Actualitate

Zilele Bistriţei: Expoziţii de fotografie, filatelie şi numismatică dedicate Primului Război Mondial

De Zilele Bistriţei vor fi vernisate mai multe expoziţii având ca temă prima conflagraţie mondială, de la începerea căreia s-au împlinit 100 de ani. Printre ele, ”Primul Război Mondial în Bistriţa-Năsăud” (”Casa cu lei”) şi ”100 de ani de la Primul Război Mondial. 1914-2014” (Piaţa Centrală), ambele de fotografie.

afis razboi nenitoiuVineri 22 august, începând cu ora 14.00, la Centrul de artă tradiţională ”Casa cu lei” poate fi vizitată expoziţia fotografică ”Primul Război Mondial în Bistriţa-Năsăud”. Realizator: Ana Maria Neniţoiu. Expoziţia face parte din proiectul ”Călător în istoria Bistriţei”, cofinanţat din bugetul local pe 2014.

Expoziţia va fi urmată, de la 14.30, în sala mare de şedinţe a Primăriei, de conferinţa ”Primul Război Mondial – aspecte relevante din oraşele înfrăţite”.

Garnizoana Bistriţa, alături de Primăria Bistriţa, Cercul Militar Bistriţa şi Societatea Filatelică Bistriţeana organizează în aceste zile Expoziţia naţională de filatelie şi numismatică ”Centenarul mărcii fiscale bistriţene. 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial – Filex Transilvanica”, ediţia a XX-a.

Expoziţia va fi vernisată tot vineri 22 august, la ”Casa cu lei”, unde va avea loc şi simpozionul ”Garnizoana Bistriţa înainte şi după Primul Război Mondial”. Tema simpozionului este “Spicuiri din jurnalul de operaţiuni militare a Garnizoanei afis onisim coltaBistriţa, pe Tisa în 1919”.

Vineri, 22 august, ora 18.00, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud vă invită la vernisajul expoziţiei de artă ”În chivot la Herina”. Expoziţia cuprinde lucrări de pictură, desen, sculptură, obiect, ale artistului plastic Onisim Colţa din Arad, expuse la Biserica Evanghelică din Herina. Prin numeroasele expoziţii din ţară şi în străinătate artistul s-a impus ca unul din cei mai profunzi şi importanţi artişti români contemporani, lucrările sale figurând în colecţii şi muzee, inclusiv la Vatican.

afis muzeu razboi zbSâmbătă 23 august, de la ora 11.00, cei interesaţi vor putea asista în Piaţa Centrală (panourile Regio) la prezentarea expoziţiei de fotografie ”100 de ani de la Primul Război Mondial. 1914-2014”. Expoziţia foto-documentară organizată de Muzeul Bistriţa, în colaborare cu Primăria Bistriţa şi Direcţia Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud, cuprinde imagini din timpul Primului Război Mondial, de pe fronturile în care au fost implicaţi români transilvăneni, în special cei din localităţi din BN, chipuri de participanţi la mare confruntare, corespondenţă de pe front, armata română, date istorice etc.

În data de 23 august, ora 08.00, la Cercul Militar Bistriţa va avea loc Simpozionul colecţionarilor din România „Filatelia şi Numismatica, forme alternative de învăţământ”.

Duminică 24 august, Primul Război Mondial va fi şi tema unei mese rotunde la ”Casa cu lei” (ora 16.00).

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS