Timp de gândire

Votez pentru Cinema Dacia

Slavă Domnului că măcar în ceasul al 12-lea le-a venit mintea la cap conducătorilor judeţului şi nu s-au apucat să monteze deja pe Cinema Dacia numele extrem de lung al cântăreţei de muzică populară Valeria Peter Predescu. Parcă şi vedeam cum cade câte o literă pe zi, la cum se lucrează la noi, şi ne trezeam cu ditamai stâlcitura de nume imposibil de pronunţat.

Sper că nu vor face nici în urma votului popular fiindcă riscăm să intrăm în istorie ca cel mai ruralizat oraş din România, dacă nu chiar din Europa. Am emoţii legate de votul online fiindcă am văzut ce a ieşit din alt vot, cu porţile de intrare în judeţ. În opinia mea, actualele semne de intrare în judeţ sunt cea mai proastă alegere dintre toate variantele posibile. Nici nu intră bine un străin în judeţ că se şi simte cu trei secole în urmă. Acum nu se mai poartă pana de păun, dar la modă au rămas la noi, de la vlădică la opincă, adică de la primar până la ultimul asistat social din sat, şosetele albe asortate la costum şi cravată, cămaşa cu nasturii desfăcuţi până la piept să se vadă bine ditamai crucea de aur de la gât şi ghiulul.

Să revenim însă la Cinema Dacia şi la ce va fi acolo. Cer public să nu fie denumit nici măcar din greşeală Centrul Cultural „Valeria Peter Predescu” în secolul în care lumea denumeşte locuri de genul acesta Cinema City sau Hollywood Multiplex. E complet aiurea să-i dai unui loc în care lumea merge să vadă filme denumirea complicată de centru cultural – chiar dacă repetă acolo şi nu ştiu ce orchestră pe care eu aş desfiinţa-o instant fiindcă este total inutilă şi inadecvată -şi “Valeria Peter Predescu”, un nume de cântăreaţă reprezentativă pentru anii 70-80 şi nicidecum pentru epoca noastră. Locul are o denumire simplă, cunoscută, Cinema Dacia, şi aşa ar trebui să rămână. Dacă nu există voinţă politică pentru desfiinţarea orchestrelor populare care oricum sunt formate din interpreţi ce cântă manele pe la nunţi şi petreceri private, atunci vom închide ochii şi îi vom lăsa să-şi scârţâie instrumentele prin cinema ca să-şi merite salariile la final de lună. Eu, una, aş încheia însă acest capitol complet lipsit de orice sens din viaţa aşa-zis culturală a acestui judeţ. Orchestrele să lucreze pe bază de proiecte, iar artiştii, de la director adjunct al CJC până la ultimul violonist, să-şi vândă talentul pe unde pot, ca noi toţi liber profesioniştii. Nu văd motivul pentru care toată suflarea judeţului, fie că ascultă, fie că nu ascultă acest gen, trebuie să plătească salariile unor oameni care încasează, la negru, mii de euro, lună de lună, la nunţi şi alte chermeze.

Am aflat de la domnul preşedinte Radu Moldovan a cui a fost ideea să fie dat numele “Valeria Peter Predescu” Cinema Dacia: a vicepreşedintelui Alexandru Pugna, o dovadă că decizii care ne privesc pe noi toţi sunt lăsate la mâna unor oameni care nu pot ieşi din universul lor mic. M-am întrebat ce se întâmpla dacă domnul Pugna era prelucrător prin aşchiere, ce nume i-ar fi dat acestui edificiu? L-aş ruga pe domnul vicepreşedinte, măcar în ultimele trei luni de mandat, să decidă ce vrea să fie: cântăreţ, politician, organizator de evenimente pe bani publici sau purtător de clop cu pană de păun. Să aleagă una dintre aceste profesii şi să o facă bine. Până acum, ca om politic nu a făcut altceva decât gafe şi din postura de vice, şi din cea de şef al ATOP. Activitatea de cântăreţ nu o voi evalua fiindcă nu sunt o fană a genului pe care îl interpretează. Nici pe cea de organizator de evenimente nu o voi trece în revistă câtă vreme e făcută pe bani publici şi intrarea e gratuită. I-aş da 10 puncte cu felicitări dacă oamenii ar plăti bilete să umple sălile până la refuz să vadă festivalul „Pană de păun”. Nici aşa gratuit cum e nu a strâns cine ştie ce lume, o mână de pensionari nostalgici doar ceea ce m-a dus cu gândul că s-au aruncat bani degeaba pe un eveniment complet neatractiv care nu are ce căuta la oraş.

În ce priveşte denumirea ce va fi dată noului edificiu, revin şi spun că nici soluţia “votului popular” nu mi se pare una în totalitate bună. Eu cred că nu poţi lăsa la mâna mulţimilor orice. Desigur că, dacă ar veni Adrian Copilul Minune la Bistriţa, am deveni destinaţia favorită a maneliştilor din întreaga ţară, dar nu ştiu dacă asta ne dorim. Nu tot ce adună multă lume (sau voturi) este un etalon pentru calitate. Aşa cum bine ştiţi, versurile manelelor frizează ridicolul, sunt aproape imbecile. Cum să lăsăm deciziile importante în mâna unora care au mari probleme de înţelegere a lumii în care trăiesc? Chiar au dispărut oamenii care gândesc din acest oraş? Nu înţeleg de ce nu sunt întrebaţi ei şi tinerii, fiindcă pentru ei se face în primul rând un cinematograf. Chiar trebuie să ne ruralizeze toţi desrădăcinaţii, nostalgicii după Cântarea României şi Floarea din grădină?

Bistriţa nu are nicio şansă să devină un oraş atractiv pentru tineri dacă nu vom înceta cu folclorizarea aceasta excesivă. Dacă ar fi puţin sinceri managerii culturali din acest judeţ le-ar spune şefilor politici că ce se cântă prin judeţul nostru numai folclor nu e. E un “lai la la” penibil. Folclorul adevărat e cel interpretat cu instrumente rudimentare, nicidecum la negativ de nişte fătuce vopsite roşu în cap, pe tocuri de 20 de centimetri şi învineţite pe la ochi de parcă au fost bătute. Ce scot aceste individe pe gură nu e folclor, ci o bătaie de joc la adresa sufletului românesc. Nu numai că nu ar trebui promovate nicio secundă, interzise de-a dreptul.

În ce priveşte numele pe care îl merită acest edificiu, el trebuie să fie scurt, să facă sens în urechile celor care îl aud, iar dacă nu există niciunul mai bun, eu votez pentru “Dacia”. Punct! Fără centru, fără judeţean, fără cultural. I-aş spune simplu Cinema Dacia şi nu l-aş contamina cu niciun folclor. Am zis!

– Puteți vota la următoarea adresă web: http://www.portalbn.ro/cj/Pagini/Sondajdeopinie.aspx

49 comentarii

  • Dar cand va fi functional acest cinematograf? Ca pt noi tot Dacia ramane, Centrul Cultural tot Casa de cultura si pe cand vor renova si Sala polivalenta si ii vor spune Multisport Plaza pt noi tot Sala polivalenta va ramane! Nu inteleg de ce trebui schimbat/e numele?

    • Tampenii si fanfanorisme…. Centrul Cultural, Palatul Culturii, sala polivalenta o vom numi Sala National Olimpica????
      Astia nu-si vad lungul nasului si sa fie modesti. Vor sa lase in urma lor doar grandomanie si nume pompoase, nimic concret, util!!!
      Cum ziceam mai devreme, este posibil sa apara si Opera Nationala in teatrul de vara din Eminescu – sau Opera si Teatrul National Roman Bistrita!!! :)))
      Dupa cum se stie foarte bine, in Bistrita, dupa 25 de ani, lumea tot pe Armatei Rosii merge… Grigore Balan e adus in discutie doar atunci cand unii altii mai noi pe aici nu inteleg prea bine!

  • Dacia..clar!!!de ce atata tam tam cu alte nume „de renume”?!!!…fara rost..Tot respectul pentru VP insa nu are nicio justificare schimbarea numelui Dacia.
    …in plus. eu tocmai am votat pe site-ul Consiuliului Judetean si nu apare niciun graphic cu privire la status-ul voturilor…unde e transparenta?!

  • Eu am o propunere destul de ciudata:”Adrian Titieni” .
    Omul are legatura cu filmul si e nascut in Bistrita.
    Ce daca mai traieste? Avem si stadion cu nume de personaj in viata si nu are cel mai curat CV, pardon cazier. Alte personaje in viata au statui si nu e mare tevavura.
    Ce daca e candidat PNL , denumirea nu e pentru un an sau un mandat.
    Are recunoastere internationala si nationala (Ion Iliescu l-a medaliat), de ce sa nu fie apreciat si la nivel local?

    Sau poate sa ramana numele de Cinematograful DACIA!

    Cel mai bine o spune Farfuridi:
    „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

  • Spatiul acesta trebuie sa ramana cinematograf si trebuie sa isi pastreze numele.
    Ideea de a transforma salile A si C in sali de antrenamente pentru lalauri si lautari sunt cel putin nefericite si ne plaseaza exact acolo unde ne este locul, la coada vacii numita Transilvania.

    • Exact la asta nu se gandeste nimeni:suntem tot la tara cu 1 sala de cinema cand puteau fi 3….nu era suficienta casa de cultura proaspat renovata pentru toti muzicantii de nunti si botezuri?

  • Puteti sa- l numiti”Omnia”,dupa primul cinematograf al Bistritei(fostul 23 August),puteti sa-i ziceti „Jean Padureanu”,dupa cel mai mare actor bistritean in viata,sau „Dacia”,cum simplu si fara nicio legatura cu filmul l-au numit in anii 80 comunistii!Oricum l-ati numi se vor gasi destui sa se inflameze pe tema data.In fapt nu-i doar cinema,e si sala de spectacol si sala de repetitii.Adica din toate cate-un pic ,un fel de saorma culturala!Pe vremea comunistilor exista o comisie judeteana de cultura care boteza ,mai inspirat sau mai putin inspirat, diferitele obiective culturale.Acum e chemat intreg norodul bistritean sa taie buricul noului re nascut!Copilul cu prea multe moase va ramane cu buricul netaiat!E o vorba din batrani, dar cine mai mai are astazi rabdare sa asculte intelepciunea batraneasca?

  • Botez prin decizie nu e bun, ca politicienii nu-s inspirati sau au idei tampite… Prin vot nu e bun iarasi, ca-s multi prosti pe lumea asta… Destul de corect. Ce ne mai ramane atunci? Doamna Sabau, atunci faceti dumneavostra pe nasa, ca romanul/romanca s-a nascut poet, stie fotbal, muzica, politica, economie, psihologie, genetica, se descurca si la proiectarea avioanelor daca e musai… Mie unuia mi-e acru de toate astea. Numeasca-se oricum… De exemplu: óihegqgybrdz. Si asta poate constitui subiect de fierbinte dezbatere publica, cu spume la gura? Bleah! Shalom!

  • Este foarte bine că s-a făcut si că vom avea intr-un final o sală ďe cinema modernă si civilizată. Numele nu este cel mai important,dar niciun amănunt de neglijat.Mulțumim domnului preşedinte Radu Moldovan pentru implicare şi ne solidarizăm cu Cristiana. Rămâne Dacia.

  • De cativa ani Consiliul Judetean se chinuie cu transformarea Cinematografului Dacia, singurul din judet, intr-un fel de „Camin Cultural”. Este adevarat ca sala B de la Dacia, e prevazuta sa ramana cu destinatia de cinema.Pana la urma intregul complex va deveni un fel de struto-camila, cu o sala de spectacole, alta de cinema. De aceea este cu atat mai idioata propunerea Consiliul Județean ca intregul complex sa poarte numele celebrei cantarete de muzica populara Valeria Peter Predescu, fapt pentru care ar trebui pastrat numele de „Centrul Cultural Dacia” si eventual salile sa poarte numele unor personalitati, in functie de destinatia fiecareia.

  • Palatul culturii este o denumire a unei cladiri de Bucuresti. Trebuia pastrat denumirea de George Cosbuc…. ati schimbat numele ca si comunisti…. Trebuie sa ramana de Dacia…. Sper ca nu va fi Ovidiu Cretu & friends cinema

  • Alo CJ ?… va este rusine de numele DACIA ? Sunteti locuitori ai planetei de alt neam ? Indiscutabil votez DACIA. Apoi ca mai vreti voi sa-i spuneti centru cultural sau cinematografic, nu ma intereseaza.

  • :))) se poate vota de pe acelasi IP de nu stiu cate ori… eu am votat de 2 ori (pana acum…), sta Radu Moldovan 2 ore in fata calc si voteaza sa iasa denumirea pe acre o vrea el!!! :)))

  • Doamne, stimată Cristiana SĂBĂU, ca jurnalist independent şi curajos ce sunteţi, sunt din nou impresionat de radiografia folclorică (reală, dură şi obiectivă) a Bistriţei actuale, pe care aţi prezentat-o! Se vede că aţi „lucrat” şi în acest domeniu sensibil al urbei noastre şi cunoaşteţi dedesubturile şi ceea ce nu se exprimă public. Opiniile legate de folclorul tradiţional de la sate promovat forţat şi artificial la oraş sunt adevărate; şi acolo în mediul rural NU se mai manifestă în mod natural, iar, aici, la oraş, nici aşa. Ştiu, este dureros pentru sufletul românesc că se întâmplă aşa ceva, dar asta este REALITATEA! Se uită schimbările profunde care au avut loc în ultimii 50 de ani în mentalitatea colectivă a României. „La-la-la” şi „un pas înainte, unul înapoi„ în adidaşi la evenimentele sociale publice nu mai reprezintă de mult folclorul autentic din perioada interbelică. Forţat, vrem să îl promovăm şi azi, dar realitatea se opune… Ca şi simplu cetăţean în Cartierul Decebal, Cinema Dacia din Epoca comunistă, este şi azi, pentru mine, un punct de reper sau de întâlnire, locaţie şi denumire, care va rămâne permanent în inima mea. Un sondaj simplu făcut în fata cinematografului va confirma păstrarea actualei denumiri şi după reparaţiile capitale!

  • Se pare ce primarul vrea sa faca din orasul asta o vechitura. Concertele pe care le organizeaza, numele acestui cinematograf si multe alte evenimente organizate sunt destinate strict oamenilor in varsta, ceea ce mi-i se pare o prostie enorma, in ziua de azi tineretul ar trebui incurajat. Parerea mea e ca alegerile ar trebui facute de un grup, din care sa faca parte si oameni mai tineri, constienti. Votez Cinema Dacia!

  • Intr-adevar, Complexul Dacia trebuia sa ramana in totalitate cu functia de cinematograf. Pentru o sala de spectacole, era mult mai bine sa fi fost renovata sala Omnia de pe Bulevardul Republicii (fostul cinema 23 August). Aici putea fi construita in prelungirea salii, o anexa pentru scena prevazuta cu toate dependintele necesare (inclusiv o fosa pentru orchestra). Chiar si sub aspect arhitectural turnul scenei, putea fi imaginat astfel incat sa imite un bastion din sistemul de aparare al cetatii, pentru a se integra in zona respectiva. De asemenea, in partea dinspre curte a salii Omnia, putea fi atasat ca sala buzunar, un foaier prevazut si cu spatii pentru garderoba. De asemenea, un avantaj pentru cei ce vin cu masina la spectacole in sala Omnia il reprezinta si parcarea amenajata recent in spatele complexului Sugalete, cu intrare de pe strada Lupeni. In plus, amenajarea salii OMNIA ar putea suplini „Tiganiada lui Cretu” sau „Cortul de Cultura” din centrul orasului.
    Revenind la Cinema DACIA, acesta trebuie sa ramana numele complexului chiar si acum dupa incheierea lucrarilor de renovare. De altfel schimbarea numelui complexului Dacia i-a chinuit de multa vreme pe cei cu idei putine si fixe.
    Vezi: http://www.timponline.ro/centru-multifunctional-la-standarde-europene-in-locul-fostului-cinema-dacia/

  • Cu tot respectul pentru folclorul bistrițean, implicit şi pentru doamna Valeria Peter Predescu, dar numele ei nu cred că se prea ,,asortează” cu un cinematograf… Într-adevăr mult mai bine sună DACIA, aşa cum îl ştie toată lumea.

  • Când ne-am mutat de la Cluj la Bistrița, cu ani în urmă, am găsit ‘Cinema Dacia”. Inca mai traia fomnul Petras care raspundea de toate cinemaurile din oras. Chiar dacă era departe ce ce oferea Cluj ul, era un loc unde puteai viziona ceva. Toată lumea știe unde, care îi este istoria și asteapta sa vada un film bun la Cinema Dscia si spevtacole de calitate in alte sali. Poate aici nu va fi la fel de restrictiv…caa Palatul Culturii. Eu stiam ca prntrun Palat sunt slali multiplr conditate ca acesta ar fi un nume potrivit. Nu sm sa in

  • STAREA DE NORMALITATE AR FI PENTRU BISTRITA SOLUTIA IDEALA IN CARE MUZICANTII SA CANTE LA NUNTI SI UNDE VREAU PLATIND TAXE NU SA FIE SALARIATI AI CJ FARA NICI O TREABA SPRE EXEMPLU SAVU CARE SE PLIMBA TOATA ZIUA PE CENTRU SI MAI MERGE LA MASA PE BANII STATULUI ,,,,,IAR LA LANSARILE DE CARTE GRATUITE ,FINANTATE DE STAT ACEASI PENSIONARI CA SI LA PANA DE PAUN ,,,NU TU TINERI CARE SA SE CULTURALIZEZE ,NU MAI SCAPAM DE IDEEA DE CAMIN CULTURAL,,DA CARTEA DESPRE REZERVISTII DE PE BARGAU CARE A MANCAT 80 MIL DE LA STAT CINE NAIBA O CITESTE ,NUMAI PROSTII PE BANII STATULUI ,,,SI ACUM FITI SINCERI LA CE NUNTA SAU REVELION ASCULTATI VOI CANTARETI DE GENUL VPP SAU AP SAU PP ORICARE TRECUT DIN ASTA ,,,NU II ASCULTA NIMENI,,,NUMAI AIUREA LA EVENIMENTE GRATUITE DIN BANII STATULUI CARE DE FAPT SUNTEM NOI,,,,UN NUME NORMAL CONTEMPORAN CU FILMELE CARE SE DIFUZEAZA,,,,

  • Se pare ca indiferent al cui nume il va purta, va fi CENTRU CULTURAL! Au eliminat a patra varianta: alta optiune, unde puteam scrie Cinematograful Dacia!Regulile cotilui pot fi schimbate in timpul exprimarii lui…….ma-ntreb eu, oare?!

    • da…sint. eu de cind urlu si strig aici ca asta este in orasul asta , ca astia sint Dumnezei pe pamint. asa este dl. Zorro. imi pare rau ca lumea intelege prea tirziu unele lucruri.

    • eu n-am inteles tarziu… stiu de mult treaba asta… si ce e tragic … asta am aflat acum mai bine de 3 ani… si am aflat pe bune… ei chiar se cred Dumnezei… da’ pe bune!!! nu e doar poveste…chiar asa cred… ca au puteri nelimitate!!!

  • *** pt DNA SABAU!!!
    Dna Sabau, ati vazut ce au facut astia de la CJ cu sondajul pentru cinema Dacia?
    Scrie clar – rosu pe alb ca e obligatoriu sa alegi din cele 3 variante propuse de ei…. nici urma de posibilitatea de a mai alege CINEMA DACIA…
    prostia aia cu trimis pe e-mail… etc… e o gaselnita a vreunui „destept” de pe acolo… stiti foarte bine ca informatiile din e-mailuri vor fi prelucrate in 30 zile, cu siguranta dupa ce se va afisa rezultatul sondajului, adica prea tarziu – asa ca legal sunt acoperiti.
    Cine le da dreptul sa schimbe regulile in timpul jocului??
    Sper sa nu o lasati moarta…acum…cand aproape ati castigat!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS