Duminică 2 aprilie, la Bistrița va fi marcată Ziua internațională de conștientizare a autismului printr-o serie evenimente organizate de Asociația Autism Europa în parteneriat cu instituții publice. Vor avea loc concerte, lansări, diferite activități în ”orașul albastru al prieteniei”, iar o serie de clădiri vor fi iluminate în albastru.
”Vor fi premiate 42 de echipe din unități de învățamânt din județ din peste 200 de echipe înscrise la concursul școlar pe tema neurodiversității Neurolimpics (dublu față de anul trecut, la prima ediție). De asemenea, între orele 12.00 – 15.30, parcul de pe str. Grigore Bălan va deveni albastru datorită voluntarilor de la Colegiul Tehnic Infoel, care vor organiza un minitârg de Paști în beneficiul CRRA Micul Print Bistrița. În acest an vor fi alături de noi ISU Bistrița-Năsăud și echipaje din cadrul IJP BN care le vor prezenta copiilor participanți autospecialele și motocicletele din dotare, precum și voluntari din cadrul UBB – Facultatea de Educație Fizică și Sport care vor organiza jocuri și întreceri sportive. Suntem onorați să îl avem alături pe profesorul Vasile Adamescu – primul român demutizat, un geniu cu surdocecitate care comunică în 5 limbi, sculptează și predă la școala de nevăzători din Cluj-Napoca. Dl. prof. Adamescu își va lansa alături de interpretul său Viorel Micu cartea „Înfruntând viața”. Seara se va încheia cu un concert susținut de Ada Milea în beneficiul CRRA Micul Prinț la care voluntarii implicați și beneficiarii centrului vor avea acces gratuit. Pentru publicul doritor să ne susțină prețul biletului va fi de 25 de lei. Biletele se vor achiziționa la intrare. În acest an vor fi iluminate în albastru sediile Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și Biserica Evanghelică pentru a atrage atenția asupra dificultăților cu care se confruntă persoanele cu tulburări de spectru autist și familiile acestora”, spune Ana Dragu, președintele Asociației Autism Europa.
Adaugă comentariu