Timp de gândire

Vremea lui „ni se cuvine” a apus

Mi-a atras atenţia o ştire care arată direcţia spre care se îndreaptă lucrurile în lumea noastră şi de ce vechile formule cu care eram cândva obişnuiţi nu mai au nicio valoare în zilele noastre. Cred că merită să medităm la mesajul pe care îl transmite această informaţie într-o perioadă în care auzim diverse lamentări dinspre clubul Gloria Bistriţa şi ni se adresează întrebări la care nimeni nu vrea, de fapt, să afle răspunsul.

Iată care este ştirea „Bucătarul Jamie Oliver a semnat un contract pe cinci ani cu Manchester City în urma căruia va livra, în zilele de meci, mâncarea pentru suporterii care vor veni pe Stadionul Etihad. Este ambiţia noastră să creăm o experienţă de clasă mondială pentru toţi cei care vizitează Stadionul Etihad. Vom face tot ce e posibil pentru a atinge acest ţel”, a spus  directorul comercial al campioanei Angliei, Tom Glick”.

Aşadar, una dintre cele mai mari echipe din lume, cu un nume care face sens în urechile şi celui care habar nu are de fotbal, a găsit de cuviinţă să se reinventeze oferind ceva în plus suporterilor pentru a-i atrage la stadion. Credeţi că nu era mai ieftin să facă o conferinţă de presă în care să se plângă că nu le ajung banii şi să se milogească în stânga şi în dreapta că poate i se va face milă vreunui sponsor? Sunt convinsă, fără să mă pricep prea bine la fotbal, că nici măcar nu le-ar fi trecut prin cap celor care conduc acest club să apeleze la aceste metode jalnice prin care, de fapt, nu numai că Manchester City nu şi-ar fi atras simpatia nimănui, ar fi stârnit sentimente de greaţă profundă.

Poate vă întrebaţi de ce are nevoie un club precum Manchester City să amestece fotbalul cu bucătăria. De ce nu? În fond, ambele sunt „oferte” pe placul oamenilor. Nimeni nu merge la stadion cu dorinţa să se enerveze şi să facă crize de nervi şi nimeni nu se aşază la masă dornic să mănânce în scârbă. Există o plăcere în ambele, ceea ce ne face să ţipăm ca nebunii pe stadioane, bucuroşi de victoria echipei favorite, sau să ne lingem pe buze după ce am mâncat ceva delicios. Iată o excelentă reţetă de marketing!

Să ajungem şi la oile noastre. Dinspre clubul Gloria se aud numai replici de genul „nouă ni se cuvine” fiindcă „e sportul rege, singurul care atrage mii de oameni pe stadion”, „am ţinut echipa în Liga 1”, „am adus la Bistriţa echipe mari”, „avem stadion modern”, „am făcut…. am dres…”. Puteţi completa dumneavoastră punctele cu ce vreţi. Sigur veţi găsi printre declaraţiile celor de la Gloria diverse expresii din seria „ni se cuvine”. Totul are legătură cu trecutul, nimic cu prezentul sau cu viitorul. În privinţa finanţărilor, nu există alte soluţii decât bugetul local fiindcă Gloria nu are nimic de oferit suporterilor ei. Înfrângerile nu atrag pe nimeni, stadionul cu gradene îngheţate nici atât, clănţănitul seminţelor e enervant pentru mulţi, apatia tuturor e deprimantă, milogelile creează un sentiment de lehamite.

Gloria a făcut orice pentru sine (a înghiţit bani cu nemiluita, a luat terenuri degeaba şi le-a vândut scump, a jucat meciuri aranjate, a plecat în cantonamente scumpe, a plătit jucători şi antrenori cu zeci sau sute de mii de euro), dar nu a făcut nimic pentru publicul ei. Pentru toate acestea, nu poate fi iubită. Nimeni nu va ieşi în stradă să ceară salvarea Gloriei de la faliment. Dimpotrivă! Se vor auzi tot mai multe voci care vor ţipa şi vor cere să nu se mai dea niciun leu din bugetul local acestei căpuşe care s-a dovedit a fi Gloria Bistriţa şi care nici măcar în ceasul al 12-lea nu are înţelepciunea şi curajul să trimită pensionarii acasă şi să cheme oameni tineri, cu idei noi, să facă management adecvat secolului în care trăim, secol în care un bucătar celebru găteşte pentru suporterii unei echipe la fel de celebre.  

Zilele trecute, antrenorul Nicolae Manea, care când pleacă, când rămâne, se întreba dacă nu cumva acest oraş s-a săturat de fotbal. Îi răspund eu: poate că de fotbal, nu, dar de Gloria Bistriţa, da, ne-am săturat toţi şi nu mai vrem să plătim taxe şi impozite mai mari pentru ca Gloria Bistriţa (cu tot  comitetul ei director) să plece în cantonamente scumpe în Antalya. E cea mai bună dovadă de impostură. Nu avem bani de covrigi, dar mâncăm fructe de mare la restaurante de cinci stele. Da, de această impostură ne-am săturat, la fel cum ne-am săturat şi de relicvele comunismului care şi-au găsit culcuş prin birourile clubului Gloria, relicve cărora le plătim tot noi şi salariile, şi pensiile în acelaşi timp.

Sper ca măcar anul acesta să nu se aloce Gloriei Bistriţa niciun leu, aleşii locali să aibă înţelepciunea să taie odată pentru totdeauna răul de la rădăcină. Nu va muri nimeni dacă dispare Gloria Bistriţa aşa cum e ea azi. Va apărea, la momentul potrivit, o echipă tânără, vizionară, care va înţelege că nimănui nu i se mai cuvine nimic. Trăim într-o lume în care fiecare zi ne rezervă o nouă luptă pentru supravieţuire. Răzbesc doar aceia care au puterea să se reinventeze şi să ofere inclusiv suspans. Vă daţi seama că una din întrebările suporterilor Manchester City va fi: „oare ce a mai gătit, azi, Jamie Oliver?”. De-asta se vor duce unii pe Stadionul Etihad, ca să afle răspunsul.

Cristiana Sabău

14 comentarii

  • Adevarat la modul ABSOLUT, fiecare cuvant din articol. Sunt curios ce argumente ar mai putea gasi cei care insista pentru a da bani unei idei moarte de mult.

  • FOARTE BUN ARTICOL ,,,NU MAI DATI BANI LA GLORIA DIN TAXE PLATITE DE NOI…….autoritatilor locale ASCULTATIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Cei care conduc nu sunt buni manageri, iar clubul daca e profesionist sa isi caute sponsori, idei de sustinere dar nu din banii bistritenilor nu din impozite taxe etc
    la enuntul ca au adus echipe nu UITATI CA LA MECIUL STELEI AICI BILETUL e scump tarif ENORM!

  • ” (…) Gloria a facut orice pentru sine (…) a jucat meciuri aranjate (…) „.
    Dati-ne un exemplu, de meci aranjat, din existenta competitionala a Gloriei Bistrita.
    Pe care sa-l si puteti proba.
    Altfel, acuzati fara fond iar demersul e unul oneros.

    • ” (…) Înainte să vină Sabău s-au mai făcut reciprocităţi. În sensul că eu bat acasă cu Suceava şi pierd în deplasare, aşa da. Am dat un exemplu, nu că asta ar fi echipa. (…)

      ” In sensul… ” – ah, ce inteligent a marcat !
      Nu precizeaza nicaieri ca era vorba, sau este, de echipa condusa de dumnealui.
      Dar daca, in continuare, asta e dovada dumneavoastra unica sunt complet dezamagit.
      Domnul Jean Padureanu este un expert in declaratii, asadar nu-mi inchipui ca se acuza personal de ilegalitatile vehiculate la „coltul mincinosilor”.

    • Opinia dumneavoastra, in legatura cu Gloria Bistrita, este o insiruire de ipoteze cumplit de greu demonstrabile.
      Cineva de-aici se intreba de contraargumente fara sa-si puna problema ca, in mod evident, pastrati stilul militienesc anterior lui 1989: lipsa prezumtiei de nevinovatie ( principiu juridic potrivit caruia o persoana invinuita de savarsirea unei infractiuni este considerata nevinovata pana in momentul cand vinovatia ei va fi stabilita de legal ).

    • Pe toţi cei care folosesc orice prilej ca să mă atace îi sfătuiesc să-şi cumpere un domeniu, să plătească găzduirea pe un server şi să scrie acolo, iar noi, dacă vom fi cu adevărat interesaţi, vom citi. Ar fi chiar culmea ca, zi de zi, pe cheltuiala noastră, să suportăm tot soiul de remarci răutăcioase.

  • Lasati cititorii sa decida singuri daca au fost sau nu remarci rautacioase, sunt sigur ca cititorii acestui ziar on line sunt, vorba ctavenciana, mai destepti decat ai lor.
    Nu este foarte greu de citit printre randuri, sa vezi unde-i rautate, unde-i interes, unde-i manipulare… ori, a fi ziarist presupune un stomac de fier si caracter pe masura, meseria asta se mananca si cu multe inghitiri in sec, nu-i facuta pentru domnisoare de salon.
    Atata timp cat sunt respectate regulile ce le-ati cerut, cred ca opiniile contrare celor exprimate de autorii de articole postate, cu referire la persoane si fapte de interes public, trebiesc bine primite, caci salveaza intr-o mare masura insasi fetele adevarului, care, cum se stie, nu poate fi monopolul nimanui.

  • Britanicii sunt celebri prin huliganii de pe stadioanele lor (chiar daca nu detin monopolul).
    Cei de la respectivul club britanic s-or fi gandit, poate, ca daca unii spectatori mai mananca ceva, vor avea alcoolemia mai mica si va scadea riscul de a se manifesta violent.

  • Nu am nimic cu echipa si nici nu ma intereseaza ce fac , dar nu e in regula alocarea de bani din taxe si impozite si nici nu stiu daca e foarte legala. De ce nu se transforma in societate pe actiuni si sustinatorii si iubitorii echipei au ocazia sa-si arate atasamentul. Din banii Primariei si Consiliului Judetean sa se finanteze obiective unde au acces cu anumite facilitati copiii platitorilor de taxe si impozite!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS