Recomandări Timp de gândire

Zidurile nu votează, dar istoria nu vă iartă

Mi se urcă sângele în cap de nervi când îmi dau seama că mai nimic în ţara asta nu se face pentru oameni, pentru cultura şi civilizaţia acestui popor, cât pentru interesul celor aflaţi la conducere şi care vor, cu orice preţ, să-şi păstreze funcţiile şi beneficiile.

Cum, Doamne iartă-mă, să afli că pe unul din zidurile Bisericii Evanghelice din Jelna ai una din cele trei replici ale mozaicului Navicella, realizat de către Giotto pentru Bazilica San Pietro din Roma şi să nu faci nimic pentru a-l salva? Mi se pare revoltător să te prefaci că nu te interesează, să laşi zidurile să cadă şi tu să dai bani pentru te miri ce kitsch poleit cu aur din vecinătate sau de aiurea doar pentru că un anume popă îşi manipulează enoriaşii să te voteze. E de-a dreptul strigător la cer.

Din păcate, cei 31 de reprezentanţi ai noştri în Consiliul Judeţean împart cu nesimţire banii publici, ai noştri, ai tuturor, fără pic de respect faţă de istoria şi cultura acestor locuri doar pentru interesul propriu. Anul trecut parcă s-a sfinţit noua biserică din Jelna, poleită cu aur, complet lipsită de orice gust şi valoare artistică. Au tropăit la marele eveniment toţi politicienii, într-un dispreţ total faţă de bijuteria arhitecturală lăsată, cu nesimţire, să cadă. Pentru unul dintre cele mai importante monumente ale judeţului nu s-au găsit trei lei ca să fie măcar conservată. Am auzit vorbe peste vorbe, proiecte peste proiecte şi rezultate zero. A trebuit să vină o asociaţie din Ungaria să ne roage să facem ceva ca să nu dispară cu totul. Am aflat că a depus sesizări la CJ, la arhitectul şef. Şi ce credeţi că s-a întâmplat? Evident că nimic. La CJ lumea e ocupată cu repartiţia banilor pentru bisericile complet lipsite de gust, dar pline cu potenţiali votanţi. De fapt, nici măcar nu se dau bani pentru ei, cât pentru preoţii fără parohii, dar plini de interes să şi le facă.

Nu mai departe de duminică am asistat la o slujbă infinită la Runcu Salvei în care mitropolitul Andrei Andreicuţ a recunoscut, de bună voie şi nesilit de nimeni, că a venit în sat doar ca să-i dea Crucea Transilvană vicepremierului Vasile Dâncu care – ce să vezi? – se simte de acum obligat să ajute Biserica. La fel de obligaţi să fie văzuţi de oameni au fost şi toţi politicienii judeţului care s-au înghesuit într-o strană şi cărora li s-a mulţumit şi răsmulţumit că există pe acest pământ şi respiră acelaşi aer cu noi. Au făcut-o mitropolitul şi preotul paroh fiindcă oamenilor din Runcu Salvei chiar nu părea să le pese. Ei au venit la biserică nu pentru spectacolul mulţumirilor, ci ca să se roage. Nu am văzut pe unul să fie interesat de vreo figură politică prezentă. Dacă făceam vreun sondaj, cu siguranţă că habar nu aveau cine e unul şi altul. Despre tranzacţiile pe care le fac preoţii cu politicienii cei mai mulţi dintre oamenii de la ţară nu ştiu nimic. Asta nu înseamnă că nu există, dovadă şi pelerinajele luxoase în care şi-au sărbătorit de-a lungul timpului realizările măreţe concretizate în parohii noi, case parohiale luxoase, veşminte de la Athos şi biserici aurite construite parcă în cele mai nepotrivite locuri, cel puţin în oraşe.

Minunate înfăptuiri, aş zice, doar că nu interesează pe nimeni în afară de ei. În schimb, pentru un mozaic precum cel de la Jelna sunt convinsă că ar veni turişti din toată Europa – evident cu un anumit nivel de cultură – să îl vadă. Noi vorbim de nu ştiu câţi ani de turism în Bistriţa-Năsăud, avem ADI Turism, proiecte măreţe pe hârtie şi nimic concret. În schimb, ne batem joc cu nesimţire de ceea ce avem deja. Aproape toate bisericile evanghelice, adevărate opere de artă, sunt lăsate în paragină, se prăbuşesc şi sunt devastate, în timp ce miliardele se scurg în nişte construcţii hidoase în care unii s-au pictat pe pereţi crezând că şi-au asigurat un loc în strana din rai. Vrem pârtii, deşi iernile aproape că nu mai există, ne batem capul cu un lac de acumulare înconjurat de proprietăţile unor securişti şi nomenclaturişti, ne agităm cu un mit – Dracula – pe care ni l-au luat alţii demult dacă noi nu am ştiut face nimic cu el şi investim miliarde în bisericile de unde sperăm să obţinem voturi cât mai multe de la tot soiul de spălați pe creier.

Aşa hal de complicitate între politicieni şi Biserica Ortodoxă cum am văzut în ultimii patru ani în Bistriţa-Năsăud nu mi-a fost dat să văd niciodată. Toţi oamenii pe care îi cunosc sunt de-a dreptul scârbiţi de nesimţirea cu care politicienii aflaţi acum la puterea judeţului şi-au bătut joc de banii noştri în complicitate cu popii într-un dispreţ total faţă de ce ne-a oferit istoria gratis.

Consider că măcar în ceasul al 12-lea al mandatului consilierii judeţeni ar trebui să dea dovadă că au conştiinţă şi să trântească la vot alocarea de bani de la CJ către biserici, altfel va trebui să le spunem zi de zi şi ceas de ceas SĂ VĂ FIE RUŞINE! Pentru că vă bateţi joc de tot ceea ce înseamnă istoria şi cultura acestui judeţ de dragul funcţiilor voastre penibile şi al interesului de partid. Poate că unii spălaţi pe creier vă vor mai vota, dar, cu siguranţă, istoria nu vă va ierta şi nici uita!

33 comentarii

  • corect…, aicea nu văd nicio diferență între noi și talibanii sau jihadiștii care distrug monumente istorice inestimabile. Mă rog singura diferență ar fi că în vreme ce trepanații ăia distrug voit cu tunu și au o misisune clară în sensul acesta, noi distrugem prin indiferență și lipsă de respect…

  • Mă, da până când, da până când, mă ! Până când să fim minţiţi, furaţi, sfidaţi, prostiţi de hoţi, nuli profesionali, a căror singură „calitate” este „gargara” cu care ne aburesc. Până când o să fim mulţi, dar tot „proşti” masă de manvevră pentru „băieţii deştepţi”. Cand scăpăm de ciuma asta pusă doar pe căpătuiala lor şi a neamurilor lor, pentru vecie ? Când o să reacţionăm , civilizat dar ferm, spunându-le în public şi în faţă cât sunt de incompetenţi şi de ce ar trebui să se retragă din viaţa publică (dacă nu chiar din judeţ) ? Dacă mai putem răbda prostirea si furararea, le merităm. Se pare că ne-am învăţat cu condiţia de slugă (conduşi) şi că ne-am piedut gena de „proprietari ai puterii publice” (asta este poporul într-o democratie). Dacă ne uităm doar la ce ne promit ori la ce ne dau pomană, nu vom vedea cum suntem furaţi. Nimic nu-i plătit mai scump decât ceea ce se primeşte gratuit.
    O sansă de a îndrepta ceva ar putea fi în acest an – electoral. Pune cineva „botul” la schimbare ? Mă îndoiesc !

    • Eu cred că în şedinţa CJ în care se împart banii ar trebui să fie prezenţi cât mai mulţi cetăţeni care gândesc ca şi dumneavoastră şi să împiedice, inclusiv prin prezenţa lor, un asemenea abuz şi nesimţire făcute pe banii noştri. Şedinţele sunt publice, să ştiţi!

    • Draga Cristiana , am fost la dezbaterea publica din CJ, am fost 5 persoane plus presa, concluzia mea ramane aceasi, sunt incapabili sa gestioneze bani publici.

  • Adevarat ce a scris Cristiana. In plus, nu stiu daca ati observat dar a inceput iar pelerinajul politicienilor pe la sfintiri de biserici, la sarbatori sau slujbe mai importante, pentru ca se apropie si campania electorala pentru parlamentare si dupa ce au lipsit 4 ani, acum iar alesii nostri trebuie sa apara intre oameni, sa fie de-ai lor. Cat de penibil.

  • Nu va fi nici o schimbare anul asta. Politicienii n-au inteles si nici nu vor sa inteleaga schimbarea de mentalitate, atitudine/comportament civic si responsabilitate cerute de marea masa a cetatenilor. Vor fi aceeasi candidati care sint si acum deputati si senatori, si la stinga si la dreapta, vor face aceleasi promisiuni pe care le-am auzit de 20 de ani, se vor pupa cu popii ortodocsi si ne vor minti in continuare. Si ce ma supara pe mine cel mai tare este modul in care si la judet, si la primarii se cheltuie fara nici o rusine banii publici, adunati de la noi toti cetatenii si e la mediul de afaceri. Si nimeni nu plateste risipa, nimeni nu e tras la raspundere, decit daca este prost si prins cu mita in buzunar. E bine ca se incerca, cel putin in Bistrita, o coagulare a societatii civile, incluzind si presa, care ar putea, sper, sa aiba forta reactiei si demontarii afacerilor facute de politicieni, a minciunii si imposturii acestora. Daca se tem de ceva, cei ce risipesc banii publici pe proiecte aiurite si pe dosare de hirtii care nu vor avea finalitate in proiecte viabile, utile si necesare comunitatii, se tem doar de reactia organizata, vehementa si articulata a comunitatii. Acestei comunitati trebuie sa-i fie cistigata increderea de catre societatea civila.

  • Ce știe țăranul, la ce-i bun șofranul! Este o zicere perfect valabila in foarte multe situatii. Politrucii si culturnicii de astazi, nefiind in stare sa aprecieze valoarea istorica si culturala lasa sa se naruie monumemte de importanta patrimoniala precum Biserica Evanghelica din Jelna cu una din cele trei replici ale mozaicului Navicella, realizat de către Giotto pentru Bazilica San Pietro din Roma, dar in schimb, odata cu reabilitarea Casei de Cultura din Bistrita au au fost pastrate vechile mozaicuri comuniste, din hol amintind de „Cantarea Romaniei”. Culmea este ca pe unul din mozaicuri la stanga intrarii in sala festiva apare la loc de cinste stema partidului comunist cu secera si ciocanul.

  • fiind preot ortodox și pentru că rușinea mi se adresează și mie doresc să îi aduc aminte doamnei Sabău cu toată avalanșa de lături care va urma din partea postacilor că nu toți preoții ortodocși sunt niște nenorociți….Biserica Evanghelică din Tărpiu a fost salvată prin truda și suferința unui preot ortodox….a tatălui meu ….preotul Ioan Rus din Tărpiu ,cel care s-a împotrivit buldozerelor comuniste care au dorit în 1978 să dărâme acest monument istoric….după 1990 a bătut drumurile până la București la Ministerul Culturii de zeci de ori pentru ca astăzi această biserică să fie salvată…în privința colaborării cu politicul sper ca banii oferiti bisericii de către Consiliul Județean să fi fost investiți nu in biserici ci intr-un centru pentru formarea tinerilor pe care dumneavoastră în urmă cu ani îl solicitați (acele tabere pentru elevi și tineri pe care neoprotestanții le organizau….ați cerut ortodocșilor să le urmeze exemplul) si in proiecte sociale cum sunt centrul pentru batrani de la Cusma sau proiectele asociatiei Filantropia….ori asistenta sociala este datoria statului sa o faca…sa nu mai vorbesc despre cazurile sociale din parohii si colectele pentru suferinzi….ori eu unul mă bucur mult mai mult pentru aceste proiecte sociale decât pentru crucea lui Liviu Rusu din pasul Tihuța….

    • Pentru corectitudine,”crucea lui Liviu Rusu din pasul Tihuța” a fost una dintre dorintele IPS Bartolomeu Anania. O alta dorinta, din pacate neandeplinita, a IPS Bartolomeu Anania, a fost aceea de a infiinta la Bistrita un muzeu de arta religioasa . Dupa cum se stie IPS Bartolomeu a intervenit pe lângă reprezentanţii BNR să cedeze Consiliului Judeţean clădirea de pe Odobescu,11 unde urma ca dupa reabilitare să fie amenajat muzeul. Chiar daca, dupa reabilitare in cladirea fostei filiale a BNR a fost mutata Biblioteca Judeteana, dorinta IPS Bartolomeu ar trebui indeplinita, prin amenajarea unui muzeu de arta sacra, eventual chiar in cladirea protopopiatului unde a functionat o lunga perioada de vreme Muzeul Judetean. Ar fi un gest de cinstire a memoriei Inaltului prelat ca muzeul de arta sacra sa poarte numele mitropolitului Bartolomeu Anania, un mare iubitor al meleagurilor bistritene.

    • Auziţi, la câţi bani are Biserica Ortodoxă, de cumpără clădiri de pe Odobescu pe care nu şi le-a permis Primăria, putea face cruci din averea ei dacă tot nu poate trăi decât în termeni megalomanici. Eu, din banii mei, vreau să se facă drumuri, spitale şi şcoli. Aveţi ceva împotrivă?

    • Ce sa mai vorbim. Vrednicului de pomenire IPS Bartolomeu Anania nu i-a fost respectata nici macar dorinta de a fi inmormantat la Manastirea Nicula, asa cum rezulta din testamentul sau: „Doresc să fiu înmormântat în groapă de pământ reavăn, având deasupra piatra pe care mi-am pregătit-o din timp”. Dupa cum se stie a fost inmormantat in subsolul Catedralei din Cluj unde a fost adus pamant de la Nicula si presarat simbolic peste sicriu, ceea ce nu inseamna „groapă de pământ reavăn”.

  • Iar distinsa duduie absolventa de teologie ponegreste in mod gratuit biserica? Auzi distinsa duduita, asa e cum spui insa istoria de care zici mata coana mare nici macar nu te va consemna daca pe altii nu ii va ierta.

    • „Distinsa duduie” fiind eu? Nu ştiţi să citiţi sau aveţi probleme de înţelegere CV-ului meu postat mai sus? Nu sunt absolventă de nicio teologie, slavă Domnului! Mi-ar fi fost extrem de jenă să fiu obligată de dogmaticii din BOR mă duc acum să culeg semnături de la oameni ca să se modifice Constituţia în sensul „să se căsătorească bărbaţi cu femei” ca şi cum până astăzi în biserică era altfel. Eu sunt mai degrabă o admiratoare a lui Mircea Eliade. Sunt sigură că nu aţi citit superbul roman „Maitrey” şi nu a făcut sens la dvs. experienţa eroinei cu un copac.

    • Stii acum doar acum realizez cata ura viscerala ai impotriva bisericii prin intinderea capcanei verbale in care ai cazut. Distinsa doamna spre surprinderea ta iti spun ca am citit Mircea Eliade si nu numai acest volum. Apoi vreau sa mai stii un lucru ti-am studiat cv cu mare atuntie inca de pe timpul cand erai la un alt trust de presa………..
      Cred ca un om citit asa cum ar trebui sa fie orice jurnalist, chiar daca face calomnii si acuze verbale trebuie sa le faca folosind un limbaj adegvat nu numai cuvinte de genul – spalati pe creier, nemernici, neghiobi etc. – ceea ce ma indreptateste sa cred cu adevarat ca poate ati luat aceasta exprimare de la Mircea Eliade ori poate Rebreanu, Cosbuc, sau din bibliotecile citite de dvs. distinsa si stimabila doamna.
      Acuzam jurnalistii dinainte de 90 ca sunt agramati si analfabeti, ca nu au scoala si prosterneaza vechiul regim. Acum apreciem pe cei doxa de carte chiar daca sunt critici fiindca vorbesc decent si folosesc in mod impecabil si curat limba noastra literara. Apoi veti spune ca m-am adresat neadegvat prin cuvintele DUDUIE SI COANA MARE, vedeti, Stimabilo ACUM IL RECITESC PE cARAGIALE, DE CARE SE PARE CA NU ATI AUZIT DIN MOMENT CE PARETI OFENSATA. mA IERTATI ca va spun aceste lucruri insa lumea e satula de stiri aiurea de la TV nu mai inghit toti astfel de stiri. Suntem multi satui de picanterii de doi bani, de stiri care promoveaza ura, si tot felul. Vrem sa schimbam lumea toti vb de mai bine insa nimeni nu face nimic in acest sens. Voi ziaristii aveti o mare raspundere in acest sens. Da e adevarat lumea mai putin consuma lucruri bune si pana la urma asa i-ati invatat. Incercati sa le dati si stiri bune si tot asa veti castiga . In rest toate bune si succes in ceea ce faceti.

    • Un om care a citit măcar o carte – nu tot aresenalul menţionat mai sus – ar fi văzut grafia corectă a cuvântului „adecvat”. Nu e nicidecum „adegvat”, cum scrieţi dvs. Mai citiţi şi apoi daţi-ne toate lecţiile din lume. Nu vă obosiţi să-mi explicaţi că e greşeală de tastare. E neştiinţă pură!

    • Amice, esti idiot! cum ar spune Caragiale. Dupa mintea unora (din pacate nu putini) notiunea de „BISERICA” se reduce la cea ORRTODOXA. Pentru ei nu conteaza restul bisericilor precum Evanghelica, Greco-Catolica, Protestanta, Catolica, etc. Ba, dimpotriva ele trebuie persecutate sau lasate in paragina ca sa dispara.

  • Sloganuri de astea ieftine cu istoria și cu trecutul și cu altele…..le-am mai auzit și nu mai au nici un efect.acum contează doar lună iunie și noiembrie.atit. prea multe nu sunt de spus . pe ăștia nu-i mai interesează nimic.doar puterea și bani.atit.

  • Din păcate așa Cum spuneați și dvs. D-nă Sabau Biserica evanghelica din Jelna nu este singura în situația de a se dărâma! În Viile Tecii o sa vedeți pe marginea drumului o alta biserica evanghelica din care a rămas doar turnul pentru că corpul bisericii a dispărut. Din cărămizile luate de acolo o minoritate mai tuciurie de felul ei si-a construit case și anexe gospodărești fără ca autoritățile sa ia cea mai mica măsură! Despre articol as va sa va felicit dar nu cred ca asta așteptați ci ca cei pe care i-ați amintit mai sus sa facă ceva!

  • nu ii intereseaza decat baniii, puterea, locuri de munca facile, auto la scara, cuconite pe care sa le mai intanda putin pe alocuri, etc, niste pusi pe capatuiala
    insa faza cu impartirea banilor da, aici ma gandesc sa particip la sedintele de impartire la CJ si CL
    aici averi mare dreptate,
    la faza cu adegvatu’ am fost dat pe spate, incepu-se tipu sa combata cat de cat si apoi apare adegvat…OMG

  • Biserica ortodoxa, asa cum e acum, va fi condamnata la disparitie, odata cu generatia celor de 50-60 de ani. Uitati-va cum scade increderea in aceasta institutie, de la un an la altul, deoarece s-a transformat intr-un SRL condus de un patron ahtiat dupa avere. Iar preotii ( cel putin majoritatea) ii urmeaza cu elan exemplul, construind ziduri goale, acumuland averi, in timp ce 70-80 % dintre romani sunt saraci si foarte saraci. Peste toate vine asocierea cu politicienii la fel de „iubiti” , ceea ce ii baga pe toti in aceeasi oala (cu smoala) a hotilor, dupa principiul „cine se aseamana se aduna”.

  • Avem la noi în județ, senatorul secretar al Comisiei permanentă comună a Camerei Deputaților şi Senatului pentru relația cu UNESCO, cel care a retras susținerea treceri în patrimoniul protejat UNESCO a Roșiei Montana. Acum s-a noul guvern a revenit cu această solicitare.
    Domnul senator Dobra, când cetățenii erau pe stradă în apărarea acestui patrimoniu, decidea altfel, acum nu aude nu vede, îi este peste mână Jelna.
    http://www.timponline.ro/senatorul-dorin-dobra-se-declara-in-favoarea-exploatarii-minereurilor-de-la-rosia-montana/
    In 2014 același Dobra spunea: http://www.timponline.ro/bisericile-din-jelna-si-petris-prinse-in-programul-de-restaurare-pe-2014-dobra-pastram-simbolurile/ , dar de făcut mai puțin.
    Dar vinovatul de serviciu este Biserica Ortodoxă.

    • Si ce trebuia sa faca preotul ortodox? Sa reconstruiasca biserica sasilor?
      Asta e treaba statului, dar la dvs tot ortodocsii sunt de vina, orice s-ar intampla. Biserica saseasca din Dumitra a fost salvata de ortodocsi, aia din Cepari la fel, Tarpiu la fel, dar astea nu le vedeti?
      Luati-va de gat cu ministerul culturii, cu Uiuiu! Chiar nu va dati seama ca aveti o obsesie? Tot dati in ortodocsi, maine poimaine noi o sa fim de vina si pentru ca nu e zapada si ca pamantul se invarte in jurul soarelui!

  • Fara sa intru in controverse dar biserica ortodoxa dar mai ales preotii si de acum si din vremurile trecute se fac vinovati de multe nemernicii! Am fost in urma cu ceva vreme la Alba Iulia si am vizitat cetatea Alba Carolina. In Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail” este mormantul marelui voievod roman Iancu de Hunedoara pe care erau asezate coroane de flori cu panglici in culorile rosu alb si verde adica culorile Ungariei! Adica unul dintre putinii voievozi romani cunoscut in Europa este maghiarizat cu complicitatea biserici ortodoxe pentru simplul fapt ca era catolic! Acest voievod roman care in anul 1456 i-a invins pe otomanii care vroiau sa cucereasca Europa crestina! Insusi Papa Calist al III-lea a ordonat ca clopotele fiecarei biserici catolice sa bata in fiecare zi la orele 12.00 obicei care se pastreaza si in ziua de azi ca un omagiu pentru „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos” cu l-a numit! Dar pentru ca acest mare roman nu a vrut sa fie catolic au avut grija mai marii preoti ortodocsi sa fie dat deoparte si sa fie lasat de izbeliste si sters din istorie fara sa-i mai fie recunoscut nici faptul ca este roman nici faptele si lupta pentru crestinitate! Daca s-a comis aceasta marsavie, daca s-a comis marsavia de a lua bisericile Greco Catolice si a le transfoma in bisreci ortodoxe ba mai mult au fost in stare sa se si judece si sa „castige” cea mai veche biserica din Bistrita cum puteti sa credeti ca ii vor interesa vreodata de biserica evanghelica din Jelna?

    • Deci ortodocsii sunt de vina pentru ca se prabusesc bisericile sasesti? Bravo. Foarte echilibrata remarca! Dar episcopia sasilor din Transilvania? Dar ministerul culturii? Dar domnul Uiuiu? Dar presedintele sas al Romaniei?
      Nuuu?? Tot ortodocsii sunt de vina?
      Asta nu mai e punct de vedere, e un fix.

  • La Jelna intervine și o problemă de proprietate. Din câte știu eu, ruinele respective sunt proprietatea Bisericii Evanghelice C. A.. Ruinele respective au fost, parcă, preluate de Consiliul Județean și date în administrarea Complexului Muzeal Bistrița Năsăud. Poate că o intervenție de salvare a ce se mai poate salva ar trebui făcută de Complexul Muzeal, ca administrator al sitului respectiv. Ortodocșii din sat au cumpărat casa parohială și turnul bisericii, dar nu și biserica propriu-zisă, de aceea au investit bani doar în ceea ce au cumpărat.

  • Lelea floare din coltu uliţî ştie una şi proastă.Despre ce-i vorba in propoziţie şi ce-o înţeles dânsa. (stiţi că moldovenii zic si caprei – de tăiat lemne – dânsa).Atunci să nu ne mirăm că nimic nu ne iese. Astia suntem, aştia defilăm !

  • pentru biserica de langa coroana s-au luptat ca zmeii ca e in buricul targului si are potential (comercial).
    la jelna cine naiba merge sa dea 50 de lei pentru o pomenire ?!?

  • Faceti, va rog verificari profesionale,si spuneti cinstit cate monumente ale sasilor din Ardeal au fost salvate de Biserica Ortodoxa!!Patima nu aduce ceva bun!

  • Pentru iubitorii ortodoxiei această critică este o binecuvântare, un moment de reflexie și analiză la ce a făcut și la ce pot face. Un bun exemplu este părintele Vasile Rus.
    Dar ce scrie și gândește acest domn Ioan Rus este o rușine pentru credincioșii ce nu au nevoie de o astfel de apărare. Chipul celui îndrăcit vă este mai aproape decât vă puteți imagina domnule Ioan Rus.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.