Actualitate

Tibi Ușeriu: ”Dacă nu mor, mă voi întoarce la Tor”. Motivul abandonului. ”M-a trădat!”

”Cred că Tor de Geants este visul secret al oricărui ultramaratonist. Să alergi 330 de kilometri prin Alpi, trecând pe lângă 30 de lacuri glaciare, cumulând o altitudine de peste 24.000 de metri, nu e chiar pentru oricine. De aceea se și înscriu cu luni bune înainte peste 2000 de participanți. După selecție, iau startul în jur de 800. Doar cam 60% dintre ei reușesc să treacă linia de finiș. Deocamdată, din păcate, eu nu mă aflu printre ei”, a scris pe Facebook ultramaratonistul Tibi Ușeriu.

El a luat startul în Tor des Geants 2016, una dintre cele mai solicitante curse din Europa care se desfăşoară în Munţii Alpi pe o distanţă de 330 de kilometri, dar s-a retras din cursă după 66 de km. ”E o cursă căreia n-am reușit să-i dau de capăt, poate și fiindcă mi-am dorit acest lucru prea mult. Anul trecut, pentru prima dată în istoria competiției, organizatorii au oprit cursa din cauza vremii. Aveam 87 de kilometri până la finiș. Mă aflam pe locul 104. Îmi place să cred că aș fi reușit. Anul acesta, deși am avut toată determinarea posibilă și tot suportul logistic, m-a trădat corpul într-un mod inexpicabil. La kilometrul 65 a trebuit să abandonez de pe locul 57 din cauza unui blocaj renal. Durerea fizică și frustrarea psihică au fost la cote înalte. Timpul va așeza lucrurile în matca lor. Dacă nu mor, mă voi întoarce la Tor fiindcă nu îmi plac lucrurile nerezolvate. Mulțumesc fiecăruia fiindcă ați crezut și credeți în continuare în mine”, a postat pe Facebook Tibi Ușeriu, marele câștigător al competiției ”6633 Arctic Ultra 2016” de la Cercul Polar.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.