Actualitate

70% dintre cei care sună la 112 nu au cu adevărat nicio urgenţă!

Un apel fals poate însemna o viaţă pierdută. Acest lucru nu îl înţeleg 70% dintre bistriţenii cei care sună la 112 şi care ţin ocupate liniile telefonice ca să se distreze. Autorităţile trag un semnal de alarmă: cele mai multe apeluri false ajung la Ambulanţă şi pun în pericol vieţi omeneşti.

Potrivit unui comunicat transmis de col. Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al STS Bistriţa-Năsăud, statistica pe trimestrul III din anul 2011 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale  (STS) pentru judeţul Bistriţa-Năsăud arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 45898 apeluri. Dintre acestea 29,81 % au fost reale şi 70,19 % false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 57,7 %, Poliţie – 25,6 %, Pompieri – SMURD – 14,69% şi Jandarmerie – 2,01%. 

„Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay. Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, un cetăţean a fost sancţionat conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, multe persoane sună fără a avea o urgenţă şi adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale.

Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi.

La 112 se sună doar atunci când ai cu adevarat o urgenţă!

 În domeniul informării, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale realizează campanii de educare, având ca target principal tinerii din şcoli şi turiştii români şi străini aflaţi înţaranoastră.

Eurobarometrul Comisiei Europene pe anul 2011, referitor la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România se află pe primele locuri în domeniul informării şi educării populaţiei în UE. Ţara noastră ocupă primul loc la informaţii difuzate prin radio şi locul doi la cele difuzate prin intermediul televiziunii. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană. Pentru mai multe informaţii consultaţi  www.112.ro.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.