Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a participat, vineri, la Zilele oraşului Sîngeorz-Băi, eveniment deschis oficial de viceprimarul...
Arhiva - 2015
La festivitatea de deschidere a ”Târgului Mare al Bistriței”, pe lângă primarul Ovidiu Crețu, au vorbit copreședintele PNL BN, deputatul Ioan Oltean, în numele...
FOTO Primarii din Bistrița și Wiehl (Germania), Ovidiu Crețu respectiv Werner Becker-Blonigen, care va ieși din viața publică după 36 de ani în funcția de edil...
”De Zilele orașului, primarului Bistriței (europene). Ne ziceți, domnule primar, că Bistrița ne iubește, am aflat-o doar acum, de la dumneavoastră, în pragul...
Modificări importante în programul ”Târgului Mare al Bistriței”. ”Vremea nefavorabilă impune desfăşurarea în Piaţa Centrală a concertelor şi proiecţiilor de...
Nouă calfe din Germania – dulgheri şi lăcătuşi – şi-au instalat tabăra în Piaţa Centrală, lângă Biserica Evanghelică. Până duminică, atât cât ţine...
Consilierul local PNL Ioan Peteleu a transmis, printr-un comunicat, care este poziţia grupului de consilieri liberali vizavi de problema deşeurilor depozitate...
Mihai Forai a fost reconfirmat lider al tinerilor social-democrați din Târlișua. El a fost validat în funcție în urma unei conferințe de alegeri care a reunit...
Locţiitorul comandantului Batalionului 812 Infanterie Bistriţa și reprezentanţi ai batalionului au mers acasă la plt. adj. pr. (rtr) Vasile Vereş din...
Cu ocazia ”Târgului Mare al Bistriței”, municipalitatea a marcat împlinirea a 10 ani de când s-a semnat acordul de înfrățire cu orașul german Herzogenrath...







