(FOTO-VIDEO) Handbalistele de la CSM au sărbătorit împreună cu publicul bistrițean o performanță istorică, promovarea în Liga Națională cu un record de invincibilitate, un egal și 19 victorii, ultima fiind obținută la Sala Polivalentă contra echipei Național Brașov, scor 43-21 (20-11) în ultima etapă a campionatului. O victorie realizată cu zâmbetul pe buze, după numeroase faze de efect, spre deliciul publicului.
Toți spectatorii au primit la intrare câte un tricou roșu, replică după cel al echipei. Sala s-a umplut la capacitate maximă, 900 de oameni, printre care autorități locale și județene, șefi de instituții, dar și ultramaratonistul Tibi Ușeriu, luând loc în tribună pentru a asista la momentele festive desfășurate în 20 aprilie sub sloganul ”O comunitate, o echipă, un vis împlinit”, dar și la meci. Galeria a afișat mesajul: ”Culorile voastre sunt în mâinile noastre / Iar visele noastre sunt în mâinile voastre”.
Înainte de joc, au fost premiate autoarele performanței și antrenorii lor, dar și componenții echipei de handbal masculin Metalul Bistrița, care au jucat în prima ligă între 1985 și 1988. Ei au primit diplome de onoare și le-au oferit flori handbalistelor. Acestea au aruncat buchetele în tribună. Președintele CJ Radu Moldovan și directorul CSM Bistrița, Adrian Moldovan, le-au înmânat fetelor, dar și reprezentanților sponsorilor, plachete omagiale ”CSM Bistrița – 30 de ani de performanță”.
În pauză au făcut show majoretele de la Cheers All Stars.
La finalul partidei dintre CSM Bistrița și Național Brașov, care a contat doar pentru palmares deoarece promovarea fusese acontată în runda anterioară prin remiza cu Deva, fetele s-au bucurat împreună cu suporterii de accederea pe prima scenă a handbalului românesc, pe acordurile melodiei ”We are the Champions”, organizatorii pregătind artificii, confetti și baloane pentru a marca momentul.
”Mi se pare că a fost un drum atât de lung și atât de greu încât nu m-am obișnuit cu ideea că trăiesc acest moment. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem până aici, să aducem bucurie atâtor oameni. Am mai antrenat și în alte părți, dar nu mi-a fost dat să văd o sală atât de plină și atât de aproape de echipă. Bistrița a renăscut în primul rând la public, avea mare nevoie de această echipă. Sunt convins că am împlinit un vis de demult al bistrițenilor, până acum am fost o pepinieră pentru foarte multe formații din Liga Națională. A venit și rândul nostru să ne bucurăm că avem o echipă în prima ligă”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca.
”A fost o zi istorică pentru handbalul feminin bistrițean, este o zi în care am sărbătorit cu peste 900 de oameni victoria promovării în Liga Națională. Fetele ne-au demonstrat că am luptat pentru un vis care a devenit realitate. Vreau să le felicit din tot sufletul pentru bucuria pe care ne-o oferă cu fiecare meci caștigat și pentru pasiunea și emoția pe care ne-o transmit nouă susținătorilor. De asemenea prezența vechii echipe de handbal masculin a făcut ca această seară să fie una memorabilă”, a spus președintele CJ Radu Moldovan.
”Mă bucur sincer de reușita fetelor! Felicitări echipei, antrenorilor, Consiliului Județean pentru această calificare extraordinară, care readuce sportul bistrițean în prima linie la nivel național. La acest meci mi-am amintit cu plăcere momentul în care, în urmă cu șase ani, împreună cu Adrian Moldovan înființam echipa de handbal susținută financiar de municipalitate. Din vechea gardă mai e acum doar Elisabeta Cadar, care a făcut alături de actualele colege de echipă posibil un vis”, a menționat primarul Ovidiu Crețu.
Au pus umărul la promovarea în Liga Națională de handbal feminin jucătoarele Claudia Cetățeanu, Roxana Caragea, Adriana Tămaș, Lia Cira, Andreea Bărbos, Bianca Zegrean, Andra Sabău, Simina Vezentan, Cristina Andrița, Oana Chirilă, Oana Cârstea, Elisabeta Cadar, Georgeta Diniș-Vârtic, Denisa Dorhoi, Alexandra Ciunt, Reka Tamaș, Andrada Maior-Pașca, Iulia Szabo, Szilvia Szabo, Laura Oltean, Magdalena Paraschiv, Daniela Crap și antrenorii Horațiu Pașca și Radu Moldovan.
1 milion de lei (250.000 de euro) a primit CSM Bistrița de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru acest sezon competițional.
Toata stima si respectul fata de fete care au muncit mult si fata de antrenori !Au reusit o performanta foarte frumoasa prin multa munca si seriozitate. Dar oare dupa tot efortul lor meritau doar baloane si confeti? Halal stimulent pentru meciurile viitoare!