Grupul medical Sanovil a obținut ”Premiul pentru Management și Cea mai Dinamică Societate Medicală” în cadrul Galei Elitelor Medicale care a avut loc joi seara...
Arhiva - 2021
(FOTO) Baia lui Schneider se află pe versantul sud-estic din Dealul Popii, aflat spre vest faţă de Valea Vinului, la circa 1,5 km. Are 791 de metri lungime și...
Converse este una dintre cele mai întrăgite brand-uri producătoare de teniși din lume. Este bine cunoscută la nivel global și reușește mereu să surprindă cu...
În această dimineață, în jurul orei 04.00, în urma acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal și continuă...
(FOTO) Doi bărbați au fost surprinși de către jandarmi în timp ce sustrăgeau materiale din fosta clădire a Bibliotecii Județene. ”În această dimineață, în...
”Lămuriri cu privire la taxele de salubritate din piețe – În urma nemulțumirilorcu privire la problemele taxei de salubritate în piețe, menționez...
(FOTO) Un autocamion condus de un bărbat de 60 de ani din Dumitra, în timp ce se deplasa pe Drumul Național 17 D, prin localitatea Feldru, a colizionat trei...
”La 757 de ani de la prima atestare documentară, Bistrița a rămas un reper pentru calitatea și ospitalitatea bistrițenilor. După atâtea sute de ani, orașul...
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea privind organizarea judiciară pe care a inițiat-o deputatul PNL Diana Morar și care a fost aprobată de...
”În iunie am început campania de conștientizare derulată de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom cu privire la situația reală din județul nostru în ceea ce...







