Politică

O nouă cupă cu pelin pentru Geoană: nu mai e preşedinte al Senatului

După ce a fost exclus din PSD, fostul preşedinte al partidului şi candidat la preşedinţia României, Mircea Geoană, a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului.

Mircea Geoană a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului. Plenul Senatului a aprobat hotărârea de încetare a mandatului lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al acestui for legislativ cu 112 voturi „pentru”, 5 abţineri şi 2 voturi „împotrivă”.

Şedinţa Senatului, care a fost condusă de către vicepreşedintele Petru Filip (PDL), a durat mai puţin de zece minute, iar Mircea Geoană nu a fost prezent.

În condiţiile în care Mircea Geoană a refuzat convocarea de urgenţă a Biroului Permanent al Senatului, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a solicitat de la tribună să fie supusă votului plenului cererea de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului.

Geoană a afirmat că solicitarea grupului PSD de a-l înlocui din funcţia de preşedinte al Senatului este neregulamentară, neconstituţională şi nejustificată. Geoană a acuzat „vendeta” şi răzbunarea conducerii PSD în decizia de a-l exclude din partid şi de a-l înlocui din funcţia de preşedinte al Senatului. El i-a acuzat pe liderii PSD de „furie oarbă” împotriva lui.

„Această nefericită alegere a socrului domnului Victor Ponta ca lider la grupul din Senat arată că partidul a devenit o afacere de familie, familia cu «gl»”, a afirmat Mircea Geoană.

El a afirmat că singura modalitate în care un preşedinte de Cameră poate fi înlocuit este pentru încălcarea gravă a Regulamentului sau a Constituţiei sau prin demisie. „Nu este cazul nici pentru una, nici pentru alta. Este un drum înfundat. Nu se poate revoca un preşedinte de Cameră, nu se poate retrage sprijinul politic”, a adăugat el.

Geoană i-a ironizat pe juriştii PSD care au invocat faptul că doar grupul parlamentar care a făcut nominalizarea pentru un preşedinte de Cameră poate propune un eventual înlocuitor. „Este comic cum pseudojuriştilor de la PSD le scapă faptul că grupul parlamentar care m-a propus în funcţie la începutul mandatului a fost PSD-PC, care acum nu mai există în Parlament”, a spus el.

Geoană a afirmat că, în opinia lui, textele din Constituţie, din Regulamentul Senatului şi din Statutul senatorilor şi deputaţilor precizează că funcţia de preşedinte al unei Camere este deţinută pe durata întregului mandat parlamentar, având „statut special”, pentru a asigura stabilitatea procesului legislativ.

Potrivit lui Geoană, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale articolele din Regulamentul Senatului care priveau revocarea prin retragerea sprijinului politic, schimbarea din funcţie putând fi posibilă doar ca urmare a sancţionării pentru încălcarea Regulamentului sau a Constituţiei. „Este doar o furie oarbă care domină în continuare unii lideri ai PSD, care nu mai au nimic în cap decât răzbunarea”, a mai spus Geoană, conform Mediafax.

Geoană a afirmat că îşi rezervă dreptul de a-şi apăra „dreptatea” în continuare şi va ataca decizia CEX de excludere din PSD, printr-o adresă înaintată Congresului PSD. Geoană a mai spus că va ataca, de asemenea, decizia CEX şi în instanţa civilă, el acuzând că s-ar fi încălcat Statutul PSD şi Legea partidelor politice prin „decizia samavolnică” de a fi exclus.

Întrebat dacă va solicita în instanţă şi daune morale, Geoană a spus: „Nu am nevoie de daune morale de la nişte oameni care nu merită nimic”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.