Din totalul româncelor, 135.370 poartă numele de Georgeta, alte 34.623 – Gheorghiţa, Ghiorghiţa şi 14.945 – Geta.
Conform datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, majoritatea bărbaţilor se numesc Gheorghe, Ghiorghe (565.509), George (144.873), Gheorghiţă, Ghiorghiţă (24.040) şi Ghiţă (4.946).
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, s-a născut în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. În conştiinţa populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici având ca hram numele său. Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul este prezentă şi pe steagul Moldovei din evul mediu trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.
Sf. Gheorghe este, de asemenea, ocrotitorul forţelor terestre ale Armatei Române. Este, totodată, patronul Angliei, al Georgiei şi al Moscovei. În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua Sfântului se serbează cu mese bogate şi cu daruri.
Legenda potrivit căreia sfântul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară este o invenţie târzie, medievală. Adesea însă, iconografia recentă ni-l prezintă pe sfânt călare, doborând cu suliţa un balaur, poate simbolic. Unii comentatori sunt, însă, de părere că este vorba doar de o preluare târzie a mitului grec al lui Perseu şi Andromeda. Marele Mucenic Gheorghe este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate bisericile tradiţionale în 23 aprilie. Mai multe date cu privire la viaţa sa nu se cunosc cu certitudine, neexistând nici un document al epocii care să conţină astfel de referiri. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior, în Evul Mediu.
S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, el a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviturile cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, tras pe roată, aruncat în groapa cu var, încălţămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.
Martorii suferinţelor Sfântului Gheorghe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.
Adaugă comentariu