În 8 martie, polițiștii bistrițeni au desfășurat acțiuni, pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea tuturor cauzelor generatoare de accidente rutiere, în special pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietoni.
Cu ocazia acestei acțiuni au fost constatate și aplicate 250 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 55.875 lei, din care 102 pentru abateri ale pietonilor. De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Polițiștii bistrițeni recomandă pietonilor: • să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea pentru pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există • să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea pentru pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens) • să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat • să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament (preponderent în mediul rural), să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia • pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili • să nu traverseze prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie • copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi! – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor.
În aceeași zi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale și al Poliției Municipiului Bistrița au efectuat controale şi verificări de specialitate la agenți economici și persoane fizice care desfășoară activități comerciale pe raza municipiului Bistrița, având ca scop prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum și combaterea ilegalităților din domeniul schimbului valutar.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 30.500 lei, toate pentru fapte prevăzute de Legea nr. 12/1990, fiind confiscat numerar în sumă totală de 250 euro și 250 lei, informează IPJ BN.
În sfârşit citesc o ştire despre sancționarea pietonilor… Am mai spus-o de multe ori: atâta timp cât pietonii nu conştientizează pericolul la care se expun traversând strada pe unde îi taie capul, fără să se asigure, chiar şi pe trecerea de pietoni, se expun unor accidente foarte grave. Trebuie să ştie că şi ei sunt participanți la trafic şi dacă nu respectă anumite reguli, sunt pedepsiți. Tocmai de aceea Poliția ar trebui să stea mai mult cu ochii pe ei, să ştie că de undeva, cineva îi vede şi vor fi sancționați. În timp, cu siguranță vor fi mai disciplinați. Sincer, de foarte multe ori am avut ocazia să văd pietoni care sar în fața maşinilor de pompieri, ori de salvare, chiar dacă acestea aveau pornite semnalele acustice şi luminoase… şi-atunci ce să ne mai mirăm că efectiv calcă în stradă fără ca măcar să întoarcă puțin capul…