Cultură

Jihadul împotriva statuilor, pe cale să înceapă!

Peste 30 de statui, donate de dr. Traian Dascăl din Năsăud, au apărut, din 1994, în tot judeţul. Medicul spune că şi-a investit toată averea în ele, dar şeful Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu, Alexandru Uiuiu, pretinde că sunt demne de a fi demolate.

Le-aţi pus gând rău statuilor amplasate de dr. Traian Dascăl în judeţ?

Alexandru Uiuiu: Avem numai gânduri bune pentru toate statuile făcute conform normelor în vigoare pentru că avem nevoie de istorie, de simbolistică şi de o estetică stradală până la urmă, însă, de multe ori, cu cele mai bune intenţii, rezultatele sunt de proastă calitate şi aici avem un gând rău într-adevăr. Nu putem accepta asta pentru că, la amplasarea unui monument de for public, ai nevoie de un aviz de construire. Acel aviz trebuie să fie însoţit de un alt aviz din partea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu. Avizul pe care noi îl dăm este, la rândul lui condiţionat, de avizul unei comisii naţionale din care fac parte arhitecţi, sculptori, oameni care pricep la rezistenţa construcţiilor. Dacă mergi pe lanţul acesta, ai garanţia că ţi-au fost validate normele estetice, respectiv a lucrat un sculptor profesionist, că amplasamentul nu e unul întâmplător, că este amplasat într-un loc de cinste dacă vrem să cinstim o personalitate şi garanţia că au fost respectate considerentele istorice, estetice, de amplasare, de urbanism şi, în felul acesta, amplasezi un monument de calitate într-un loc potrivit şi şansele durabilităţii sunt mari. Dacă nu respecţi acest algoritm, te trezeşti că ai făcut un lucru de mântuială, nu mântuit.

Statuile donate de dr. Dascăl nu au respectat aceste cerinţe?

Sunt amplasate fără aviz de construire. Acest lucru e limpede. Ele sunt realizate din ciment pe o structură de fier forjat. Am chiar fotografii de la Căian unde genunchiul lui Romulus e spart, după doi ani, şi în loc de genunchi, e o bucată de fier. Lupoaica însăşi e fisurată şi avariată după doi ani de la instalare şi asta înseamnă că, din punct de vedere estetic, lucrările nu sunt realizate profesionist. Sunt şi alte nepotriviri. De pildă, dacă luăm acelaşi monument de la Căian, Lupa capitolina e simbolul întemeierii Romei, o lucrare care a însoţit evenimentele şi istoria Romei. Romanii au ajuns şi în Dacia. În urma războaielor cu Decebal, s-au instalat aici. Decebal a fost un duşaman neîmpăcat al Romei, a preferat chiar să se sinucidă ca să nu fie prins, dus la Roma şi umilit, iar la Căian, Decebal stă pe soclul Lupei capitolina. Nu au apucat să-l umilească romanii şi l-au umilit cei din Căian, sat care nu exista la vremea respectivă. Ce legătură să fie între Căian, Rebrişoara, Coşbuc şi Decebal? Statul dac nu a avut aici un centru. Din punctul de vedere al respectării adevărului istoric, suntem în culpă. Estetic, la fel, legal nu avem autorizaţii de construire.

Ştiţi că dr. Traian Dascăl spune că şi-a investit toată averea în statui. Nu aţi discutat cu dânsul?

Eu nu am avut plăcerea de a discuta cu dânsul. Nu ne-a căutat niciodată, dacă ar fi făcut-o, i-am fi spus cu bunăvoinţă aceste lucruri. Pe noi ne interesează orice om care vrea să investească în cultură şi intenţiile dânsului sunt bune, dar neluând legătura cu specialişti, s-a transformat în altceva, într-o formă de amatorism în care Decebal, la Rebrişoara, se proiectează pe un panou electric lângă un stâlp de înaltă tensiune. Nu-i facem servicii lui Decebal în felul acesta. La Coşbuc, statuia lui Decebal se proiectează pe Primărie, iar din dreapta pe rufele întinse la uscat ale unei gospodării. Pe soclu, la Coşbuc, Decebal are un citat din Coşbuc, dar nu menţionat autorul. E ca şi cum ar fi spus Decebal ceva. Sunt lucruri la care trebuie să fim atenţi. Noi, intelectualitatea românească, am plecat din sat, părinţii ne-au plătit studiile, iar noi avem datoria să ne întoarcem cu minţi mai limpezi şi folositoare satului şi să nu lăsăm să se întâmple lucruri care să ne facă să părem amatori şi neştiutori.

Ce de altă parte ce părere aveţi despre satul Cristeştii Ciceului, localitatea de baştină a domnului doctor, şi care are o puzderie de statui?

A avut pasiunea aceasta dânsul. Eu i-aş fi recomandat să investească altundeva banii pe care i-a dat pe 20 de lucrări făcute îndoielnic. Putea să investească în una bine făcută, în bronz, lucrată de un sculptor de seamă, şi ar fi fost de ţinut minte, sau banii respectivi putea foarte bine să-i investească în educaţie făcând biblioteci sau dând suport şcolilor. Îmi pare rău pentru tot efortul dânsului. Dacă noi nu reuşim să aducem lucrurile la normalitate, va reuşi vântul şi ploaia pentru că avem de-a face cu materiale perisabile. Inevitabil asta se va produce.

Ce se va întâmpla în perioada următoare? Le cereţi autorităţilor să renunţe la aceste statui, să le demoleze, aşteptăm să intervină ploaia şi vântul?

Am făcut o acţiune de monitorizare a tuturor monumentelor de for public. Până la sfârşitul anului vom avea situaţia completă. Vom şti ce monument are fiecare comună, reprezentativitatea, dacă a fost emisă vreo autorizaţie de construire, dacă are avizul DCP. Eu vreau să solicit sprijinul prefectului pentru ca oamenii aceştia să cunoască prevederile legii şi să intre în legalitate. Problema e una de ordin juridic. Primarii respectivi au încălcat legea şi au făcut fie o contravenţie, fie o infracţiune. În România există legi şi trebuie aplicate. Lucrurile nu se opresc aici. Problema e că aceste statui au o încărcătură simbolică, dar de care comunitatea nu s-a ataşat. Dacă e să facem acum o glumă, feldrihanii fiind plecaţi în Spania, cred că ar trebui să punem un Don Quijote în satul lor!

Interviu realizat de Cristiana Sabău

  

5 comentarii

  • Argumentele domnului Alexandru Uiuiu sunt cel putin pertinete si nu am de ce sa ma indoiesc ca se bazeaza pe realitate. Zilnic trec prin Piata Mori, unde falnic se inalta o pasare ruginita care, sunt sigur are o valoare artistica doar prin numele autorului si bineinteles toate avizele. Iar alte opere artistice au fost plantate in spatiul unde ar fi trebuit sa fie un copac.

  • Tot referitor la statui, nu inteleg de ce s-a mutat statuia domnitorului Petru Rares, domnitor care este foarte important pentru aceste locuri si s-a amplasat acea …. ca mi rusine sa spun cu ce seamana, care nu cred ca este asa reprezentativa. Si nu stiu unde a fost mutata statuia domnitorului. Iar strutul din stema este adus in stema de cei care au ocupat aceste teritorii dar nu sunt reprezentativi pentru acest pamant. Noi din daci ne tragem si reprezentative pt aceste locuri sunt animalele autohtone. Schimbam istoria, in functie de ce dicteaza urmasii celor care au trecut prin istoria acestor locuri si nu erau romani. Incurca statuile, cu domnitorii romani, care ne amintesc de istoria zbuciumata a Transilvaniei?

  • SUNT MAI MULTE ASA ZISE ” OPERE DE ARTA” MONTATE IN BISTRITA ….HAI SA DAU CATEVA EXEMPLE :
    1. STATUIA AMPLASATA IN FATA SEDIULUI POLITIEI ( STR. GARII ) ….CARE REPREZINTA …PE ALEXANDRU IOAN CUZA …..O BATJOCURA …CA REALIZARE …..UITATI-VA CE BRATE FOARTE LUNGI….. DEFORMATE …….CUZA NU A FOST O ” MANA LUNGA „…… SI CE FREZA ! …CARE AMINTESTE DE MODA PUNK……PRACTIC ESTE O CARICATURA DE STATUIE….AR TREBUI DATA …JOS… CAT MAI REPEDE …CE RUSINE… SARACUL CUZA…!!!
    2. STATUIA POETULUI …IOAN ALEXANDRU …DIN FATA BIBLIOTECII ….CARE ARE …GURA DESCHISA ……CEVA HIDOS…..
    3. STATUILE DIN PIATA MORII….O FIERARIE …..UN FEL DE DINOZAUR….SAU CELELALTE ….CARE REPREZINTA ….O IDEE ( CARE ? ) ABSTRACTA …..IAR CINEVA A DESENAT PE UNA DIN ELE …..UN FALUS…..DE RASUL LUMII…
    HAI SA LE VEDEM SI IN POZA…..SI POATE AM DREPTATE…

  • PETRU RARES A FOST UN DUSMAN DE MOARTE AL BISTRITENILOR
    ! BISTRITA A FOST ATACATA SI PARJOLITA IN MAI MULTE RANDURI DE ACEST TIRAN IAR BISTRITENII AU PLATIT TRIBUT ACESTUIA….
    BISTRITA A FOST UN BURG LIBER ….SPRE DEOSEBIRE DE RODNA , CICEUL SI CETATEA DE BALTA CU SATELE APARTINATOARE …CARE AU FOST DATE CA DESPAGUBIRE DE CATRE MATEI CORVIN LUI STEFAN CEL MARE IN URMA LUPTEI DE LA BAIA…. SI BINEINTELES …. MOSTENITE DE RARES…
    STRUTUL ……NU NE REPREZINTA … BISTRITA NU ESTE IN …..AFRICA…..MAI BINE ALEGEAU …O PUPAZA…..CA AVEA SI IMN…..CUCUL SI PUPAZA….!
    IAR REALIZAREA STRUTULUI IMPESTRITATA CU CULORI VII ….. O CARICATURA…!..IN NATURA PENAJUL ACESTUI ANIMAL ESTE CU TOTUL ALTFEL….SI CE VREA SA SPUNA ” POETUL” …..CU PRIVIRE LA STRUT SI BISTRITENI ?…SE ASEAMANA ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.