Actualitate

Mara Mare de la CNLR, premiată de Ambasada SUA. A câștigat concursul de clipuri video

Elevi de liceu, profesori și diplomați americani s-au renunit la Grand Cinema, Băneasa Shopping City Mall, pentru a-i felicita pe câștigătorii concursului de clipuri video organizat de Ambasada SUA la București pe tema drepturilor omului: “Susțineți drepturile cuiva astăzi”.

Concursul a fost lansat pe 8 decembrie 2016, pentru a marca Ziua Drepturilor Omului. Ambasada a primit 74 clipuri video de la 24 licee și colegii din România. Clipurile video au fost evaluate din punct de vedere al eficienţei în atragerea atenţiei asupra protejării drepturilor omului, originalității/creativității și calității video de un juriu compus din cetățeni americani din cadrul Misiunii Diplomatice a SUA în România.

În deschiderea ceremoniei de premiere, Adjunctul Șefului Misiunii Diplomatice a SUA, Dean Thompson, i-a felicitat pe toți participanții și i-a încurajat să rămână la fel de entuziaști în protejarea drepturilor omului.

Locul I a fost ocupat de Mara Ruxandra Mare de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița (clasa a X-a), cu clipul ”Libertatea de expresie”.

Premiile pentru ocupanții locurilor I, II și III, și anume camere video GoPro, Kindle e-readere și aparate foto digitale, au fost oferite de Ambasada SUA.

2 comentarii

  • Felicitări,
    E chiar plăcut să vezi evoluţia mentalităţii în societate, de la copilul timorat de părinţi şi educatorii din scoietatea comunistă, de fiecare dată, care aplica zeci de filtre în comunicare(nu cumva ca şi subiectul ridicat să fie greşit, nu cumva să jignească involuntar pe cineva, nu cumva ….) care ajungea să exprime extrem de artistic şi difuz un dezacord…astăzi avem tineri care sunt mult mai direcţi, fără inhibiţii ceea ce e bine. Libertatea de exprimare e sacrosantă.
    Vor fi întotdeauna cei care vor cenzura *în numele corectitudinii politice* *în numele corectitudinii gramaticale* * în numele adevăratelor valori, care de obicei corespund identic cu valorile celui care aplică cenzura*
    E fain să vezi că sunt copii care sparg acele bariere remorcă ataşate în psihologicul colectiv de educaţia de tip comunist şi care avansează pe talentele lor individuale cu creativitate şi pasiune. Desigur o parte din meritul lor se datorează şi efortului educatorilor şi părinţilor oarecum blamaţi în prima parte a comentariului ..;)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.