Actualitate

Înfrățirea Bistrița – Wiehl, parafată în Germania (FOTO)

ACTUALIZARE Primarii Ovidiu Crețu și Ulrich Stücker au parafat în Germania acordul de înfrățire între orașele Bistrița și Wiehl, după ce prima etapă a avut loc la Bistrița în 21 august 2015, atunci când edilii celor două localități au semnat cu ocazia Zilelor municipiului înțelegerea de cooperare.

1-infratire-cu-wiehl-sep-16 2-infratire-cu-wiehl-sep-16 3-infratire-cu-wiehl-sep-16 4-infratire-cu-wiehl-sep-16

Prin acest acord, reprezentanţii celor două oraşe au convenit crearea unui mecanism de consultări periodice prin efectuarea de vizite reciproce, la Bistriţa şi la Wiehl, între autorităţile locale şi locuitorii celor două oraşe pentru, pe de o parte, cunoaşterea culturii şi tradiţiilor locale şi punerea în valoare a patrimoniului etnografic specific celor două comunităţi, iar pe de altă parte, pentru identificarea celor mai bune soluţii la problemele care ar putea să afecteze activităţile economice şi sociale din cadrul celor două comunităţi.

5-infratire-cu-wiehl-sep-16 6-infratire-cu-wiehl-sep-16 7-infratire-cu-wiehl-sep-16 8-infratire-cu-wiehl-sep-16

Primarul Crețu i-a oferit omologului său din Wiehl și câteva daruri: un tablou cu Biserica Evanghelică, o sticlă cu țuică, dar și celebrul struț, mascota orașului.

La iniţierea relaţiilor de prietenie dintre administraţia oraşului Bistriţa şi cea a oraşului Wiehl au contribuit în mod esenţial saşii plecaţi din Bistriţa şi împrejurimi, stabiliţi în Wiehl şi în multe localităţi din zonă, în special prin intermediul Asociaţiei saşilor bistriţeni şi a celor originari din zona Bistriţei (HOG Bistritz-Nösen) şi a Asociaţiei de prietenie germană-săsească-română Wiehl-Bistriţa e.V.

De altfel, la evenimentul din Germania a participat și președintele Asociaţiei saşilor bistriţeni HOG Bistritz-Nosen, Hans Franchy.

9-infratire-cu-wiehl-sep-16 11-infratire-cu-wiehl-sep-16 12-infratire-cu-wiehl-sep-16 71-104981053-null-09-09-2016-16-51-37-856

ȘTIREA INIȚIALĂ O delegație a Primăriei Bistriţa în frunte cu Ovidiu Crețu și formată din 11 consilieri municipali și 7 funcționari publici a ajuns în orașul înfrățit Wiehl din Germania, unde a avut o primă întâlnire cu administrația locală condusă de Ulrich Stücker.

1-pmb-wiehl-9-sep-16 2-pmb-wiehl-9-sep-16 3-pmb-wiehl-9-sep-16 pmb-wiehl-9-sep-16

Din delegație fac parte primarul Ovidiu Crețu, 11 consilieri municipali stabiliți de Consiliul Local (viceprimarul Gelu Muthi – ALDE, Gheorghe Sabău, Cristina Flueraș, Bogdan Miholca, Marioara Miheștian, Andrei Kozuk, Cristian Codărean – toți PSD, Sorin Hangan, Filip Moisil – ambii PNL, Teodor Mârza – PER, Antal Attila – UDMR) și 7 funcționari publici (Monica Pop, Nicolae Scurtu, Liliana Coceșiu, Ioan Crețiu, Dumitru Cincea, Vasile Marina, Valentina Fechete).

Ei participă în aceste zile (8-11 septembrie) la manifestările dedicate semnării înţelegerii de cooperare dintre orașele Bistrița și Wiehl, în Germania. După ce acordul de înfrățire a fost semnat la Bistrița în 21 august 2015, odată cu manifestările dedicate sărbătorii oraşului, documentele vor fi semnate acum și pe pământ german.

5-pmb-wiehl-9-sep-16 6-pmb-wiehl-9-sep-16 7-pmb-wiehl-9-sep-16 8-pmb-wiehl-9-sep-16

Anul trecut, la Bistriţa a fost prezentă o delegaţie oficială a oraşului Wiehl. Delegaţia, condusă de primarul în funcţie la acea dată, Werner Becker-Blonigen, a fost formată din 19 persoane printre care s-au numărat reprezentanţi ai tuturor partidelor politice prezente în Consiliul Local al oraşului Wiehl. Pe principiul reciprocităţii şi urmând procedura statornicită în relaţiile de înfrăţire, înţelegerea de cooperare se semnează în ambele localităţi. În acest sens, primarul oraşului înfrăţit Wiehl, Ulrich Stücker, a transmis Primăriei Bistriţa, invitaţia de a participa la manifestări cu o delegaţie formată din 19 persoane.

Cheltuielile cu această deplasare, din bugetul local, sunt: Transport cu avionul dus – întors: 160 euro x 19 pers. = 3.040 euro, diurnă externă 50%: 17,5 Euro x 4 zi x 19 pers. = 1.330 euro, asigurare medicală: 50 euro, dacă este cazul, cheltuieli neprevăzute: 100 euro, dacă este cazul, în total 4.520 euro (20.166 lei).

Wiehl, cu o populație de peste 25.000 de locuitori, se află la 41 km de orașul Koln, în landul Renania de Nord – Westfalia.

Primarul Crețu a fost de curând la Wiehl, la sfârșitul lunii iulie, cu ocazia jubileului de 25 de ani de parteneriat dintre localitatea germană și Jokneam (Israel), după cum Timp Online a scris aici.

18 comentarii

  • Dupa ce a mai bagat odata mana in buzunarul bistriteanului scumpind taxa de salubritate de la 6.82 lei, la 9.90 lei/persoană/lună, Cretu merge în Germania pe banii contribuabilului bistritean pentru semnarea înţelegerii de cooperare dintre orașele Bistrița și Wiehl, ce va avea loc în perioada 8-11 septembrie . Dar nu merge cu mana goala, ci mai duce cu el 11 consilieri alesi pe spranceana si 7 functionari din primarie, practic aproape tot aparatul administrativ, ca doar prostimea plateste. Anul trecut dupa ce s-au pierdut fondurile europene pentru reabilitarea CNLR, din vina proastei administrari, ca sa faca rost de bani pentru continuarea lucrarilor, Cretu a bagat mana in buzunarul contribuabilului marind taxele si impozitele locale pe 2016, in ultima sedinta de CL din 2015. Cu toate astea, prostimea l-a ales pentru un nou mandat. Pana la urma, vorba zicalei: „Nu-i prost cine cere, e prost cine dă”.

    • propun o delegatie mai mare
      adica sa duca si o parte din gunoiul din bistrita si ….sa se intoarca mai putini!!!

  • Primarul sobolanilor iar se infrateste cu altii cu motiv de a se plimba pe banii nostri… primare daca prind un sobolan ti-l aduc si ti-l arunc in curte

  • Nu cred ca vreti sa stiti ce salariu au cei 7 functionari? Va spun eu sigur peste 7000 lei/luna.restul nu conteaza, prodstimea lucreaza aproape degeaba si pentru ce 7 l magnifici.

  • Nu se putea infrati bistrita decat cu asa un numar mare de delegati, sau asta e o recompensa pentru cei 7 functionsri pardon ghiocei.

  • Infratitu asta mai bine ar veni cu niste idei pentru fluidizarea traficului pe DN17.Ar trebui sa oblige firma care se ocupa cu lucrarea asta de mantuiala sa lucreze noapte ca in orice tara civilizata.

    • sau Cristina…. care de altfel vad ca promoveaza tot timpul culorile nationaliste ale minoritatii majoritare :-p prin port in aparitii publice…prin masina…etc…

  • Echipa turistilor de la Primaria Bistrita, care se infrateste cu oricine,doar mai e rost de o plimbare, pe banii nostri! Dar nu invata nimic de acolo,nu au timp de asa ceva, ce sa mai vorbim de aplicare in Bistrita Europeana .Numai vorbe de infatuati, care sfideaza ridicolul ,dar mai ales pe noi. Suntem vinovati ca i-am votat si nu iesim in strada, sa le aratam cat sunt de mizerabili si de incapabili sa adminstreze un oras de dimensiune medie,in conditii de normalitate si transparenta.Rabdati bistriteni ceea ce ati votat!

    • Der Strauss e mai corect,dar suntem obisnuiti sa scriem despre ce nu stim…doar de dragul scrisului

  • Cretule, ‘geaba umblați lela prin lumea civilizată. Nu se leagă nimic de voi , ar trebui să vă dați seama. Mergeți în Pyongyang , da’ nici acolo nu umblă șobolanii „răzleți” ca și în Bistrița.

  • Ce rai sinteti,vorba lui Costan! Aceasi postaci! !Sinteti frustrati rau de tot! S-a saturat lumea de imbecilitatile pe care le tot emanati! Chiar nu realizati?

    • Costane, nu vezi ca sunt mai multi romani-turisti , decat nemti, la ei acasa? Ei sunt mai putini pentru ca trebuie sa lucreze serios pentru comunitate,ai nostri se plimba degeaba, pe banii nostri. Arata ce au invata din aceste plimbari si au aplicat in Bistrita/Totul de mantuiala,cu ,mmerge si asa si politruci,in loc de profesionisti promovati peste tot. De aceea pleaca tinerii din tara si valorile sunt marginalizate,iar tara arata de mama ei. Atat ca e frumoasa, dar degeaba cu asa conducatori.

  • Ali Baba si cei aproape 40 de hoti a plecat in schimb de …. experienta !
    Bistrita tampa isi merita soarta dupa cum au votat si s-au dus la vot la ALEGERILE LOCALE !

  • herr primar.pe când apa curenta pe strada jenei si pe straduțele adiacente ! suntem o multime de familii care platim impozite și taxe ca la și pe seceta asta trebuie sa ne spalam cu apa cumparata la bidon din prăvălie.suntem la 2 km de primarie intr un oraș municipiu reședința de județ.mie since mi e rușine sa scriu acest articol despre faptul ca nu am APĂ curenta in sec XXI .fantanile au secat daca nu stiți și istoria se repeta ori de cate ori e seceta. in alte locatii ar fi declarată stare de urgența dar noi mai avem rabdare . pentru a va gandi la ceea ce v am scris va rog când vă intoarceti in tara daca nu ati facut o sa va opriți acasa apa rece pentru 2 zile nu mai mult , sa vă cumpărati apa la pet de la prăvălie și sa faceti duș zilnic .ar fi preferat să aveți și musafiri (poate vă intorc vizita cei din germania) ca banuiesc că nu aveți copii care merg la școală .daca va descurcați si vă crează o stare de confort vă rog incercați să opriți apa rece pentru 2 săptămâni iar in cazul in care și de data aceasta va face placere va rog sa scrieti un tratat despre ”cum poti să traiești in municipiul bistrița la 2 km de primărie fără apă curentă” vă urez succes.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.