Actualitate

Vouchere în loc de alocații pentru copii? Se pregătește ”o largă consultare publică”

Guvernul ar putea acorda vouchere în loc de alocații pentru copii în bani, motivul fiind acela că de multe ori de banii respectivi beneficiază părinţii pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare copiilor. ”Se mai joacă şi la păcănele”, spune ministrul Muncii, Violeta Alexandru, afirmând că voucherele ar putea fi o soluţie, mai ales dacă nu ar putea fi folosite pentru cumpărarea de ţigări sau alcool sau dacă ar fi condiţionate de participarea la şcoală.

”Resursele publice destinate copiilor trebuie să ajungă chiar la aceştia. Este cunoscută realitatea conform căreia de alocaţiile copiilor (mai) beneficiază şi aparţinătorii/părinţii pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare creşterii şi dezvoltării copilului. Se mai joacă şi la păcănele. În Constituţia României este garantat dreptul copilului de a primi alocaţie, dar este la latitudinea autorităţilor să găsească cele mai bune soluţii pentru ca banii chiar să adreseze nevoile copilului”, a spus Violeta Alexandru.

Aceasta a anunţat că a ridicat problema eficientizării sistemului actual de acordare a alocaţiilor. ”Da, am ridicat în discuţie ideea eficientizării sistemului actual. O soluţie ar putea fi voucherele. Cu un sistem de excludere (gen alcool, tutun, etc.), nu limitativ. Am putea gândi o legătură a sistemului de distribuţie cu şcoala, ca să încurajăm părinţii să vină mai des la şcoală. În alte state membre UE alocaţia de stat este fie condiţionată de veniturile părinţilor (Slovenia, Italia), fie de numărul de copii din familie (Franţa). Multe alte state acordă vouchere ca sprijin pentru grădiniţă, pentru nou-născuţi, pentru baby-sitting, etc.”.

Ministrul afirmă că nu vede altă soluţie de reglementare decât printr-o largă consultare publică pe care o va lansa la momentul oportun.

La începutul anului a fost promulgată Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii, însă Guvernul a amânat aplicarea ei până la 1 august. Actul normativ prevede că alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani; c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

17 comentarii

  • Mie unul nu imi displace ideea. Mi se pare mult mai practica decat solutia banilor pe care ii ridica acum parintii, si haideti sa fim realisti, in cea mai mare parte ii aloca pentru alte bunuri decat pentru cele necesare copiilor.

    • Haideți sa lăsam lucrurile așa cum sunt Doamna Ministru ! Copiii au nevoie de mult mai multe lucruri decât lapte și pâine și cred ca trebuie supus unui referendum aceasta încercare de a favoriza anumite firme sa se îmbogățească peste noapte .Cei care vor vouchere sa ceara vouchere iar cei care vor bani sa primeasaca ceea ce cer .Masuri comuniste.
      In Franța alocația e in funcție de numărul de copii dar nici intr un caz nu se dau vouchere.
      Mai bine v ați gândi sa ajutați mai mult familiile defavorizate economic decât sa inventați niste hârtii care favorizează imbogatirea altora.

    • Domnule Radu, daca ai doi copii si muncesti le cumperi carti, actiuni de devoltare culturale le faci cu banii tai iar mancarea si hainele pe wouchere.
      Ideia este f buna altfel bani ajumg in băutură, tigarii si nu pe masa copiilor bineimteles pentru muti iresponsabili.

    • Chestia cu voucherele e masura comunista! Nicidecm liberala! Eu stiu ca e mai ieftin sa dai servicii!!! Banii sunt scumpi! Dar de ce sa-mi dai mie voucher pt lapte???? Copiii mei sunt VITEI???? Ideea democratiei este ca fiecare individ sa faca ce-l taie capul in limitele legii, pai tu stat vii si conditionezi, restrangi, limitezi, pentru a putea sa fi deasupra!!!! Nu-i corect!!!!
      Cine bea alocatia si copiii sint prost ingrijiti… nu are decat statul sa verifice si sa-i institutionalizeze!!! Ca in alte tari super dezvoltate! Iara noi punem caruta in fata boilor!!! Trebuie plecat de la constientizare, educare si culturalizare, nu de la limitare si impunere!!!!

  • eu am doi copii! muncim ambii parinti si avem o viata relativ buna! eu nu vreau vouchere! eu vreau ca acesti banii copii mei sa ii foloseasca la actiuni de dezvoltare sau culturale! nu ptr mancare si haine! deci noi vrem alocatia in lei nu in vochere!!! fiindca ne-am saturat sa ne tot adaptam noi la cei care nu fac nimic!!!!nu muncesti, ramai la alocatie minima. Muncesti, ai dreptul sa primesti un ajutor in plus! ce atata egalitate!!!!

  • Zorro copii tăi nu sunt vitei pentru că nu ești chiar taur.
    Tot ne plângem că sunt mici alocațiile și că ele nu ajung nici pentru mâncare, etc. Asa este.dar atunci, când majoritatea are 1-2 copii, de ce să ne opunem să se dea vauchere care îi afectează doar pe cei cu 5-10 copii și care trăiesc din alocația lor, refuzând munca (cei ce știu citi știu la cine mă refer, cei ce nu știu citi – ei sunt).
    Atâta discuție, când este evident că numai mâncarea ori serviciile costă mult mai mult decât alocația. Ce ar fi dacă s-ar putea plăti cu vacherul cheltuielile la asociație ? N-ar fi bine ? că doar și copii contribuie la consumuri !
    Dacă vreau să-l duc la spectacol îi plătesc biletul și îl culturalizez, dar primum vivere, deinde philosophare ( Marx – de la PSD) !

  • Eu propun să se dea vouchere și în locul salariilor. Ca să nu-ți mai poți cheltui tu banii pe ce vrei tu, ci pe ce consideră guvernu’ că-ți trebuie.

  • Când citești comentariul lui Tarzan te teleportezi lângă el, în urmă cu 200 de ani, în jungla amazoniană!
    Trai nineacă, pe ăsta nu-l poate durea mintea.
    Despre ce vorbim, și ce-i secretă mușchii lui Tarzan ?

  • Eu nu vreau vouchere deoarece strâng alocația în banca. Cresc un copil singura și vreau ca la 18 ani dacă nu întra la o facultate de stat sa poată plăti cu acești bani facultatea. Nu înțeleg de ce sa fie condiționată aceasta alocatie. În UE este condiționată? De ce trebuie sa ma pună pe mine la zid și sa îmi dea vouchere dacă eu sunt un părinte care ma gândesc la viitorul copilului meu? Sa nu mai dea ajutoare sociale, sa se meargă în teren, sa verifice și sa găsească o alta soluție pentru părinții care beau și joaca banii copiilor la păcănele,nu pe noi care muncim și suntem cu taxele la zi.

  • Să vă fie rușine să ďati la copiii din romania bonuri nu putem cumpăra îmbrăcăminte și încălțăminte și pentru ce este nevoie la scoala si cămin să vă fie rușine să dați legea să nu putem duce copiii la cămin la vârsta de 2ani acuma IAU copiii mici la cămin la vârsta de 3 ani ce fac mamicile din Romania cu copiii 2ani stau in cresterea copiilor nu cum previne legea 3ani că să putem duce la camin

  • Buna ziua .Parerea mea ,dar cu siguranta nu o va auzi nici unu dintre cei care trebie ,este ca ar trebui sa ramana in bani pentru ca un copil nu doar mananca .El are nevoie de o carte ,un medicament,o asigurare etcEu platesc cu alocatiile(2)asigurarea privata a copiilor.DAR ar trebui indeplinite doua conditii pentru primirea alocatiei FRECVENTAREA SCOLII si PARINTII SA FIE ANGAJATI CU CARTE DE MUNCA nu ajutor social.

  • Bună, părerea mea este să nu deie vouchere, să rămână bani pentru că cu vouchere nu poți cumpăra medicamente, haine, etc.

  • Okay Dar eu am 16 ani, parerea mea nu prea conteaza stiu, dar aceasta idee este foarte proasta, gen noi nu folosim alocatia doar pentru mancare si haine, astea le platesc parintii care au loc de munca. Eu si cu fratele meu vrem sa ne strangem alocatia pe carduri ca sa nu le mai cerem parintilor bani pentru diferite produse.(albume, electronice, jocuri) Si am asteptat atat timp sa imi fac card ca sa pot strange bani de laptop singura doar ca cineva sa vina cu aceasta idee ‘stralucita’? Prostii.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Adina Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS