Cărţile au fost donate de oameni din Bistriţa şi din judeţ, dar şi de instituţii publice care au hotărât să sprijine iniţiativa lui Dorin Dobra.
„Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în această campanie. A fost o promisiune pe care mi-am asumat-o public şi care s-a materializat într-un cadou frumos şi educativ de Sf. Nicolae pentru copiii din Poiana Ilvei. Am fost convins că oamenii se solidarizează şi că aceşti copii minunaţi vor avea o bucurie. Până în acest moment am strâns aproximativ 4.000 de volume, jumătate din necesarul pentru a putea deschide oficial biblioteca,” a declarat Dorin Dobra.
Primarul comunei, Eugen Benţa le-au mulţumit tuturor celor care s-au implicat. ”Mai întâi de toate vreau să îi mulţumesc personal domnului Dorin Dobra. Fără sprijinul dânsului nu am fi putut să vorbim astăzi de biblioteca din Poiana Ilvei. Aţi făcut ca acestă dorinţă a noastră să devină realitate.V-aţi ţinut de cuvânt şi pentru asta vă mulţumim. Nu vreau să îi uit pe toti cei care s-au implicat în campanie şi cărora le mulţumesc în numele copiilor”, a precizat primarul comunei.
În 27 noiembrie, Dorin Dobra a iniţiat proiectul de deschidere a unei biblioteci publice în comuna Poiana Ilvei, el donând din biblioteca personală primele 100 de volume.
Toţi cei care au adus cărţi au primit diplome de membri fondatori ai bibliotecii.
dupa rafturi nu prea e biblioteca ci mai mult magazin mixt! pe cand si primele 100 de mere?