Actualitate Recomandări

Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată la Bistrița

(FOTO-VIDEO) La Monumentul Revoluției din fața Palatului Administrativ, în Piața Petru Rareș, a avut loc un ceremonial militar și religios pentru a marca Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, la 32 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Cei prezenți, oficialități locale și membri ai asociației de revoluționari bistrițeni, au participat la o slujbă de pomenire a eroilor Revoluției și au depus o coroană de flori în memoria celor care și-au dat viața pentru libertate.


”Au trecut 32 de ani de la acele evenimente, 32 de ani în care lucrurile s-au schimbat mult. Dacă pentru istorici, pentru politologi, pentru sociologi dezbaterea lovitură de stat vs. revoluție continuă, cei care au fost în linia întâi la Timișoara, la Sibiu, la Arad, inclusiv la Bistrița, chiar dacă aici nu a fost cu vărsare de sânge, aveau convingerea că participă la niște evenimente revoluționare, care vor schimba țara din temelii. Și, într-adevăr, țara s-a schimbat. Cel mai mare câștig pe care îl avem este instituirea în țara noastră a unui regim democratic, bazat pe alegeri libere. Avem partide politice și totuși foarte mulți oameni buni nu vin către partidele politice, avem alegeri libere dar participarea la vot este de foarte multe ori una scăzută, avem minister al Transporturilor și companie pentru drumuri și autostrăzi dar nu avem autostrăzi, avem ministere sociale dar și foarte multă inechitate, avem foarte multe dezbateri dar nu suntem o țară de opinie publică. Mai avem cu adevărat foarte multe lucruri de făcut, e nevoie de un salt în materie de calitate a vieții și de credibilitate, un salt la nivel național și categoric la nivelul tuturor localităților. Acest salt nu se poate face fără o importantă doză de patriotism, fără acest combustibil fără de care un pas mare înainte este imposibil. Cred că acel patriotism curat pe care l-au avut românii în 1848 când s-au descoperit ca națiune, pe care l-au avut în 1918 când au făurit România Mare, pe care l-au avut în 1968, atunci când regimul comunist susținut de popor s-a opus invaziei Cehoslovaciei de către ruși sau patriotimsul din 1989 poate fi reiterat. Glorie eternă tuturor celor care și-au sacrificat viața pentru libertate și Dumnezeu să ne ajute să ne împlinim gândurile”, a spus în discursul său primarul Bistriței, Ioan Turc.

Vicepreședintele Asociației ”22 Decembrie 1989” Bistrița, Ioan Blaga, a afimat că sunt comemorați cu această ocazie doi eroi ai județului căzuți pentru libertate, Cristian Remus Bucur şi Ioan Sabău, ”sufletele tinere care s-au jertfit în acele zile grele ale Revoluției”. ”Nu s-au identificat până acum nici teroriștii, nici voiajorii sovietici care ar fi motivat deschiderea focului. Au căzut jertfă copii, femei, oameni nevinovați. Cine a tras în ei? A tras Armata, a tras Securitatea, a tras Poliția. Jenant este la 32 de ani că mai tronează o minciună, o victorie tristă a instituțiilor de forță asupra propriului popor”, a spus el.

Protestele, luptele de stradă şi demonstraţiile din decembrie 1989 au dus la sfârşitul regimului comunist din România. Bistriţa s-a numărat printre ultimele oraşe în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au efectuat vizite de lucru. În 16 octombrie, cei doi au participat la un miting popular care a avut loc în faţa Comitetului Judeţean de Partid. În 22 decembrie, la Bistriţa, coloane de muncitori din zona industrială au mărşăluit până în faţa actualului Palat Administrativ, unde s-au strâns mii de oameni. Liderii demonstranţilor au urcat în balcon şi au adresat, prin portavoce, discursuri mulţimii strânse în stradă. Din fericire, la Bistriţa nu s-a tras şi nu au existat victime. Au murit însă bistriţeni în alte oraşe, unde manifestaţiile au fost înăbuşite în sânge. Tinerii Cristian Remus Bucur şi Ioan Sabău şi-au pierdut viaţa în timpul confruntărilor dintre forţele de represiune şi manifestanţi, primul la Bucureşti, unde era student al Academiei Tehnice Militare, cel de-al doilea la Cluj-Napoca, unde urma facultatea.

”Acum 32 de ani, ideea democrației și-a găsit puterea de a exista în țara noastră, printr-o revoluție a românilor care au înțeles că regimul acela sumbru trebuie să-nceteze să existe, locul lui fiind doar în file de istorie și-n amintiri. Au fost oameni ce au pus libertatea și credința deasupra sacrificiului și durerii, știind că o revoluție este o luptă pe viață și moarte între trecut și viitor. De aceea avem datoria să omagiem sacrificiul eroilor noștri revoluționari prin păstrarea și respectarea democrației. Nu doar azi, de Ziua Revoluției Române și Libertății, ci în fiecare zi, căci acei români plămădiți din curaj ne-au schimbat destinul, fiind sursa transformărilor profunde ce definesc România prezentului. Nu vă vom uita niciodată, cu viața voastră ați dat viață liberă țării, învingând un sistem ce părea de neînvins! Vă mulțumim pentru că ați luptat pentru noi, înțelegând că unitatea poate să aducă libertatea. Recunoștință veșnică eroilor Revoluției Române! Dumnezeu să apere România și pe noi toți!”, a transmis într-un mesaj președintele CJ Radu Moldovan.

 

”Astăzi, la 32 de ani de la Revoluție, când atâția oameni și-au sacrificat viața pentru drepturile și libertățile noastre, suntem la un moment de cumpănă pentru națiunea română. Decizii politice luate de politicieni care nu au simțul realității creează astăzi oportunități pentru politicieni care nu au simțul responsabilității. Experiența mea din America m-a învățat că drepturile și libertățile cetățenești sunt lucruri sfinte, câștigate prin sacrificiu, care nu pot fi călcate în picioare de politicieni iresponsabili. Astăzi, mai mult decât oricând, fac un apel la solidaritate și responsabilitate către politicieni din toate partidele. Românii au învins întotdeauna când s-au unit pentru a-și apăra drepturile și libertățile. Haideți să respectăm sacrificiile eroilor noștri prin menținerea și consolidarea democrației în România!”, spune președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.

5 comentarii

  • Au trecut peste 30 de ani de la momentul Revoluției din 1989 și ne găsim exact în același punct: debusolați, fără orizont, varză din punct de vedere al reformelor și progresului și, de astă dată, fără prea multe speranțe de schimbare. Eroii din 1989 s-au jertfit pentru niște idealuri, pentru o Românie modernă, reformată și integrantă, dar constatăm că toate acele sacrificii și eforturi au fost năruite de niște politicieni corupți, agramați, impostori, lipsiți de perspective în afara politicii, slugarnici ai aceluiași sistem care a năruit România și anterior Revoluției din 1989. Am crezut că scăpăm de nomenclatura care a transformat țara într-o afacere de clan și de familie, dar ce să vezi, aceeași nomenclatură a urmat și după Revoluție. Vechea nomenclatură a fost transformată în noua nomenclatură, cu față mai umană și cu arta vrăjelii și manipulării mult mai bine dezvoltate. Ce ironie a sorții, arc peste timp, după aproape 32 de ani de la Revoluție ne-am întors exact de unde am plecat, adică la fsn! Practic, timpul a trecut degeaba pentru țară, dar nu și pentru acești borfași odioși. Să le fie țărâna ușoară tuturor celor care au plătit cu propria viață sperând ca lucrurile să se schimbe într-o țară neschimbabilă!

  • „Statul funcționează doar pentru interesele politicienilor, nu și ale cetățenilor.”
    „Toate ne arată un stat nefuncțional, populat de incompetenți, de politicieni slabi, condus de un premier din alt film și de un președinte absent.”
    „România a rămas un stat cu reflexe paternaliste, cu instituții care se uită mereu în sus în așteptarea deciziei.”
    „Vedem cum înflorește fascismul, dar nu e nicio noutate.”
    „România a devenit bulevard rusesc”
    „Vedem cum, în doar câțiva ani, mare parte din opinia publică românească a fost scoasă din zona proeuropeană și adusă în zona antieuropeană de aceste grupări, în mare măsură, fundamentalist-religioase.”
    „Suntem aici tocmai din cauza trădării clasei politice în fața acestor tendințe. Pentru că sunt pe aceeași linie ideologică, iar astăzi se trezesc în fața unui fenomen. Nu cred că toți sunt fundamentaliști religioși, cred că unii au pur și simplu interese economice, financiare.”

  • Degeaba s-a vărsat sânge. Am ajuns să trăim într-o dictatură mult mai periculoasă, in care securitatea e înlocuită de facebook, metavers, Google, pașapoarte verzi, buletine electronice, etc. Ce este amuzant e că majoritatea s-au lăsat convinși că așa trebuie și că așa e bine.

  • Chiar dacă in decembrie, 1989 la Bistrița a fost o mișcare de protest spontană, iar în oraș nu s-a tras nicun foc de armă, acesta a fost unul dintre primele oraşe in care au protestat în decembrie 89, peste 10.000 de bistriţeni din Fabrica Mecanică şi apoi din alte fabrici din zona industrială au plecat in mars către sediul judetenei PCR din Piata Petru Rares. Ei şi-au riscat viaţa şi libertatea, într-un moment în care nu se ştia dacă regimul Ceauşescu va cădea, dacă se va trage sau nu la Bistriţa. Daca s-ar pune problema schimbarii numelui pietei Petru Rares din Bistrita, aceasta ar trebui sa se numeasca Piata Revolutiei.
    In Piata Petru Rares din Bistrita, kitchiul e la el acasă, aici fiind amplasate fara nici o noimă o serie de obiecte de for public ce nu au nici o legătură cu istoria locului. Culmea este ca tocmai „Troita Revolutiei” care este singurul monument care are legatura cu un eveniment concret din Piata Petru Rares din Bistrita, a fost mutata total aiurea in cimitirul de pe strada Tarpiului, starnind o reactie de indignare din partea bistritenilor care au cerut readucerea troitei.
    Nu trebuie uitati nici adevaratii eroi din judetul Bistrita -Nasaud: Ioan Sabău, Cristian Bucur și Leontina Bânciu, trei martiri ai județului , care s-au jertfit pentru libertate în decembrie 1989, insa nu la Bistrita, ci in alte locuri din tara. In memoria acestora ar trebui reamplasată Troita Revolutiei in Piata Petru Rares din Bistrita, iar pe soclul acesteia să fie trecute numele celor trei eroi spre vesnică amintire.
    Vezi: https://timponline.ro/fost-odata-niciodata-22-decembrie-1989/

  • După război mulți viteji s-arată.
    Aproape toți cei 10.000 de muncitori care au mărșăluit și protestat în 22, ieșiseră – de musai ca de voie bună, dar fără a riposta – în 16 octombrie 1989 în același loc – Piața comitetului județean de partid – să asculte și să aplaude cuvântarea dibaciului cârmaci.
    În 22 s-a ieșit și s-a protestat, e adevărat, dar să nu facem eroi de mucava.
    Nimeni din Bistrița n-ar trebui să tragă foloase personale – gen luptător, cu rol determinant, etc. – pentru contribuția avută în revoluția din Bistrița.
    Cei ce-au făcut ceva au făcut doar ce-a trebuit.
    Cei ce n-au făcut nimic, deși puteau și trebuia, să tacă din gură, că au primit totul cadou.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS