul intern si in cupa. Trebuie deasemeni felicitata echipa tehnica care a pregatit cu mare atentie meciul de acasa cu Ikast , avand solutii multiple atat in aparare cat si in atac.Poate ca jocul cu extremele n-a fost cel mai bun dar la acest scor trebuie sa fim ingaduitori. Zambetele de fericire ale jucatoarelor , multumirea sufleteasca a celor care au vazut meciul in direct , dar si a celorlalti care au privit meciul la televizor , marcheaza pentru Bistrita un moment istoric despre care se va vorbi mult si despre care se va putea povesti nepotilor. Sponsorii principali (cred ca) au motive de mare bucurie si de satisfactie ca banii investiti nu au fost in zadar. Evident ca multe echipe au beneficiat de fonduri mai mari dar nu au ajuns la performantele Gloriei.In aceasta seara publicul prezent in Teraplast Arena a facut o atmosfera absolut superba , fapt sesizat si de jucatoarele echipei daneze care au fost impresionate iar la final de meci au aplaudat cu sportivitate echipa castigatoare si publicul bistrtean.Poate ca in aceasta seara toti nemultumitii care sustin ca banii ”lor” sunt bani pierduti ar trebui si ar putea sa mai mediteze macar un pic…Hai Gloria!

    13
    4
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Costel Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.