Actualitate

Viscolul de la Tihuţa ar putea deveni istorie

Viscolul care le dă bătăi de cap atât şoferilor care trec prin Pasul Tihuţa, cât şi drumarilor ar putea deveni istorie dacă autorităţile reuşesc să-i convingă pe localnicii cu teren în zonă să le permită să planteze o "perdea" de copaci.

Şeful secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Alexandru Slavita, a declarat, sâmbătă, că altă soluţie nu există pentru diminuarea vitezei vântului care suflă cu putere aproape de graniţa cu judeţul Suceava. Fie vară, fie iarnă, în această zonă bate vânt aproape tot timpul, iar în sezonul rece spulberă zăpadă.

„Din păcate, terenul de o parte şi de alta a drumului nu este al statului, ci al oamenilor. E adevărat că, pe o distanţă de 50 de metri noi administrăm pământul acela, nu este în proprietatea noastră. Aşa că trebuie să le cerem acordul ca să putem planta o perdea de copaci. Vom face acest lucru fiindcă e important să mai diminuăm din viteza vântului în zona respectivă”, a declarat Alexandru Slavita.

Pe de altă parte, şeful drumurilor naţionale din judeţ a anunţat că, de îndată ce se ridică frigul, începând în forţă lucrările pe DN 15 A între Sărăţel şi Reghin. Vom avea un sens giratoriu la intersecţia cu Lechinţa şi Tonciu şi un drum modern, dar numai peste doi ani.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.