Actualitate

Cum vrea Primăria Bistrița să amenajeze cu bani europeni zona centrală a cartierului Slătinița

Primăria Bistrița a scos la licitație proiectarea pentru obiectivul de investiții ”Amenajarea zonei centrale inclusiv teren de sport în localitatea componentă Slătinița”, pentru care va solicita fonduri europene prin Programul Operațional Regional.

Terenul respectiv este delimitat de Biserica Ortodoxă, de proprietățile de după cursul de apă a Văii Slătiniței și de proprietățile din partea dreaptă și stângă a drumului județean DJ 172B. Pe teren există amenajat un teren de joacă pentru copii și drumuri de acces la proprietățile cetățenilor.

Lucrările care se propun în cadrul proiectului constau în:

• lucrări de drenare și consolidare a terenului;

• lucrări de amenajare a pârâului pe toată lungimea terenului propus spre analiză (pe o lungime de 200 m);

• reconfigurarea acceselor la proprietăți, inclusiv amenajarea stradă și trotuare, conform cu normativele tehnice în vigoare;

Drumul de acces spre proprietăți care începe din DJ 172B, strada existentă sub formă de buclă, drumul de acces spre terenul agricol, precum și drumul de acces spre proprietăți care ocolește biserica, vor fi reconfigurate, iar accesul se va face printr-un singur drum, începând din DJ 172B, de-a lungul pârâului până la ultimele proprietăți din zonă. Drumul de acces spre proprietăți, nou creat va fi amenajat cu carosabil și trotuare.

• lucrări de iluminat public pe drumul de acces spre proprietăți

Iluminatul public se va realiza pe partea opusă stâlpilor din beton de la SC Electrica SA. Rețea de iluminat se va realiza pe stâlpi metalici, echipată cu corpuri moderne și lămpi de tip LED, iar consolele și corpurile de iluminat existente pe stâlpii din beton se vor demonta și se vor preda către Direcția de Servicii Publice din cadrul primăriei;

• amenajare trotuar și accese spre proprietăți, precum și ilumint public pe partea în care se află Căminul Cultural;

• lucrări de amenajare a suprafeței de joc a terenului de sport și împrejmuire;

Terenul sintetic proiectat va avea dimensiunea de 20 m X 40 m și va include: infrastructură din beton sau asfalt; împrejmuiri cu stâlpi până la 7 m; acoperire deasupra a terenului cu plasă textilă; gazon de 50 mm omologat cu granule de cauciuc; instalație de nocturnă cu reflectoare de 400 w; 2 porți standard de fotbal.

• creare zonă de socializare (masă de șah, bănci etc.)

• lucrări de amenajare a spațiilor verzi de pe suprafața întregii zone centrale a loc. componente Slătinița: plantare de noi arbori și toaletarea celor existenți, plantare arbuști și plante ornamentale, înierbarea spațiilor verzi.

• amenajare stație de autobuz

• amenajare parcări pentru terenul de sport.

6 comentarii

  • Cretu promite marea cu sarea ca doar nu-l doare gura. Mai greu e sa treaca de la promisiuni la fapte. Desi Orasul Bistrita, dispune in apropiere de doua locatii cu conditii naturale propice pentru dezvoltarea tuismului balnear (Sarata si Slatinita) nu a facut nimic pentru valorificarea izvoarelor sarate. A ramas incremenit in porcaria numita Wonderland unde, a ingropat bani din imprumuturi bancare pe o partie de schi, in loc sa foloseasca fonduri europene. Ca si cum asta n-ar fi de ajuns, acum vrea si aquaparc tot din imprumuturi bancare, declarand ca : „Nu suntem eligibili pe fonduri europene. Aqua Park-ul este un element foarte important pentru ceea ce înseamnă nu numai Wonderland, ci Bistrița. Vom găsi o finanțare pe altceva. Nu exclud nici bugetul propriu, nici împrumuturi sau alte fonduri”.
    Pana la urma de ce sa fi atat de idiot ca sa cheltui banii publici pe un complex acvatic pe pasunea din Unirea cand un astfel de complex ar putea fi facut cu bani europeni fie la Sarata fie la Slatinita unde ar putea fi puse in valoare si resursele de apa sarata disponibile, dupa modelul celor de la Baile Figa, unde primarul Becleanului, un om cu viziune si vointa a reusit sa faca din lacurile sarate o adevarata minune.
    In urma cu cativa ani, Cretu parea mai rational cand promitea ca Slatinita va deveni o statiune balneara precum cea de la baile Figa:
    (vezi: http://www.timponline.ro/slatinita-viitoarea-baza-de-tratament-cu-ape-sarate-a- bistritei)

  • Cu conditia SA NU DISTRUGA ARBORII care se afla pe locul repectiv, adevarata sursa de viata intr-un cartier destul de obosit! Ar fi pacat de Dumnezeu!
    Fericita idee! Succes!

  • Cretu promite de 8 ani de zile tot felul de baliverne. Se vede ca acuma e in campanie.
    Cretu ar trebui sa ne aduca apa potabila la Slatinita si apoi „1001 de nopti”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.