Primăria Bistrița alocă bani din bugetul local pe 2017, dar și din fonduri europene, pentru realizarea prin POR a unor obiective de investiții legate de centrul istoric al municipiului și vechea cetate medievală.
Pentru proiectul “Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional’’, în valoare totală de 15.218.694,55 lei, din care 14.205.042,82 lei reprezintă cuantumul finanţării nerambursabile solicitate și 1.013.651,73 lei cofinanțarea din bugetul local, va fi alocată anul acesta suma de 776.000 lei bani europeni. Primăria a comandat de curând proiectul tehnic. Detalii aici.
Proiectul ”Cetatea Medievală Bistrița – punerea în valoare a patrimoniului cultural” (4,5 milioane euro în total) scoate din bugetul local suma de 676.000 lei. Proiectul are în vedere ”promovarea turismului cultural, legat de spaţiile multifuncţionale din oraş, pe traseul vechiului zid de împrejmuire al Cetăţii Medievale Bistriţa, zona din oraş care poate găzdui programe culturale specifice, adaptabile la implicarea în dezvoltarea circuitelor turistice locale sau internaţionale. Pilonii proiectului vor fi două categorii de obiecte arhitecturale, şi anume fragmentele din zidul cetăţii medievale păstrate până în prezent şi Turnul Dogarilor, capabile să furnizeze o gama diversificată de oferte vizând desfăşurarea unor evenimente şi implicarea unui număr mai ridicat de vizitatori sau participanţi (activităţi în aer liber, punerea în valoare a tradiţiilor, meseriilor şi obiceiurilor, întruniri, etc.) într-un mediu ce poate acceptă coexistenţa istoriei şi a civilizaţiei moderne”.
Se dorește punerea în valoare a zidului cetăţii, reabilitarea Turnului Dogarilor, marcarea Porții Spitalului și Porții Ungurești. Reconstruirea Porții Lemnelor pe amplasamentul din zona str. Liviu Rebreanu, Piaţa Unirii, Bistricioarei, pe fostul amplasament. Se vor utiliza imaginile vechi din arhivă. Detalii aici.
700.000 lei vor fi folosiți pentru proiectul ”Regenerarea urbană a centrului istoric Bistrița, etapa 2”.
”Modernizarea Pieței Centrale” este un alt proiect pe care municipalitatea vrea să-l realizeze cu fonduri europene. 250.000 de lei vor costa anul acesta diferite faze de proiectare. Detalii aici.
Adaugă comentariu