Ziua Europei și Ziua Independenței, sărbătorite printr-un ceremonial la Beclean

În fiecare an, la 9 mai, este sarbatorita „Ziua Europei”, cunoscută ca Ziua Schuman, amintind de Declaraţia rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, care prevedea crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, ai cărei membri urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse, fapt pentru care a rămas înscrisă în istoria construcţiei europene drept „declaraţia Schuman”. De aceea, textul Declaraţiei Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
Dând curs apelului lui Robert Schuman, statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută sub numele de Piaţa Comună, şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. Ulterior, acestui complex proiect de construcţie europeană i s-a alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), în 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria, în 2007, Bulgaria şi România şi în 2013, Croaţia. În cadrul Consiliului European de la Milano, din 1985, s-a luat decizia ca serbarea Zilei Europei să aibă loc în fiecare an la 9 mai, iar Parlamentul European a recunoscut Ziua Europei de 9 mai, ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.
Totusi, încă de pe 19 septembrie 1946, la Universitatea din Zurich, Winston Churchill a vorbit despre viitorul continentului european maltratat și distrus dupa cel de al-II-lea război mondial: “Doresc să vorbesc despre tragedia Europei, acest nobil continent, patria tuturor marilor rase părintești ale lumii occidentale, fundamentul credinței și eticii creștine, originea majorității culturii, artelor, filozofiei și științei, atât din antichitate, cât și din timpurile moderne. Dacă Europa ar fi fost odată unită în împărtășirea moștenirii sale comune, nu ar fi existat nicio limită pentru fericire, prosperitate și glorie”. Pentru a nu mai permite ca o astfel de tragedie să se repete, Churchill a pledat pentru construirea unui fel de „Statele Unite ale Europei”, având drept nucleu reconcilierea Germaniei și Franței și a propus crearea Consiliului Europei, prima organizație pan-europeană edificată după cel de-al doilea Război Mondial, înființată în 1949.
La mai bine de 75 de ani de la celebrul discurs al lui Churchill, desi lucrurile au evoluat, Europa a ajuns din nou intr-un impas.
Cauzele sunt multiple si ele tin de slaba calitate a clasei conducatoare. Totul porneste de la educatie . Asa cum spunea Eminescu, „Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român.”
Articolul 148 din Constituția României reglementează – Integrarea în Uniunea Europeană, raporturile cu UE, stabilind, în alineatul 2, că în urma aderării, ”prevederile tratatelor constitutive ale uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
La nivelul Uniunii Europene, şi pe scena internaţională în general, statele sunt suverane. Totusi, Uniunea Europeană reprezintă astfel o juxtapunere a suveranităţilor statelor membre, ceea ce limitează suveranitatea fiecăruia. Prin urmare, suveranitatea nu poate fi absolută, ci fiecare stat trebuie să
respecte suveranitatea celorlalte state, precum şi normele dreptului
comunitar.
Există 3 principii pornind de la care se stabilesc domeniile în care are voie să acționeze UE și cum anume o poate face:
1) principiul atribuirii de competențe – Uniunea Europeană are doar competențele conferite de tratatele UE, tratate care au fost ratificate de toate statele membre
2) principiul proporționalității – acțiunile UE trebuie să se limiteze la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor tratatelor UE
3) principiul subsidiarității – în domeniile în care pot acționa atât guvernele statelor membre, cât și Uniunea Europeană, UE poate interveni doar dacă acțiunile sale ar fi mai eficiente decât cele naționale.
În anumite domenii, singurul legiuitor este Uniunea Europeană. Rolul statelor membre este limitat la aplicarea normelor (fac excepție cazurile în care UE autorizează guvernele naționale să adopte singure anumite reglementări). Pentru aceste domenii, UE are ceea ce tratatele numesc „competențe exclusive”:
-uniunea vamală;
-normele în materie de concurență aplicabile pe piața unică;
-politica monetară pentru țările din zona euro;
-comerțul și acordurile internaționale (în anumite condiții);
-flora și fauna marină reglementată de politica comună în domeniul pescuitului;
Uniunea Europeană are „competențe speciale” care îi permit să joace un rol special și să depășească atribuțiile conferite de tratate în cazul:
-coordonării politicilor economice și de ocupare a forței de muncă;
-definirii și punerii în aplicare a politicii externe și de securitate comune;
-utilizării „clauzei de flexibilitate”, care se aplică în condiții foarte stricte și îi permite UE să acționeze în afara domeniilor sale obișnuite de competență.
In prezent se vehiculează din ce ince mai mult conceptul de Statele Unite ale Europei sub forma unor scenarii similare ipotetice de unificare a Europei, ca o singură națiune europeană și ca o singură federație de state, similar cu Statele Unite ale Americii.