Sport

Viitorul arată bine la Livezile. Stadionul, plin cu copii atrași de tombola organizată de Primărie

Bucurie mare la Livezile, unde echipa locală Viitorul, care joacă în Liga a 4-a, a câștigat pe teren propriu cu scorul de 8-0 meciul cu ACS Dumitra. Circa 500 de localnici au asistat la partidă, iar cei mai norocoși dintre ei au câștigat premii la tombola organizată de Primăria Livezile.

Ideea tombolei i-a venit primarului Traian Simionca, decis să atragă cât mai mulți copii spre sport și, în același timp, să creeze pe stadion o atmosferă frumoasă și civilizată.

”Încă de la primul meci le-am spus oamenilor să terminăm cu înjurăturile. Noi venim la un meci și ne bucurăm de atmosferă, de spectacol, de viață, că suntem liberi să ieșim din case, nu cum a fost pandemie. Îmi doresc să vină lumea la meci, cât mai multă, așa că am mers în școală și i-am anunțat pe copii că aceia care vor fi prezenți duminică la stadion, vor primi bilete de tombolă. Am dat bilete și la adulți, la suporteri, în total 400, iar azi au fost în jur de 500 de persoane la stadion, foarte multă lume pentru o comună. Am împărțit 15 tricouri, 20 de rucsacuri și 10 mingi. Peste două săptămâni, avem din nou meci acasă și vom face pixuri, fulare. Căutăm să adunăm lumea la stadion și în viitor vom face și alte lucruri frumoase, vom premia pe cineva din comună pentru ca oamenii să se bucure”, a spus primarul Traian Simionca.

În viitorul apropiat, el vrea să mai înființeze o grupă de fotbal cu copii de ciclu primar: ”Unii părinți vor să-i dea la fotbal, alții să-i dea la dansuri. Avem și una, și alta. La ambele activează în jur de 100 de copii. Îi aducem cu microbuzele de pe sate, de la Cușma, Dorolea, Dumbrava. Ei se bucură, noi ne bucurăm că avem viitorul asigurat. La anul vrem să avem și o echipă în Liga a 5-a, nu ar fi atât de costisitor să investești ca să joace de plăcere niște copii”.

Suprafața de joc a stadionului din Livezile, modernizat vara aceasta de administrația locală, va arăta și mai bine fiindcă a fost săpată o fântână la 36 de metri adâncime și gazonul va fi irigat fără niciun cost suplimentar.

Și tot la inițiativa primarului Traian Simionca, echipa de fotbal are și imn.

2 comentarii

  • E foarte bine ce face primarul acolo. Cu cât mai mulți copii pe terenurile, sălile de sport, cu atât mai puțini în spitale, pe tablete, ori drogați. Sper să nu-și piardă entuziasmul după alegeri. Totuși liga 5 nu există, abia s-au încropit două serii de liga 4. No, numa zîc.

    13
    3
  • Nea Ioane vina cu ceva concret pentru fotbalul bistritean , iara cârcotiți după alegeri pote își pierde entuziasmul omul acela are antrenor de fotbal la copii de 2 ani de zile la Livezile. Are coregraf la Dansuri ..aduce copii de pe sate la antrenamente și repetiti cu microbuzele școlare de 2 ori pe saptamina. Acolo la Livezile chiar ca se face ceva. Dacă ar fii peste tot asa în județ am fi mari..Bravo Primarului și echipei sale.

    20
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.