„La 22 decembrie. A murit concetăţeanul nostru Marius Mihalca. Cine? Pot întreba unii dintre voi. Răspunsul oficial este dat de decretul 110 din 13 decembrie 1991: Marius Mihalca a fost un „Luptător pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989”. Mitraliera de pe TAB i-a smuls mâna dreapta în 17 decembrie 1989 la Timişoara. Dacă glonţul trasa douăzeci de centimetri mai spre dreapta Marius Mihalca ar fi fost incinerat, aruncat la canal, fără mormînt.
Aşa, inima i s-a oprit pur şi simplu pe 16 decembrie 2017, la Bistriţa, acasă la el. Decretul nu minte, a fost un luptător pur sânge. Cred că în evul mediu ar fi devenit un cavaler teuton de neînvins. Caracteristica principală a luptătorului pur-sânge este curajul. Acel sentiment, întărit de inteligenţă, care te face să domini pînă la nimicire frica, pe care o creşti apoi nemărginit în duşman.
Lui Marius pur şi simplu nu-i era frică de nimic. A explorat lucruri de negândit pentru cei mai mulţi dintre noi. După ce a câştigat lupta Revoluţiei române din decembrie a început o nouă luptă, la fel de periculoasă: lupta pentru mâna lui pierdută. A dat bătălii grele cu funcţionari abili şi a învins, a obţinut tratamentul de care avea nevoie. Dar dacă el nu ar fi luptat din greu, nu ar fi primit nimic.
Pentru Marius totul a venit prin eforturi grele. Poate prea grele dacă ne-a lăsat atât de devreme. Am fost probabil răi, meschini şi nerecunoscători cu el.
Numărul bistriţenilor eroi martiri şi luptători pentru victoria Revoluţiei poate fi numărat pe degetele unei mâini. Atât a dat judeţul nostru la această încercare a istoriei. Unul dintre luptători a fost condus pe ultimul drum de familie şi prieteni.
Oficialităţile bistriţene, care datorează mult, dacă nu totul, Revoluţiei, au lipsit.
Mai mult, chiar şi pentru locul din cimitir, acordat prin lege, a trebuit dusă o mică luptă.
Cred că onorurile oficiale nici nu s-ar fi potrivit cu personalitatea lui Marius Mihalca. El a fost plâns de cei care l-au iubit. Dar totuşi, dacă luptătorii noştri cei mai curajoşi pleacă singuri, de ce generalii care i-au împuşcat primesc funeralii şi salve de tun ? De ce?”, se arată într-un text transmis Timp Online de către un grup de prieteni şi cunoscuţi ai celui decedat.
Să-i fie ţărâna uşoară!
Da, cei care au luptat şi au murit, sau au fost mutilaţi pe viaţă până în 21 decembrie 1989, merită titlul de Eroi ai Revoluţiei din 1989, dar cei de după această dată au fost victimele nemerniciei celor care au organizat şi condus lovitura de stat, pregătită cu mult înainte şi s-au folosit de începutul de revoluţie, pe care apoi au înăbuşit-o cu ajutorul unor „terorişti” închipuiţi, apoi s-au bucurat de roadele „revoluţiei”, arogându-şi meritele participanţilor la Revoluţia declanşată în 16 decembrie în Timişoara. Chiar dacă acţiunile desfăşurate după începutul revoluţiei şi cele de după, au fost secretizate, cei vinovaţi de moartea unor oameni nevinovaţi, sângele vărsat al acestora s-a uscat pe mâinile lor. Ia să se uite cei vinovaţi în palmele lor, deoarece conştiinţă n-au, şi îşi vor vedea petele de pe mâini, până când vor muri. Dumnezeu le va răsplăti păcatul. Nu mă bucur de pedeapsele lor, dar şi le merită.
Dumnezeu sa-l odihneasca !
Dumnezeu sa-l odihnească în pace…….
Dumnezeu sa-L odihneasca !
Dumnezeu să -l ridice in LUMINĂ!
Dumnezeu să îl odihnească în pace.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace ! Prea devreme s-a dus…